Am terminat acum două săptămâni cartea Adrianei Bittel, Cum încărunțește o blondă. Am tot amânat să scriu despre ea și chiar între timp am terminat și cartea Grădina secretă. Dar chiar nu pot trece mai departe până nu scriu despre cărțile citite. Mi se pare esențial să așez aici câteva idei și gânduri.
Adunate în volumul pe care eu l-am luat cu împrumut, povestirile sunt minunate, de sine stătătoare, în fiecare se găsește o lume întreagă. Un univers în care elementul feminin joacă un rol important. Femeia, fata, fetița, e sufletul poveștii. Chiar și acolo unde pare că cei patru bărbați funcționari într-o bancă par să fie personaje personale, ei sunt subjugați de spiritul feminin Iulia.
Femeia căsătorită care avea grija zilei de mâine, cu traiul dificil al vremurilor apuse. Cozile la lapte și penuria de alimente disponibile la alimentară. Necesitatea de a-I împăca pe ceilalți mereu, de a fi mereu la dispoziția celorlalți, a tatălui bătrân, a soțului, a copilului. Când să mai aibă biata timp și pentru ea. Așa ceva nu există.
Doar dacă e bolnavă, internată în spital pentru o operație, abia atunci femeia are răgazul de a se odihni.
În fiecare poveste autoarea a pus ceva din ființa ei. S-a dăruit pe sine.
Sunt în total 33 de povestiri, fiecare unică în felul său, unele mai bizare ca altele. Pe toate le-am citit cu placere. Deși nu pot înțelege titlul de femeia blondă, ci de partea feminină oricum ar fi ea, blondă sau brunetă, tânără sau bătrână, adult sau copil.
Fiecare povestire reflectă o altă perspectivă, o altă fațetă a Universului sexului considerat frumos, dar totodată slab. Povestirile sunt unite prin stilul de scriitură. Un stil minunat, care m-a prins. O scriitoare care scrie rar, dar bine, după cum spune Ioana Pârvulescu.
A doua carte a lunii mai m-a fermecat de fiecare dată când am întrat în bibliotecă și știu că e un roman pentru copii, dar tare mult am dorit să o citesc. Chiar bibliotecara m-a întrebat dacă o iau pentru fiica mea, și eu am aprobat căci nu am știut ce altceva să-i zic. I s-ar fi părut, poate, ciudat ca eu să împrumut o carte destinată copiilor.
Dar ce mai a fost aproape așa cum mă așteptam. Sincer în parte știam ceva, dar foarte vag despre romanul acesta.
Grădina secretă, de Frances Hodgson Burnett, e o carte de care m-am bucurat ca un copil. O carte fermecătoare, plină de magie, în care regăsim copii care descoperă grădina secretă cu magia ei cu tot.
Micuța Mary Lennox era la sosirea ei la Misselthwaite la fel de antipatică, de palidă și de slăbuță ca verișorul ei Colin. Aceasta a prins prins culoare în obraji și poftă de mâncare datorită aerului bun de la Misselthwaite. Grădinile o fermecau, dar ea a făcut un scop din a găsi poarta secretă care ducea la grădina pe care unchiul ei o părăsise acum 10 ani. Dar iată că Mary descoperă, nu doar unul, ci două secrete.
Unchiul ei are un copil, un băiat antipatic, răsfățat și bolnav. Colin, fiul stăpânului de la Misselthwaite Manor, era un băiat de 10 ani nemaipomenit de încăpățânat. Mary Lennox nu se sperie de el sau de crizele lui de nervi. Acești doi copii se împrietenesc, realizând că ei sunt verișori, își petrec mult timp împreună.
Împărtășesc o mare taină, grădina secretă e locul lor de joacă și de muncă totodată. Grădina renaște. Viața își reia cursul. Multe lucruri bune se petrec. Întrebarea este oare magia unde este? În gradină, în florile de primăvară, în petalele trandafirilor, în firul de iarbă, etc.? Ori se află în ei.
Am fost uimită să găsesc aici în această carte pentru copii câteva pagini despre puterea încrederii în sine, a autosugestiei, legea atracției cum i se mai spune în „dezvoltarea personala”. Magia care zace în noi se pare. Magia care a făcut ca grădina să prindă viață, Colin să poată merge și să fie sănătos, iar tatăl lui să revină acasă.
dinsufletulmeu 
Lasă un comentariu