Am recitit și retrăit emoții uitate. Am trăit emoții diferite pe tot parcursul cărții, pentru că atunci când deja știi finalul vezi altfel toate acțiunile, toate întâmplările.
Toate interacțiunile lor m-au emoționat și le-am văzut și le-am simțit altfel decât atunci când am citit cartea asta prima oară fiindcă deja știam unde va duce totul. Legătura care se va înfiripa între ei (Will și Louisa). Sentimentele atât de puternice și de devastant de dureroase, având în vedere că la final nu vor duce nicăieri. Tânărul Will nu renunță la a-și pune capăt zilelor la clinica aceea din Elveția.
Recitind cartea mi-am dat seama că Lou începe să îl iubească pe Will puțin câte puțin, să se apropie de el sufletește încă din momentul când el este bolnav prima oară. Atunci reușește să vadă dincolo de Will cel nesuferit, vede suferințele de care acesta are parte și începe să îl privească cu alți ochi. Apoi cu fiecare întâmplare care este menită să-i apropie pe cei doi sentimentele se intensifică până când Louisa își dă seama că nu poate trăi fără el.
Mi-am dorit să recitesc această carte pentru a mă familiariza din nou cu toate trăirile și cu toate sentimentele evocate de acest trist roman de dragoste.
Filmul
Am aflat acum vreo două săptămâni că există acest film realizat după romanul omonim „Me before you” pe numele lui original. Atunci pe loc m-am hotărât că vreau să îl văd. Dar, mai întâi de toate trebuia să recitesc cartea. Ceea ce am și făcut. Am așteptat apoi cu sufletul la gură momentul potrivit pentru vizionarea filmului. Am sperat din tot sufletul să fie tot atât de grozav precum mi s-au părut romanul, dar, ….ei bine….
Ei bine, dacă pe tot parcursul lecturii chiar și a doua oară am simțit o tristețe infinită și pot să spun că am trăit cu personajele, m-am identificat cu ele. Bineînțele filmul e simpatic, încearcă a fi o copie, dar nereușită, a cărții și nu e ce mă așteptam.
Dar poate am avut așteptări prea mari. Sinceră să fiu unicul moment în care m-am emoționat a fost finalul, acela a fost unicul moment în care am simțit că îmi curge o lacrimă.
Acesta este într-adevăr un film plăcut de văzut. Dar pot să spun că nu mi-a transmis la fel de multe emoții, la fel de multe trăiri intense.
Dacă a fost ceva ce mi-a plăcut și am savurat din plin a fost muzica. A fost super. I enjoyed every bit!
Personajele
Aș dori de asemenea să fac o mică paralelă între cum sunt descrise personajele în roman și cum apar în film.
Mama.
Mama lui Will în roman este aristocratică, o femeie care îi privește pe toți ceilalți de sus dacă nu se apropie de statul ei. O femeie rece și distantă ca mamă, chiar dacă în adâncul ei își iubește fiul și își dorește din tot sufletul să-l vadă fericit, ii este greu să lase la iveală sentimentele care ar putea la o adică să fie considerate slăbiciuni. În film, deși deține statul de femeie bogată ea nu se dezumanizează. Nu o privește de sus pe Louisa și nici față de Will nu este așa distantă și rece precum am perceput-o eu în roman.
Patrick.
De asemenea distant și rece, dar de data asta fără nici un substrat de bunătate mi s-a părut Patrick, iubitul „alergător” al Louisei. Asta în roman, căci în film, îmi pare întrucâtva legat de Lou și pare că ține la ea chiar dacă pune mare preț pe cursele alea la care participă. Pot să spun chiar că mi-a plăcut personajul jucat de Matthew Lewis. Foarte amuzant în scena când discută cu Louisa despre ce ar putea sau nu putea face un tânăr tetraplegic.
Personajele principale
Will Traynor.
Personajul realizat de Sam Claflin nu este un personaj tocmai ușor. Deși la prima vedere am zis că nu-mi transmite nimic, că-i lipsește ceva din sarcasmul și felul taciturn a lui Will Traynor cel din roman, la o privire mai atentă am observat expresii ale feței prin care actorul a încercat să redea personajul dificil pe care a trebuit să-l facă. Mi s-a părut atunci mult mai aproape de Will cel pe care așteptam să-l văd.
Louisa Clark.
„I’m Lou” zice ea. E simpatică și vorbăreață, joacă foarte bine în aceste ipostaze. Dar nu mi-a transmis nici-o emoție în momentele mai dramatice ale filmului.
Ar mai fi și alte personaje pe care le-am găsit diferite, dar nu cred că contează așa de mult, așa că nu am să merg mai departe cu descrierea lor.
Ar mai fi câte ceva legat de alte momente sau locuri din film/carte. Spre exemplu locul din Elveția, clinica menționată unde Will merge pentru a încheia acest coșmar pe care acum îl numește viață. În roman se află într-un cartier industrial, nu-i chiar locul minunat pe care și-l închipuie Louisa. Chiar nu e.
Filmul ne arată o imagine idilică, undeva la poale munților, o clădire albă cu cântec de păsărele în fundal. Mai frumos cumva, mai liniștitor,poate, nu știu ce să zic.
Finalul, ei finalul, finalul face toți banii și este singurul lucru care m-a emoționat în cele din urmă. Louisa Clark, citind scrisoarea lui Will, parcă a adus ceva din emoțiile trăite atunci când am citit cartea. Acesta a fost singurul lucru care m-a emoționat.
Asta a fost părerea mea despre fim versus carte. Aștept părerile voastre în comentarii. Chiar vă rog să-mi spuneți dacă vouă vi s-a părut altfel. Sunt tare curioasă. Aștept comentariile voastre.
dinsufletulmeu 