Vreau să slăbesc. De mult mă chinui cu ideea asta. Și nu îmi iese.
Am tot făcut zilnic sau mai mult sau mai puțin zilnic gimnastică pentru slăbit. Au fost și zile când am făcut exercițiile astea chiar și de două ori pe zi.
Aș vrea să văd și eu ceva rezultate. Nu vreau cine știe ce. Dar tare mult aș vrea să pot întra în pantalonii mei obișnuiți.
M-am tot gândit, oare ce nu am făcut? Răspunsul e simplu.
Cu toate că am făcut câteva minute de gimnastică dimineața și seara, sau măcar o dată pe zi, eu în rest cred că am fost destul de sedentară.
Iar alimentația, alimentația e foarte importantă dacă vrei să slăbești cum vreau și eu. Ei, eu nu am prea făcut nimic în legătură cu asta. Dare timpul să fac ceva.
Și atunci a fost momentul când m-a lovit ideea asta. 21 de zile fără zahăr. 21 de zile în care voi încerca, sper să și reușesc să nu pun nimic dulce în gură. Asta înseamnă că renunț la cafea, fiindcă a bea-o fără zahăr ar fi groaznic.
Ideea asta nu mi-a venit pentru că eu aș crede că în 21 de zile se vor produce minuni. În multe locuri, că sunt cărți sau că sunt podcasturi, în fine am auzit această idee că e bine să faci schimbări la modul ăsta 21 de zile. Sau 30, sau 90, sau cam așa ceva. Nu mai știu exact unde am citit asta prima dată. Dar sigur e ceva și pe podcastul lui Dan Munteanu. IDEI ATIPICE. Mai la finalul acestui episod vei găsi ideea despre care îți spun.
Tu ce ce obicei nou ai vrea să implementezi? Sau poate ți-ar plăcea să renunți la ceva. Nu-i musai să o faci timp de 21 de zile, pot fi doar 10 sau dacă ești mai curajos poți încerca 30 sau 90 de zile.
