Nici nu știu cu ce aș putea începe. Desigur, cu începutul. Cu copilăria.
Tatăl.
Om important social, dar și politic. Ofițer de cavalerie. Avea o poziție în societate și niște reguli de urmat. Așteptări pe care Sergiu ar fi trebuit să le îndeplinească, chiar dacă nu se potriveau cu visele lui.
Tatăl făcea ce fac mai toți părinții: proiecta dorințele sale neîndeplinite asupra fiului. Dragostea pentru muzică a tânărului nu era bine văzută sau acceptată. Nu se încadra în visele mărețe ale părintelui său.
O scenă mi s-a întipărit în minte.
O seară în familie. Părinții și copiii așezați în jurul mesei la cină.
Apoi, pedeapsa. Cureaua. Ceilalți copii stau nemișcați la masă, în timp ce în camera alăturată aceasta cade cu zgomot.
Mama.
Aceasta nu mișcă nimic. „Continuați-vă cina” le spune celorlalți copii.
Și cum ar fi putut să facă ceva? Într-o epocă în care asta era normalitatea. O epocă în care, oricum, femeia nu avea un cuvânt de spus în fața bărbatului.
Iată „vremurile bune” pe care le regretă unii.
Sergiu și-a urmat visul în ciuda opoziției tatălui. În ciuda lipsei sprijinului familiei.
Pasiunea.
Pasiunea l-a dus departe. Rigurozitatea l-a făcut cine este astăzi.
Perfecțiunea.
A fost ce a căutat tot timpul existenței sale. „Eu nu mă mulțumesc cu merge și așa.”
Curajul.
De a spune drept ce gândește.
Talentul.
De a auzi ce nu auzeau alții.
Nu cred că există cuvinte pentru a putea spune ce am simțit în sala de cinema. Aș putea spune că, în anumite momente, filmul m-a transpus dincolo de ecranul mare al cinematografului. Am simțit că eram acolo, aplaudând alături de acei spectatori de pe ecran. Chiar am aplaudat ușurel, doar pentru mine, iar în inima mea am făcut-o din tot ce sunt.
„Fiecare zi e o nouă experiență, fiecare concert o nouă zăpadă curată, neîncepută pe care să calci.” Aceasta era concepția lui.
Cât de mult îmi aduce aminte de cineva care a fost o lecție. Acest om care mi se lipise de suflet mai mult decât îmi puteam permite.
Uff… viața nu e mereu cum vrem, dar trebuie să știm să iubim ce avem din tot sufletul. Tot ce avem noi, în noi.
Sunt puțin tristă în momentul în care închei de scris aici. Din Youtube Music îmi cântă … Bolero, Katica Illenyi
Și pot să spun că închei o perioadă dificilă, un an care a însemnat schimbare și regăsire.
M-am regăsit pe mine. Și asta e bine.
❤️❤️🔥🧡💛
dinsufletulmeu 