Au trecut practic două săptămâni de când nu am mai scris aici. Azi aș vrea tare mult să scriu despre această carte pe care am citit-o recent.
Momentul nostru infinit, scrisă de Lauren Myracle, este una din acele cărți pe care inițial am crezut că nu merită citită. Mi s-a părut doar o altă carte cu adolescenți, nimic interesant. Asta până când m-am apucat de ea hotărâtă că dacă tot am luat-o să o citesc până la urmă.
Și trebuie să vă spun că undeva pe la capitolul, 4 când a apărut Starla lucrurile au început să devină interesante.
Iar pe parcurs relația dintre cei doi adolescenți, Charlie și Wren, a devenit mult mai plăcut de urmărit. Când citești așa ceva chiar te face să-ți dorești să fii iubit.
La început cartea mi-a părut fadă, plictisitoare, o altă carte despre adolescenți plictisitoare și banală.
De ce această carte inițial mi s-a părut plictisitoare și am închis-o pur și simplu după primele pagini și am lăsat-o să zacă pe un raft câteva săptămâni?
Pentru că părea să aibă un tipar bine cunoscut:
Tipa, Wren, este adolescenta cu părinții cu o situație materială bună, care îi oferiseră tot ce își putea dori orice fată. Ea era eleva model care avusese mereu note bune și rezultatele așteptate de la ea de părinți, inclusiv intrarea la facultate părea să îi facă mai fericiți pe ei decât pe ea. Copila neînțeleasă ce nu a putut, de fapt, decide niciodată singură nimic, decât atunci când ai ei erau siguri că acele alegeri erau corespunzătoare cu felul în care gândeau ei că trebuiau să fie.
Wren îl întâlnește pe Charlie. Acesta are propriile traume din copilărie. Îi este dificil să-și deschidă sufletul în fața ei deoarece a mai încercat asta odată cu o altă fată cu care avea un soi de relație și a fost luat în râs. Cum asta doare foarte tare el acum evită să se destăinuie cu privire la suferințele pe carce le-a îndurat când era copil.
Ei bine, iată, observând toate astea la început, în primele pagini nu mi-a transmis cine știe ce trăiri intense și am zis las-o baltă. Dar ceva vreme mai târziu fiindcă îmi era ciudă că nu aveam nici o altă carte de citit și fiindcă voiam musai sa aflu ce semnifică titlul „Momentul nostru infinit” am luat-o de pe raft unde o abandonasem și m-am abandonat leturii. Si ei bine iată că bine am făcut.
Pot zice că pe la capitolul 4, când apare în peisaj Starla, acțiunea începe să devină interesantă. Iar mai târziu în carte, cam pe la jumătate cred , când relația dintre Wren și Charlie începe să se lege mai mult lectura devine și mai intensă și pot să spun că așa cum fac eu de multe ori am fost cu sufletul și cu toată pasiunea sa împreună cu personajele.
Un gând pe care îl pot împărtăși acum cu voi și pe care l-am avut în spre finalul cărții: iată, o altă carte despre care voi scrie lucruri bune pe blog.
Charlie să play acestei melodii în momentul lor special, prima lor seară de dragoste din locul lor secret.
Un fragment, un citat din carte care mi-a plăcut în mod deosebit este:
„Acasă e locul unde mă aflu cu tine.
Vocea ei, în timp ce cânta, era ca un răpăit al ploii pe un drum prăfos.
[…] așa e și pentru mine, spuse ea, după care își transformă vocea într-una șoptită și adaugă: Tu ești casa mea, Charlie. Îți mulțumesc că m-ai găsit.
Charlie o mângâie pe păr. El era cel care se rătăcise, însă acum fusese găsit.”
În cele din urmă îmi pare bine că m-am decis să citesc până la capăt această carte.
Tu ce mai citești zilele astea? Lasă-mi în comentarii sugestii de lectură. Îți doresc o zi bună și o carte pe măsură! Pupici!!
dinsufletulmeu 