Ruşine, teroare, deznădejde la St Margaret

Sunt cărți, poveşti de viață pe care atunci când le citeşti te fac să realizezi cât de prețios este ce avem.
„Fetița din scrisoare” e o carte cu adevărat captivantă. Te pune pe gânduri şi te umple de tristețe.
Lucruri îngrozitoare sau întâmplat în timpuri nu chiar atât de demult apuse. Timpuri în care moralitatea era doar o fațadă pe care să o arăți lumii, iar lucrurile aşa zis ruşinoase trebuiau ținute ascunse.
O poveste tulburătoare în care ni se vorbeşte despre căminul pentru mame singure „St. Margaret”. Un conac victorian în care maicile împreună stareța Carlin au deschis un loc ce mai mult decât cu un cămin semăna cu o închisoare. Fetele ce aveau nenorocul să rămână însărcinate necăsătorite fiind şi aflându-se în situația în care tatăl copilului nu binevoia a le lua de soție ajungeau acolo.
Acestea erau tratate cu brutalitate de către măicuțe în frunte cu stareța Carlin şi apoi obligate prin mijloace absolut de neimaginat să-şi dea copiii înspre adopție. O astfel de instituție cum era st Margaret era folosită de mebrii familiilor fetelor în cauză pentru a se spăla pe mâini de ruşinea cauzată de o astfel situație.
Ce este mai trist şi mai şocant decât povestea în sine este că deşi acest cămin st Margaret este pur fictiv astfel de locuri au existat cu adevărat în Anglia şi Irlanda anilor ’50, după cum spune chiar autoarea cărții în nota de final.
Totul începe cu o scrisoare plină de tristețe şi deznădejde scrisă de o fată pe nume Yvy către iubitul ei Alistaire, pe care jurnalista Samantha Harper o găseşte în posesia bunicii ei Anabel Rose. Din scrisorile acestea, căci treptat mai apar şi altele, se înțelege că fata aceasta fusese în 1956 închisă la St. Margaret unde ducea o existență absolut chinuită.
Plină de curiozitate Samantha porneşte pe firul poveştii descoperind o poveste de familie absolut uluitoare.
Fragmente din trecut şi din prezent se succed treptat în cele 46 de capitole în timp ce încercăm să intuim legătura dintre mai multe personaje femine prezente în carte.
Pe tot parcursul lecturii m-am tot gândit şi am tot încercat să înțeleg ce legătură poate fi între jurnalista Samantha Harper şi prezentatoarea Kitty Cannon, prezentate în zilele noastre şi între Yvy şi Elvira care au trăit închise la St Margaret cu multe decenii în urmă.
Şi poate că sunt eu mai grea de cap, dar abia spre final am reuşit să înțeleg.
O lectură absolut antrenantă, care te pune pe gânduri.
O carte cu care fără supărare dar le-aş da în cap celor care susțin sus şi tare că pe vremuri nu era atâta dezmăț ca acum şi anumite fapte ruşinoase nu se întâmplau. Ooo, ba se întâmplau, dar erau aşa de bine ascunse de ochii lumii, încât preferau să se gândească că nu există.