Marchiza de Pompadour de Pirerre de Nolhac este un roman fascinant care te poartă printr-un secol trecut. Este o gură de istorie care, pentru cei nepricepuți ca mine, este, de ce nu, binevenită. Ce să vă spun, că la școală nu am fost interesată de acest subiect, plus că nici o memorie grozavă nu am, așa că nu mai țin minte prea multe legate această temă.
Dar romanul acesta nu doar reprezintă doar atât. Ar fi fost prea plictisitor. Desigur să fi fost doar un simplu tratat despre domnia lui Ludovic al XV–lea între anii 1745 și 1750 cine l-ar fi citit.
Avem însă aici ascensiunea unei simple femei de rând în poziția de favorită a regelui Franței ceea ce părea de necrezut căci până atunci acest rol revenise în mod exclusiv doamnelor de viță nobiă. Regele însă după cum pare era sătul de acestea fiindcă aveau foarte multe pretenții. Și deasemnea regina avusese mari neplăceri din cauza lor. Vorbe și fapte supărătoare au pus-o de-a lungul timpului în situații stânjenitoare. Iată de ce regele alege să își îndrepte atenția asupra unei reprentate a sexului frumos din cadrul burgheziei.
Născută Poisson, devine doamna Le Normant d’Ètioles prin căsătoria cu un nepot al domnului Le Normant de Tournehem. Ceea ce mi se pare uimitor este faptul că deși acum căsătorită cu nepotul său unchiul cum este numit domnul mai sus menționat își trimite nepotul în provincie cu treburi și îi prelungește șederea acolo cât de mult posibil astfel încât idila cu regele să aibă timp să se lege. Uimitor cum nici pic de morală nu au oamenii ăștia, era totuși nepotul său cel cu care era căsătorită aceasta. Dar probabil nu avea nici o importanță, cel mai mult conta să îți atingi scopul și să „te ajungi” și ce poziție era mai avantajoasă decât să pui acolo unde trebuie o favorită. Și bineînțeles să o ai de prietenă cu toate avantajele care se pot deduce. Asta nu-mi face mirarea mai mică ci ea rămâne acolo în mintea mea ca o impresie puternică care nu mă lasă deloc.
Însă să trecem mai departe. O gură de istorie după cum spuneam dar nu doar atât. Ni se relatează întâmplări, ni se descriu interioare, practic viața la Curtea regelui ne-o prezintă și toate frumusețile dar și ocolișurile locului. Limba și purtările nu sunt aceleași cu ale muritorilor de rând. Și oricât de învățat ar fi fost cineva trăind în sânul burgheziei tot nu ar fi fost de ajuns ca să se integreze cum se cuvine la Curte.
Devenită Marchiză printr-un brevet oferit de rege, i se schimbă statutul și numele, obține divorțul și după terminarea bătăliei de la Fontenoy se mută la palat împreună cu o altă doamnă.
Are parte de o adevărată instrucție din partea oamenilor potriviți puși de Ludovic al XV-lea în apropierea ei. Aceasta face oarecare gafe la început, oamenii de sânge nobil care sunt vehement împotriva ei o poreclesc Bestiole (de la numele ei care devenise după căsătorie d’Ètioles). Dar datorită farmecelor ei îl domină treptat pe rege și „dușmanii” înțeleg iute că nu e bine să te iei de favorita regelui.
Marchiza de Pompadour iubește arta joacă și cântă cu un formidabil talent. Pe toată durata influenței ei față de regele Franței a favorizat tot ce este frumos.
O femeie inteligentă, a înțeles și prevăzut sfârșitul idilei amoroase cu Ludovic al XV-lea, astfel încât a reușit să își asigure un loc la Curte,deși timpul de favorită i s-a scurs, primind titlul de ducesă.
O carte bună, scrisă admirabil, cu multe detalii interesante. Autorul Pierre de Nolhac si-a preluat inspirația din scrisorile, jurnalele sau amintirile celor care i-au fost suficient de apropiați încât să o cunoască bine.
dinsufletulmeu 
Lasă un comentariu