„Cu cărțile pe față „, Agatha Christie

    Este al doilea roman scris de Agatha Christie pe care îl citesc în  ultima vreme. Am mai citit prin toamnă cartea „Conacul dintre dealuri” despre care am scris numai câteva rânduri aici. Astăzi aș vrea să povestesc despre cartea „Cu cărțile pe față” totodată făcând o mică comparație între cele două.

   Iată în romanul pe care l-am terminat de citit chiar zilele trecute Agatha Christie intră direct în subiect spre deosebire de „Conacul dintre dealuri” unde Hercule Poirot apare abia pe la pagina 100.

     Hercule Poirot și dl. Shaitana se întâlnesc într-o expoziție unde cel din urmă se laudă cu o pasiune cel puțin bizară. El „colecționează criminali”. Bizar, nu? Îl invită pe Poirot la o cină organizată în scopul de ai arăta …. colecția.  La masă sunt invitați un comisar de poliție, dl. Batle, un colonel, dl. Race, o autoare de cărți polițiste, d-na Oliver, un doctor, un domn iubitor de aventuri sălbatice,  o doamnă în vârstă foarte elegantă și o domnișoară foarte timidă.

    După cină aceștia s-au împărțit în două grupuri pentru a juca bridge.  În încăperea unde ultimii patru menționați au desfășurat jocul de cărți s-a întâmplat nenorocirea. Dl. Shaitana,  cel care s-a jucat atât de periculos cu focul, cel temut de toată lumea căci știa totdeauna prea mult este mort. Sub ochii tuturor acesta a fost ucis, dar nimeni nu a văzut nimic. Căci se pare că ei erau absorbiți de joc.

  Cei patru care au fost în această încăpere sunt considerați suspecți și sunt vizitați pe rând de comisarul Batle, de Hercule Poirot sau de doamna Oliver care se implică de-asemenea în dezlegarea misterului, găsind totodată plictisitoare o crimă adevărată față de crimele ei inventate.

  Fiecare urmărește firul investigației în felul său, iar la final își unesc forțele și investigațiile pentru a pune cap la cap toate informațiile reușind să găsească vinovatul.

    Iată-l pe Hercule Poirot cu întrebările sale bizare, dar care dacă știi cu cine ai de a face ești sigur că la final vor duce undeva și vor avea un sens.

    Și apropo de final, acesta cum eram obișnuită suferă o întoarcere de 180 de grade. Tipic detectivului belgian atunci când lucrurile par să o ia într-o direcție nu ești sigur până nu ajungi la ultima pagină că acesta este într-adevăr adevăratul final, adevăratul criminal.  Te ține în suspans Agatha Christie într-adevăr până la ultima pagină.