Căci să fim serioși, uneori o carte este doar o carte, cuvinte lângă alte cuvinte fără niciun înțeles ascuns. Nu întotdeauna înșiruirea de cuvinte oricât ar fi ele de alese îmi spune ceva. Dar aici sunt transmițătorii unor emoții, unor trăiri. Și asta este ceea ce cu toții căutăm la o carte, nu-i așa?

Ultima dată când am mers la bibliotecă am ales două cărți din raftul din față: „Fetița din trenul orfanilor” de Christina Baker Kline și „La poli opuși” de Bianca E.
Aceste două cărți mi s-au părut atât de diferite! Prima carte după primul capitol deja îi prinsesem gustul, iar apoi cu cât înaintam cu lectura îmi puneam întrebări încercând să intuiesc anumite legături, anumite conexiuni. „Fetița din trenul orfanilor” mi-a plăcut atât de mult, mi-a plăcut foarte mult stilul scriiturii, felul în care este scrisă. Căci să fim serioși, uneori o carte este doar o carte, cuvinte lângă alte cuvinte fără niciun înțeles ascuns. Nu întotdeauna înșiruirea de cuvinte oricât ar fi ele de alese îmi spune ceva. Dar aici sunt transmițătorii unor emoții, unor trăiri. Și asta este ceea ce cu toții căutăm la o carte, nu-i așa?
Cât despre cealaltă carte, „La poli opuși” scrisă de Bianca E., pot să spun că am încercat să o citesc, dar mai departe de 50 de pagini nu am reușit să trec. Nu e pentru mine. Nu îmi spune nimic. Am să o duc cât mai curând înapoi la bibliotecă. Dar până atunci să mai scriu aici câteva gânduri despre cartea care chiar mi-a plăcut.
Trebuie să vă spun că mi-a plăcut așa de mult încât am terminat-o în mai puțin de o săptămână, cred că nici cinci zile nu au fost.
Îmi plac tare mult cărțile care au la bază frânturi de istorie. Acțiunea este prezentată alternând între anul 1929 și momente din prezent.
În anul 1929 Niamh, o fetiță irlandeză traversează atlanticul împreună cu familia ei. A lăsat în urmă o viață plină de foamete și de greutăți în speranța că vor găsi în America un trai mai bun. Dar nu a fost așa. Condițiile de viață erau unele mizere. Un incendiu a făcut apoi ca ea să rămână orfană. Așa a ajuns să călătorească cu trenul împreună cu alți copii care nu mai aveau părinți înspre orașele din mijlocul continentului. Cei de la asociația pentru ajutorarea copiilor orfani le-au spus că vor ajunge într-o familie, dar nu le promitea nimeni că vor fi îngrijiți ca unul de al casei. Nimeni nu verifica ce se întâmplă cu acești copii. Deasemenea dacă „părinții adoptivi” se răzgândeau puteau să-l aducă înapoi pe copil fără nici o problemă.
De-a lungul paginilor vom afla toate prin câte a trecut Niamh, care mai apoi a fost denumită Dorothy, care a schimbat casa în care fusese luată că să muncească ca croitoreasă pe una plină de păduchi de la țară. A plecat dintr-un loc în altul cu doar câteva lucrușoare în valiză precum broasca țestoasă își duce casa în spinare.
În prezent, Molly Ayer este o adolescentă care are necazuri pentru că a încercat să fure o carte de la bibliotecă și trebuie să presteze 20 de ore în folosul comunității, muncă voluntară. Iat-o deci în podul casei unei bătrâne bogate încercând să facă curățenie. Spun încercând, pentru că acele cutii înghesuite acolo sunt pline de amintiri la care bătrâna nu vrea să renunțe.
Conexiunea dintre cele două se produce atunci când având nevoie să facă un proiect pentru școală fata începe să-i pună întrebări despre viața ei. Astfel află că ele două sunt mai asemănătoare decât ar crede cei din jur. Bătrâna doamnă Victoria o vede ape Molly așa cum nu o vede nimeni. Nu ca pe o adolescentă ce caută necazuri ci că pe o tânără care s-a închis în ea ca o țestoasă în carapacea ei. Iar noi aflăm treptat ceea ce am intuit deja că Niamh este de fapt…..
Ei bine totul este bine când se termină cu bine, nu-i așa? Pentru Niamh așa a fost. În realitate nu toți copiii care au călătorit cu aceste trenuri ale orfanilor au avut un final fericit.
Iată aici câteva linkuri pe care le-am descoperit încercând să aflu mai multe despre acest subiect.
Trenul orfanilor, între filantropie și pedofilie
Se pare că astfel de trenuri cate conduceau orfani au existat și la noi în țară căutând informații despre trenurile de orfani am dat peste acest articol.
1https://republicaploiesti.net/2017/05/sosirea-unui-grup-de-copii-nevoiasi-la-ploiesti.html





