Etichetă: confesiunile unei fete rele

  • „Confesiunile unei fete rele”, Anays M.

    „Confesiunile unei fete rele”, Anays M.

      Săptămâna trecută, sâmbătă dimineață, am terminat de citit ultimile pagini. Am ajuns la finalul celor 3 volume ale vieții impulsionante și pline de aventuri erotice ale protagonistei.

       A trait tot și a făcut tot.  A  făcut tot trăind la maxim și neregretând nimic. A fost amantă, dar doar după regulile ei. S-a căsătorit fiindcă a dorit să le încerce pe toate, a iubit din tot sufletul, dar când a simțit că nu mai merge s-a oprit.

    Citind aceste rânduri, aceste pagini, printre aventuri și alte căsătorii (a ei sau celor mai apropiate ființe de sufletul ei) găsești chiar dacă nuai crede lecții de viață. Pretutindeni autoarea ne prezintă sfaturi de dezvoltare personală. Într-adevăr că Anays nu-i chiar un model de moralitate. Dar există o vorbă din popor „fă ce zice popa, nu ce face popa”, pe care parafrazând-o am putea spune „fă ce spune Anays nu chiar ce face Anays”, sau mă rog ia ce ți se potrivește din ce spune ea.

       Într-un fel e un roman de transformare. Anays de la începutul primului volum nu pare a mai fi aceași la finalul ultimei pagini din acestă serie.

    Nimic nu-i mai plăcut decât să te ascunzi toamna friguroasă sub o plapumă groasă și călduroasă cu carte în bună în mână. Zilele acelea, momentele alea sunt un vis, dar uneori se întâmplă.

       Și deși am urmărit cu interes și am sorbit cu aviditate de cititor pasionat fiecare cuvințel, finalul mi s-a părut un pic prea puțin pentru Anays cea pe care am cunoscut-o între paginile cărții.

       Epilogul, însă are darul de a face o încheiere frumoasă. Trenul are mereu posibilitatea de a aduce împreună peronaje, impresii, gânduri, idei.

        În încheiere vreau doar să spun că aceste rânduri nu au pretenția unei recenzii literare, ci sunt doar o înșiruire de gânduri de ale mele. Iubesc să citesc, dar iubesc și să scriu. Și uneori mi se întâmplă ceva ciudat. Deși am o carte grozavă pe noptieră ce mă așteaptă nu pot să o citesc fix acum fiindcă nu mă pot desprinde cu gândul și cu simțirea de cartea ce tocmai am terminat-o decât așezându-mi gândurile aici.

       Locul ăsta mi-e tare drag și sper să mă iertați dacă rândurile mele vor părea nu pe placul dumneavoastră.