dinsufletulmeu

Etichetă: secrete

  • Farul cu secrete, Santa Montefiore

    Farul cu secrete, Santa Montefiore

    Secretele, misterele, sunt ceea ce fac o carte savuroasă și atât de pe gustul meu. Căutam de vreo săptămână ceva bun de citit între filele site-ului de unde obișnuiesc să descarc pdf-uri. Ce mi-a atras atenția este acesta. Mă întreb cum oare alegem cărțile pe care le citim, sau poate că ne aleg ele pe noi. În fine. Idea e că acest roman mi-a plăcut foarte mult.

    Cum spuneam secretele si misterele sunt ceea ce fac un roman extrem de savuros, asta cel putin pentru mine, nu stiu pentu voi cum e. De aceea cred, si cu siguranta acesta este motivul, mi-a placut acest roman atat de mult.

    De cum începe, îți dă impresia că cea care îți vorbește este o femeie care priveste marea si țărmul care se întinde în spatele ei. Dar ceea ce vei oberva si te va surprinde, pe mine cel putin ma surprins, ea este intradevar o femeie, dar este o femeie moarta, adica, ma rog, spiritul ei.

    Numele cartii este „Farul cu secrete” si are legatura cu intriga romanului, dar si cu femeia al carui spirit deschide primul capitol, povestind cumva franturi din ceea ce credea ea ca a fost viata ei si relatia cu Conor, dragul ei sot. Ceea ce credea ea si cum vedea ea lucrurile din perspectiva ei.

    Mai incolo mergand si citind v-om afla ca lucrurile nu stau chiar asa, si misterul mortii ei ne este dezvaluit abia in ultimul capitol.

    Lucrurile se leaga si cu o familie de la Londra a carei fiice mai mare isi gaseste in apropiere de castelul Ballymaldoon rudele de care nu avea habar. Secrete ies la iveala de peste tot si se pare ca de fapt Ellen Trawton isi are radacinile in totalitate in acest colt uitat de lume al Irlandei.

    Desi, povestea de dragoste dintre cei doi protagonisti a fost destul de palpitanta, sfarsitul cartii, pot sa spun ca nu mi-a fost tocmai pe plac. mda, ce sa zic nu-i vorba ca ma asteptam sa se casatoreasca musai cum au facut-o matusa Peg si Oswald dar totusi mi se pare prea putin pentru ei din ultimul capitol.

    Una peste alta pot sa spun, o carte reusita, mi-a placut mult pentru ca imbina ceea ce imi place mie cel mai mult: secretele, misterul cu dragostea infocata. Merita citita cu siguranta.

  • Un castel, o poveste, un mare mister. Kate Morton, Orele îndepărtate.

    Un castel, o poveste, un mare mister. Kate Morton, Orele îndepărtate.

    Al doilea roman pe acest an de Kate Morton. De la început se anunță plin de mister cum eram obişnuită. În primele rânduri ni se povesteşte de o nălucire, un om de noroi şi o fată închisă în turnul unui castel ce priveşte curioasă pe geam şi dornică de a ieşi afară. Acesta este doar un fragment din „Adevărata poveste a Omului Noroaielor”, scrisă de Raimond Blythe, tatăl a celor trei surori, personajul care a cauzat toate relele prin încăpățânarea de a le controla pe fiicele sale chiar şi după moarte şi reprezintă doar prologul.

    Trebuie să vă spun că am avut de curând nenorocul să nimeresc pe net o descriere foarte critică a romanelor scrise de această autoare ceea ce m-a frapat pentru că mie mi-au plăcut. E drept că acesta este doar al doilea roman al acesteia pe care îl citesc şi este adevărat că poate într-un fel ca mod de construcție s-ar asemăna, dar nu poți să spui că te doare capul când le citeşti.

    Este întradevăr o poveste foarte încâlcită de familie. Fragmente din trecut care se succed cu cele din prezent lucru care poate părea un pic complicat pentru unii cititori, dar mie una îmi place acest stil de scritură. Şi nu este prima oară când îl întâlnesc. Şi în ,,Fetița din scrisoare” al lui Emily Gunnis este acelaş fel de întoarcere în trecut şi revenire în prezent pe care îl putem descoperi în romanele lui Kate Morton. Ceea ce mă face să cred că nu are ea însăşi o problemă cu modul de scriere ci doar unii cititori nu înțeleg că este doar o chestiune de gusturi. Poate să-ți placă sau nu un autor, poate să-ți placă sau nu o carte. Poate să-ți pară prea greu de înțeles şi atunci o ocoleşti. E simplu.

    În fine ca să revin la ale noastre în romanul „Orele îndepărtate” totul se învârte în jurul unui străvechi castel cu turn aşezat pe un deal împrejurul căruia la un moment dat s-a contruit un şanț de apărare.

    „Poţi să-ţi închipui? Atâtea camere? „Ziduri străvechi în care răsună orele îndepărtate,”.

    Locuitorii castelui Milderhurst se simt într-un mod care la început pare de neexplicat legați unii de alții şi împreună de acest castel.
    Cele două surori gemene: Persephone şi Seraphina, şi sora lor mai mică Juniper locuiesc acolo de zeci de ani şi nu se ştie câte secrete se ascund în spatele lor. Câte secrete, cât amar şi suferință se ascund în spatele zidurilor străvechiului castel?

    Acțiunea romanului începe cu o scrisoare rătăcită, ajunsă la destinatar cinzeci de ani mai târziu şi care face ca amintiri de mult uitate şi adânc ascunse să revină la viață. Şi cu toate mie mi se pare că nu are nici un sens ca mama lui Edith să ascundă atâția ani fapul că a fost evacuată de la Londra în timpul celui de-al doilea război mondial într-un măreț castel, acesta este motivul pentru care fiica acesteia să se aventureze să afle mai multe despre trecut.

    Fenomenală este lumea cărților. Poți să te afunzi în povestea celor trei surori fără să faci vreun efort.
    M-am întrebat întotdeauna cum face un asemenea făuritor de cuvinte să creeze o lume întreagă între paginile cărților. Oare cum şi de unde se inspiră, cât este fantezie şi cât este adevăr într-un roman cum este acesta care îmi fură cu totul atenția.

    Fiecare pagină mă încântă cu trăirile, savoarea, parfumul pesonajelor, locurilor, timpurilor pe care le trăiesc şi eu o dată cu toate cuvintele citite.

    Mistere se ascund şi se dezvăluie la fiecare pas, la fiecare pagină citită în acest roman extraordinar al lui Kate Morton.