Ploaia care ne bucură sufletele

Afară plouă repede, repede, de parcă cine stie unde s-ar grabi. Da chiar unde s-o grabi oare ploaia asta nebună. Am fost afară, să spal din lucruri. Sunt uda toata, dar nu îmi pare rau. Ploaia e buna. E uda grădina. Creste firul ierbii, crește grădina, cresc roșiile si ardeii, se uda castravetii. Ce minunata opera de arta este ploaia. O simti prin toate simțurile. O vezi cum toarna cu galeata si se uda pământul, o auzi cum ropotele ei te asurzesc, dar sunt fermecatoare picatura de natura. O simti uda pe pielea ta calda cand te lovesti de ea te apuca un fior. O mirosi, un ceva aparte e ploaia pe pamant , fără de ea n-ar fi viata si nici verdeața, fără de ea n-ar fi flori si nici noi n-am mai privi fermecati cum cade picatura de apa din cer. O minune. Si parcă s-a mai domolit, dar pana când? Până când ropotele de ploaie vor porni iarăși vesele sa danseze pe acoperișul casei. Sau pana cand soarele se va ivi dintre ele, dintre nori de ploaie o lumina va iesi, atunci liniștea din nou va rasari.

Va pup, copiii dorm și eu imi pun acum cafeaua sa o beau in liniște cat mai pot. Pe data viitoare.