De un timp încoace nu reușesc să citesc mult. Citesc mai degrabă câte puțin din diferite cărți. Nu am mai reușit să termin o carte de ceva timp.
Ce aș vrea să fac acum este să scriu câteva rânduri despre acele cărți pe care le-am început. Și pe care sinceră să fiu nici nu știu când am să le termin.
Nu prea știu în ce ordine să le așez. Dar hai să încep cu cea care mi-a dat bătăi de cap anul trecut fiindcă nu puteam să concep ideea că nu mai pot citi nenumărate pagini fără oprire cum făceam de obicei. Anume e vorba de, „Amantul doamnei Chatterly”, de D. H. Lawrence.
Am primit cadou această carte de la o prietenă dragă anul trecut de ziua mea. Pe atunci traversam niște clipe mai grele și a fost prima oară când am încercat să citesc o carte și nu a mers lectura. Pur și simplu parcurgeam o pagină sau chiar doar un paragraf și mă opream… multe gânduri îmi veneau în minte. Pe unele le notam, cu altele doar stăteam pur și simplu. Dar era frustrant sau așa mi se părea mie, faptul că nu mai reușeam să citesc pagini întregi și să mă pierd efectiv în carte. Nu știu sigur dacă este de vină cartea sau eu că eram diferită. Dar în cele din urmă am lăsat-o deoparte pentru o vreme.
Acum recent am deschis-o iar. Am început de data aceasta cu prefața. Această nouă eu nu mai începe o carte fără să-i citească prefața. Cu grijă și cu atenție. Cu la fel de multă atenție câtă pun și asupra cărții propriu-zisă.
Și mă bucură de data aceasta că am înțeles că nu mai trebuie să mă grăbesc nicăieri. Nu mă aleargă nimeni. Citesc încet câte puțin, atunci când simt să mă apropii de această carte. Până una alta, mai am altele de care să mă bucur în intervalul dintre aceste momente. Și fiecare e diferită și specială în felul ei. Fix cum sunt și oamenii.
Nici nu știu pe care să o menționez mai departe… să vorbesc despre „Groapa” de Eugen Barbu? Pe care am comandat-o fiindcă mi-a recomandat-o cineva acum vreo trei ani deoarece doar ce citisem „Maidanul cu dragoste”. Fusesem la timpul ăla îmi amintesc fermecată de atmosferă, de cadrul timpului, dornică să aflu mai mult despre Bucureștiul de altă dată.
Sau să menționez nuvela „Munca de jos” pe care am ales să o caut fiindcă este menționată în prefața cărții despre care am povestit anterior. Alexandru Dumitriu spune despre aceasta „Deși tributară cutumelor realismului socialist, această proză anunța un scriitor de talent.” Această descriere m-a intrigat și am vrut neapărat să o caut. Am găsit-o în culegerea de nuvele „Oaie și ai săi” pe care am comandat-o de la anticariatul online printrecărți.ro. În ziua când a venit coletul m-am așezat la pe iarbă în grădină și am devorat 10 pagini din ea. Drept dovadă că criticul și istoricul literar a avut dreptate.
Ce să zic m-a încântat acea lectură, mai ales că împacă două pasiuni ale mele recente lectura și istoria. Este deci un mod de a vedea societatea românească în acel punct în timp. Un tablou zugrăvit admirabil de Eugen Barbu care prin cuvintele sale mi-a așezat dinaintea ochilor traiul într-o uzină/tipografie, și prejudecățile oamenilor, modul de gândire al ”omului nou”… comunistul exemplar… care trebuie să fie un model de comportament pretutindeni nu doar la locul de muncă, dar și în viața privată.
Încep să înțeleg, iată, de unde această impresie a românului, această nemernică pornire de a intra în viața omului cu bocancii și de al judeca. Nu degeaba spunea cineva, teribilă plagă a fost asupra neamului românesc ciuma roșie.
Tot despre vremurile de altădată este „Jurnalul unei fete greu de mulțumit”, Jeni Acterian. Am descoperit acest titlu într-un periplu la Muzeul Literaturii Române. Am fost puțin surprinsă de prețul cărții atunci când am decis să mi-o comand. Dar, parcurgând ca de obicei prefața am înțeles de câtă muncă a fost nevoie ca să țin eu acest exemplar în mână. Pe lângă faptul că această carte însumează aproape 700 de pagini, jurnalul lui Jeni Acterian avea în total 1300 de pagini care au fost citite, analizate, ordonate, etc… toată munca de editură realizată de niște oameni ca eu să mă bucur de această carte astăzi, o muncă enormă. Deci pot să spun că a meritat din plin prețul. Și de-abia sunt la prefață. Mai am puțin și termin prefața, ca apoi să mă afund cu totul în viața acestei femei atât de complexe. Un întreg univers aș putea zice.
Bun. Cam atât pentru azi.
dinsufletulmeu 