dinsufletulmeu

Categorie: din gânduri şi gânduri

  • Mult dorita primăvară se lasă așteptată în țară

    Mult dorita primăvară se lasă așteptată în țară

    Mult dorita primăvară se lasă așteptată în țară. Ieri a nins, azi ninge iarăși. Azi de dimineață era frig de-ți înghețau degețelele de la picioare. Mie una chiar mi-au înghețat. Zău că da.

    Chiar nu știu cum să mai fac. Și ce să mai zic. Azi aplicația de meteo de pe telefon îmi arăta o maximă de 5 grade undeva pe la ora 14, iar mâine dimineață temperaturile par a fi pe minus.

    Deci trebuie să spun că Zâna Iarnă se luptă din răsputeri pentru a nu pleca deloc din țară. Dar zău dacă nu mi se pare ciudat acest comportament al iernii care acum când chiar nu e timpul ei ni se arată puțin mai mult decât a făcut-o în lunile decembrie, ianuarie, februarie.

    Zău că da, să o anunțe cineva și pe ea că a trecut timpul sau.

    Pai să ne lase frate și meargă în țara sa. Noi o vreme acum pe Zâna zâmbitoare și aducătoare de soare.

    Vrem sa vină zile frumoase și oricum mai calde decât cea de ieri sau de azi. Vrem zile cu soare, cu cer senin, cu fluturi. Cu timp grozav de petrecut în grădină. Cu copiii alergând de colo colo prin curte veseli că a venit primăvara. Da, asta vrem.

    Și totuși deocamdată asta avem.

  • Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș

    Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș

    Am sfârșit de citit romanul Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș cu un sentiment de tristețe, de melancolie.
    Parcă împărtășind sentimentele eroului principal din această carte am petrecut atâtea dimineți tăcute înconjurată de personajele acestei cărți. Eu i-am văzut perindându-se prin fața ochilor pe Basu, pe Magotu etc, pe dona Bianca, pe „draga mea Lotte”, pe Grig, elevul pus pe fapte mari, poate prea mari…
    A cărui existență mi-a pus diminețile pe jar. Am citit cu sufletul la gură uneori, trăind împreună cu el toată acțiunea, toată drama, toată fericirea, toată tristețea. Ale tinereții bucurii, necazuri. Nefericirea și tristețea clipelor de întoarcere în trecut, după 15 ani de la zilele tinereții, adolescenței sale.
    Sfârșitul, mă întrebam mereu care va fi sfârșitul pe măsură ce înaintam cu lectura către finele acestui roman, ei bine sfârșitul a fost minunat, pe măsură.
    E una din cărțile acelea pe care chiar și după ce o termini îți mai rămâne în minte. Personajele ei, acțiunea, ori nu știu ce anume din ea te face să nu o uiți îți rămâne pe suflet.
    Poate sunt eu un suflet melancolic, poate îmi plac poveștile care emană tristețe, dar adevărul este că sunt sătulă de aceleași predictibile povești de dragoste pe care le găsești mereu. E, e o schimbare uneori, să mai vezi și altceva. Să mai citești altceva.

    Poate că pe alocuri a părut plictisitoare, cu grijile mărunte ale personajelor de zi cu zi, frământările lor cele mai puțin sublime, dar a meritat, a meritat să rămân mereu prezentă, citind când și când câte un capitol, o pagină sau două. Recunosc că am cam neglijat acest roman zile întregi, dar nu l-am abandonat și-mi pare bine.

    Ce dar, ce har, să aibă un autor să scrie un roman în care să trăiești cu eroii împreună, să simți deopotrivă tristețea, dar și bucuria împreună cu ei.

  • Gândirea pozitivă sau despre cum l-am descoperit pe Dan Munteanu

    Gândirea pozitivă sau despre cum l-am descoperit pe Dan Munteanu

    Sunt ani întregi de când cochetez cu ideea de schimbare personală. Am încercat să citesc multe cărți despre schimbarea gândurilor. Am aflat despre meditație, deși nu am reușit să o pun în practică niciodată. Am aflat despre „a fi prezent/ă” în gândurile tale, și pentru scurte, foarte scurte perioade de timp mai reușeam și eu. Am aflat despre multe lucruri, dar din păcate nu am pus mare lucru în practică.

    Apoi am lăsat-o baltă, ușor, ușor am uitat de treaba cu gândirea pozitivă, de tot, de tot. Și m-am concentrat pe alte chestii. Am citit tot felul de romane, căci după cum puteți afla dacă vă uitați mai în urmă pe acest blog mie îmi place să citesc. Iar acum de la o vreme nici de citit n-am prea mai citit ci mai mult m-am ocupat de activitățile cu cei mici. Ceea ce îmi place enorm să fac, dar uneori parcă nu mai știu cine sunt eu.

    Acum de la o vreme de când am acest nou telefon, parcă nu mai aveam stare. Am descoperit această minunată aplicație Spotify, care îmi permite să ascult diverse, chiar și în căști și chiar și tare, dar oricum ideea e că pot să închid ecranul și nu mi se consumă bateria și nici giga în halul ăla de mult precum mi se întâmplă pe YouTube. Și am ascultat fel și fel de muzică, românească, veche și nouă, internațională și e minunat. Dar totuși, de la o vreme parcă nimic nu îmi mai era pe plac mi-aș fi dorit să ascult ceva care să îmi fie pe plac, să îmi aline cumva o suferința, o durere și nu am reușit să găsesc nimic. Nimic.

    Într-o zi am căutat cred „gândire pozitivă”, nu mai știu dacă ăsta-i exact termenul pe care l-am căutat, dar cert e că mi-au apărut mai multe variante dintre care eu am ales să dau play acestui podcast al lui Dan Munteanu. Am regăsit în înregistrările lui toate noțiunile pe care le citisem cu ani în urmă în diferitele cărți lecturate.

    Ei bine de atunci asta a fost acum câteva zile am ascultat cred vreo 20 de episoade, și n-aș zice că mi-a schimbat viața căci n-are cum, nimic nu se întâmplă peste noapte, dar cu siguranță mi-a făcut un bine.

    Căci, da am regăsit aceleași noțiuni, dar mult mai simplu și mai bine explicate. Și pentru asta țin să-i mulțumesc, căci am înțeles chestii pe care le-am mai observat poate și înainte, dar cu siguranță le voi pătrunde mai bine de acum înainte.

    Nu știu ce a-și mai putea să adaug în plus pentru moment. Dar hai să vă zic ce am pus în practică azi. Mi-am ascultat inspirația aceea voce interioară care îmi sugera să scriu despre ce simt acum și cum am descoperit acest podcast. Și exact așa cum spune în unul din episoadele sale degetele parcă aveau o minte a lor. Și cuvintele vin de la sine fără să îmi tocesc prea mult creierul. Era ora 6 dimineața, am făcut cafeaua,și iată că scriu tot ce am avut pe suflet.

    Am ales pentru aceste rânduri scrise imaginea unui porumbel pentru că pur și simplu așa am simțit. Nu știu exact de ce am simțit așa, dar asta este ce am simțit pur și simplu.