Etichetă: jojo moyes

„Dans în arenă”, de Jojo Moyes ; ultima lectură, o lectură emotionantă, câteva gânduri și impresii

        Am terminat de curând de citit această carte.

      Mi-a plăcut foarte foarte mult. Jojo Moyes scrie într-un mod care te face întotdeauna să trăiești împreună cu personajele pe care le construiește. Sinceră să fiu nu mă așteptam că o carte despre cai să mă emoționeze într-atât. Dar mi-am dat seama citind că nu e doar despre cai, ci despre legătura pe care o poate crea o fată de paisprezece ani cu calul ei. Este vorba despre conexiunile dintre oameni. Legătura emoțională care s-au creat între personaje este ceea ce m-a făcut să mă bucur că am citit această carte.

      Inițial în primele capitole ni se prezintă în paralel două personaje, amândouă feminine, fiecare cu viața ei diferită de a celeilalte. Că mai apoi cele două povești de viată să se suprapună.



       Fata cu calul este Sarah. Ea este nepoata lui Henry Lachapelle. Acesta a fost membru în tinerețe în „Le Cadre Noir” o academie veche care a căutat excelența dintotdeauna. Bunicul a păstrat întotdeauna acea pasiune pentru cai și a căutat să o învețe și pe nepoată asemenea. Cartea lui Xenofon, nelipsită din casa lor, învățăturile lui despre disciplina și toate celelalte detalii importante pentru „dresare” unui cal au fost cele care i-au mai rămas lui Sarah după ce „Papa” s-a îmbolnăvit.

       După cum vă spun această fată nu este la fel ca celelalte adolescente de vârsta ei. Ea a învățat de la bunicul ei să-l iubească pe Baucher, numit de obicei Boo, cu această pasiune cu care probabil numai un francez poate iubi caii. Englezii, observase Henry încă de la începutul vieții lui în Anglia, se poartă diferit cu caii.

     Viața îi este dată peste cap atunci când după ce bunicul fiind internat în spital începe să întâmpine tot felul de probleme.



       Cealaltă prezență feminină importantă din carte este Natasha Macaulay. Viața ei este un talmeș balmeș format din foarte multă muncă și iar și mai multă muncă. Relația ei cu aproape fostul ei soț s-a dus de râpă după pierderea a mai multor sarcini. Fiecare și-a consumat durerea în felul său. Dar aceste pierderi și felul cum el era mereu înconjurat de femei tinere și frumoase a căscat o prăpastie între ei. Nesiguranța Natashei a fost ceea ce a apropiat-o de Connor și a îndepărtat-o de Mac.

Natasha și Mac sunt un cuplu aproape divorțat. Dar când Sarah apare în viața lor încet dar sigur ei doi se vor reuni. Și va duce aceasta la o reîmpăcare plină de emoții .

     O călătorie minunată în care cei trei se caută și se regăsesc.

     Despre căutare și regăsire, despre regăsirea celuilalt și totodată a sinelui.

7 aprilie 2024
Muzica nopții de Jojo Moyes

Cartea debutează cu gânduri pe care un personaj feminin le exprimă despre ceea e sau ce semnifică o casă.

„Am descoperit că o casă – nimic altceva decât caramizi, mortar, lemn și poate o parcelă de pământ -poate deveni o obsesie.”

În cele câteva rânduri pe care le citim în prima pagina descoperim parțial intriga cărții. Casa Spaniolă, totul pleacă și se întoarce la Casa Spaniolă.

În centrul atenției oricât de ciudat ar putea părea e casa! Casa Spaniolă a aparținut întotdeauna celor din neamul Pottysworth, familia cea importantă și cea mai bogată din oraș. Acțiunea se petrece în zilele noastre. Laura McCarthy și soțul ei așteaptă că ultimul deținător al casei să își sfârșească zilele, sperând că poate după atâția ani in care au avut grijă de el acesta sa le lase lor moștenire impunătoarea clădire care stătea la baza tuturor viselor acestora.

Laura McCarthy sperase ca prin posesia acestei case familia ei să se transforme în sfârșit într-o familie adevărată. Cât de dezamăgită este ea când proprietarii Casei Spaniole se dovedesc a fi alții.

Dar surpriză, după ce acesta își dă obștescul sfârșit și după atâția ani in care i-au suportat toanele nu ei vor fi aceia care moștenesc Casa Spaniolă.

Impresia pe care am avut-o după primul capitol a fost totuși că va fi un soi de roman polițist cu moartea bătrânului Pottysworth atârnând deasupra fericirii familiei McCarthy. Îmi imaginam că se va afla undeva pe la final că Mat i-a cauzat cumva moartea bătrânului nesuferit ca sa moștenească mai repede casa. Dar asta a fost înainte că familia Delancey să apară în capitolul al treilea cu propriile necazuri și provocări.

O altă impresie personală, una de uimire, pot să exprim față de faptul că la înmormântarea lui Samuel Pottysworth s-a organizat un fel de pomană. Asta fără prea mare legătură cu acțiunea romanului, a fost doar așa o remarcă personală.

Dar să revenim la oile noastre. După cum spuneam această casă stă în gândurile tuturor. Isabel Delancey vede în această nouă locuință un nou început. Un mod de a lăsa în urmă durerea cauzată de moartea soțului. Dar totodată o mare provocare căci să pui pe picioare acest gigant de mortar și cărămizi nu e atât de ușor precum crezuse. Și mai ales când ai dusmanu-n casă și nu îți dai seama.

Câte conflicte de interese! Familia Delancey își dorește să fie lăsată în pace să fie fericită acolo! Laura McCarthy voia casa pentru familia ei. Matt McCarthy se lasa purtat de o adevărată obsesie pentru Isabel. El confundă o rătăcire de o noapte cu pasiunea și cu iubirea. Am așteptat cu sufletul la gură să văd rezolvarea tuturor problemelor.

Ițele se sucesc și învârtesc. Am urmărit cu plăcere acțiunea presărată ici și colo cu momente de uitare și visare pierdute în cantecul unei viori. Vioara e bunul cel mai de preț pentru cineva.

3 decembrie 2023
„Me before you” filmul sau cartea ( „Înainte să te cunosc”) care ți-a plăcut mai mult?

Am recitit și retrăit emoții uitate. Am trăit emoții diferite pe tot parcursul cărții, pentru că atunci când deja știi finalul vezi altfel toate acțiunile, toate întâmplările.

Toate interacțiunile lor m-au emoționat și le-am văzut și le-am simțit altfel decât atunci când am citit cartea asta prima oară fiindcă deja știam unde va duce totul. Legătura care se va înfiripa între ei (Will și Louisa). Sentimentele atât de puternice și de devastant de dureroase, având în vedere că la final nu vor duce nicăieri. Tânărul Will nu renunță la a-și pune capăt zilelor la clinica aceea din Elveția.

Recitind cartea mi-am dat seama că Lou începe să îl iubească pe Will puțin câte puțin, să se apropie de el sufletește încă din momentul când el este bolnav prima oară. Atunci reușește să vadă dincolo de Will cel nesuferit, vede suferințele de care acesta are parte și începe să îl privească cu alți ochi. Apoi cu fiecare întâmplare care este menită să-i apropie pe cei doi sentimentele se intensifică până când Louisa își dă seama că nu poate trăi fără el.

Mi-am dorit să recitesc această carte pentru a mă familiariza din nou cu toate trăirile și cu toate sentimentele evocate de acest trist roman de dragoste.

Filmul

Am aflat acum vreo două săptămâni că există acest film realizat după romanul omonim „Me before you” pe numele lui original. Atunci pe loc m-am hotărât că vreau să îl văd. Dar, mai întâi de toate trebuia să recitesc cartea. Ceea ce am și făcut. Am așteptat apoi cu sufletul la gură momentul potrivit pentru vizionarea filmului. Am sperat din tot sufletul să fie tot atât de grozav precum mi s-au părut romanul, dar, ….ei bine….

Ei bine, dacă pe tot parcursul lecturii chiar și a doua oară am simțit o tristețe infinită și pot să spun că am trăit cu personajele, m-am identificat cu ele. Bineînțele filmul e simpatic, încearcă a fi o copie, dar nereușită, a cărții și nu e ce mă așteptam.

Dar poate am avut așteptări prea mari. Sinceră să fiu unicul moment în care m-am emoționat a fost finalul, acela a fost unicul moment în care am simțit că îmi curge o lacrimă.

Acesta este într-adevăr un film plăcut de văzut. Dar pot să spun că nu mi-a transmis la fel de multe emoții, la fel de multe trăiri intense.

Dacă a fost ceva ce mi-a plăcut și am savurat din plin a fost muzica. A fost super. I enjoyed every bit!

Personajele

Aș dori de asemenea să fac o mică paralelă între cum sunt descrise personajele în roman și cum apar în film.

Mama.

Mama lui Will în roman este aristocratică, o femeie care îi privește pe toți ceilalți de sus dacă nu se apropie de statul ei. O femeie rece și distantă ca mamă, chiar dacă în adâncul ei își iubește fiul și își dorește din tot sufletul să-l vadă fericit, ii este greu să lase la iveală sentimentele care ar putea la o adică să fie considerate slăbiciuni. În film, deși deține statul de femeie bogată ea nu se dezumanizează. Nu o privește de sus pe Louisa și nici față de Will nu este așa distantă și rece precum am perceput-o eu în roman.

Patrick.

De asemenea distant și rece, dar de data asta fără nici un substrat de bunătate mi s-a părut Patrick, iubitul „alergător” al Louisei. Asta în roman, căci în film, îmi pare întrucâtva legat de Lou și pare că ține la ea chiar dacă pune mare preț pe cursele alea la care participă. Pot să spun chiar că mi-a plăcut personajul jucat de Matthew Lewis. Foarte amuzant în scena când discută cu Louisa despre ce ar putea sau nu putea face un tânăr tetraplegic.

Personajele principale

Will Traynor.

Personajul realizat de Sam Claflin nu este un personaj tocmai ușor. Deși la prima vedere am zis că nu-mi transmite nimic, că-i lipsește ceva din sarcasmul și felul taciturn a lui Will Traynor cel din roman, la o privire mai atentă am observat expresii ale feței prin care actorul a încercat să redea personajul dificil pe care a trebuit să-l facă. Mi s-a părut atunci mult mai aproape de Will cel pe care așteptam să-l văd.

Louisa Clark.

„I’m Lou” zice ea. E simpatică și vorbăreață, joacă foarte bine în aceste ipostaze. Dar nu mi-a transmis nici-o emoție în momentele mai dramatice ale filmului.

Ar mai fi și alte personaje pe care le-am găsit diferite, dar nu cred că contează așa de mult, așa că nu am să merg mai departe cu descrierea lor.

Ar mai fi câte ceva legat de alte momente sau locuri din film/carte. Spre exemplu locul din Elveția, clinica menționată unde Will merge pentru a încheia acest coșmar pe care acum îl numește viață. În roman se află într-un cartier industrial, nu-i chiar locul minunat pe care și-l închipuie Louisa. Chiar nu e.
Filmul ne arată o imagine idilică, undeva la poale munților, o clădire albă cu cântec de păsărele în fundal. Mai frumos cumva, mai liniștitor,poate, nu știu ce să zic.
Finalul, ei finalul, finalul face toți banii și este singurul lucru care m-a emoționat în cele din urmă. Louisa Clark, citind scrisoarea lui Will, parcă a adus ceva din emoțiile trăite atunci când am citit cartea. Acesta a fost singurul lucru care m-a emoționat.

Asta a fost părerea mea despre fim versus carte. Aștept părerile voastre în comentarii. Chiar vă rog să-mi spuneți dacă vouă vi s-a părut altfel. Sunt tare curioasă. Aștept comentariile voastre.

29 octombrie 2023
Trăieşte frumos Clark. Pur şi simplu trăieşte.

Am sfârşit de curând o serie de trei cărți de Jojo Moyes ce m-au emoționat cumplit.

„ÎNAINTE SĂ TE CUNOSC” este prima din seria de trei cărți şi totodată cea mai tristă şi mai emoționantă dintre toate. Mi-a fost imposibil să nu vărs o mulțime de lacrimi când am citit această primă parte. Trebuie să fie groaznic să fii în locul lui Will, un tânăr a cărei viață însemnase mereu lucruri extraordinare, ieşite din comun, magnifice, curajoase şi nebuneşti. Dar acum nimic nu-i mai era posibil. Un accident nenorocit şi era pentru totdeauna țintuit în pat sau în scaunul cu rotile. Incapabil de absolut nimic, avea nevoie de altcineva ca să îi ducă chiar şi mâncarea la gură. Şi durerile, of doamne, durerile acelea groaznice, şi infecțiile şi toate pastilele pe care trebuie să le ia. Viața tânărului Will Traynor este acum un coşmar. Un coşmar groaznic de care el este hotărât să scape.

Louisa Clark avea o viață monotonă, plictisitoare, ai fi zis chiar, dar pentru ea mulțumitoare. Asta până când nu s-a trezit peste noapte şomeră şi în căutarea disperată a unui nou loc de muncă. Slujba la familia Traynor i-a dat existența complet peste cap. Inițial îngrozită de total necooperantul bărbat în scaunul cu rotile, ajunge treptat să îl cunoască şi să îl iubească.
Dar decizia pe care el a luat-o îi va face pe toți ceilalți să sufere. Şi cu toate eforturile pe care le depune Louisa Clark el tot vrea să meargă în Elveția la Dignitas să-şi pună cap vieții sale.
Şi cum faci să îl laşi să plece pe cel pe care de abia ai început să îl cunoşti şi să-l iubeşti şi prin felul lui ți-a schimbat viața? Louisa Clark e furioasă. A încercat tot ce era posibil. Dar s-a sfârşit. Şi nu se mai poate face nimic. L-a pierdut pe Will pentru totdeauna. Nimic şi nimeni nu i-l mai poate aduce înapoi.
Am citit, mi i-am imaginat, am trăit practic fiecare secundă împreună cu ei. Cu Louisa Clark, cu Will Traynor. Am plâns şi am sperat. Au fost pentru mine mai mult decât nişte pesonaje într-o carte. A fost emoție trăită la maxim.

Umătoarele două cărți continuă povestea Louisei Clark într-un stil mai puțin trist.

„Trăieşte frumos Clark. Pur şi simplu trăieşte.”

La început este ce-i drept mai greu, dar viața merge mai departe. Noi aventuri şi o nouă poveste de dragoste. Sam Ambulanță, noul iubit, şi Lili fiica lui Will Traynor, o fiică de care nu ştia nimeni nimic, apar ca din senin în „După ce te-am pierdut” a doua parte din această serie.

La începutul cărții, tristă şi neconsolată şi pe deasupra cu un bagaj de alcool la bord Louisa cade de pe acoperişul blocului în care locuieşte. Ce mod grozav de a-ți cunoaşte noul iubit. Hahaha. Mă rog nu chiar iubit, Louisa este temătoare în relația cu acesta.
Fiica lui Will şi problemele ei îi dau viața peste cap. O viață de altfel destul de monotonă şi lipsită de zvâc. Care merita să fie scuturată dea binelea.
Şi apoi oferta unei slujbe la New York pe care se cam teme să o accepte.

În „Eu, şi totuşi alta” se încheie povestea Louisei Clark. O slujbă în marele măr şi noi experiențe, noi cunoştințe, îi fac viața cu mult mai interesantă.
În cele din urmă gustul ei particular pentru îmbrăcăminte pare să-i sevească la ceva, într-un mod cât se poate de frumos. Cu perspectiva unei vieți la New York şi cu noul iubit lângă ea, ea pare să fi trecut complet peste suferința pricinuită de pierderea tânărului Will Traynor şi este gata să înceapă o nouă viață. Mai frumoasă, dar şi mai îndrăzneață.

Dintre toate trei cărțile cel mai mult m-a impresionat şi mi-a plăcut primul. A fost incredibil de emoționant.

10 august 2019