De curând am citit această carte: „Zăpadă de primăvară” de Yukio Mishima.
În fața ochilor mi s-a deschis o lume necunoscută: Japonia de început de secol XIX. Vechile tradiții ale epocii Meiji sunt pe care de dispariție în timp ce încep să pătrundă obiceiuri occidentale. O poveste de dragoste se prefigurează, dar nehotărârea tânărului Kiyoaki îl împiedică pe acesta să și arate sentimentele în momentul potrivit. O cerere în căsătorie este făcută, iar lucrurile se pun în mișcare. Este cerută permisiunea împăratului pentru logodnă și căsătorie. Un prinț vrea să o ia de soție pe frumoasa Satoko.
De abia atunci tânărul Matsugae se trezește că de fapt și o dorește pe Satoko. Acesta forțează câteva întâlniri cu fata. Dar ei merg mult prea departe cu intimitățile în timpul petrecut împreună.
Lucrul inevitabil are loc. Satoko rămâne însărcinată. Scandalul trebuie evitat cu orice preț. Nimeni nu se gândește, însă, la sentimentele fetii.
Kiyoaki cel rece și leneș de la începutul romanului se arată disperat de dragoste în ultimele pagini. El și-ar da și viața să-și mai vadă odată iubita. Dar…
Dintre toți participanții la acțiune singurul care îl înțelege pe tânărul enigmatic este Honda, bunul său prieten. El îi este mereu aproape, fără să-i pună prea multe întrebări. Îi sare în ajutor chiar și când situația este dramatică.
La final într-adevăr se petrece o tragedie, dragostea celor doi fiind fragilă la fel ca zăpada de primăvară care se destramă înainte de a atinge pământul.
dinsufletulmeu 