Nu mai știu exact câte zile sunt de când am împrumutat cartea asta, dar știu că mi-a plăcut. Duminică dimineață am citit ultimele pagini. Și nu pot trece mai departe fără să-mi las aici așternute impresiile.
Am trecut repede peste părțile de viață cotidiană ale celor doi protagoniști, Maria și Matei. Am citit cu deosebită plăcere fragmentele din jurnal Elvirei care aduceau aminte de trăirile acesteia în timpurile de mult trecute și de întâlnirile ei cu Iani, țiganul din șatră.
Deosebită plăcere mi-au făcut și visele și tot ce a ținut de domeniul fantasticului. Parcă lucrurile de zi cu zi nu le-am citit cu aceași plăcere ca pe acestea. Ca tot ce a însemnat incursiunea în lumea fantasticului.
Irina. Irina, e un personaj care m-a ținut puțin în așteptare. Așteptam tot mereu să aflu că ea e cea care era mână cu Sofia. Și nu am reușit să înțeleg de ce mama ei a făcut magie neagră pentru a o sprijini pe malefica vrăjitoare. Și asta după ce o viață întreagă a judecat-o pe mama Mariei.
Încă un fapt foarte ciudat este felul în care șatra cu toți țiganii ei au revenit la viață în vremea prezentă, Matei fiind astfel contemporan cu strămoșul său Iani. Asta în timp ce Elvira și-a găsit liniștea și s-a ridicat la cer.
Acestea sunt impresiile mele legate de acest roman
În timp ce scriu aceste rânduri mă gândesc deja la al doilea volum din această serie la al cărui al patrulea capitol sunt deja. Căci chiar nu am avut deloc răbdare și am început deja lectura.
Am terminat de curând de citit cartea aceasta și aș fi vrut să scriu câteva impresii.
Încă de la primele pagini mi-am pus întrebarea oare unde se petrece acțiunea, cine este autoarea care a scris acest roman și ce naționalitate are, din ce țară este, unde se petrece acțiunea. Aveam așa cumva nevoie de ceva detalii suplimentare ca să aflu despre roman mai multe. Dar am continuat să citesc și câteva pagini am aflat unde și anume în Brașov, apoi în Turda și chiar și la Sibiu. Mi s-a părut oarecum că ceva nu se leagă căci numele Zia Tyvis numai românesc nu pare. După ce am terminat ultimele pagini am căutat pe Google informații despre autoare și ….. ei bine …. am aflat că acesta nu-i decât un pseudonim.
Pe tot parcursul cărții am observat că unele pagini, rânduri, șiruri de cuvinte nu-mi spuneau nimic …. pe când altele ……
Ei bine iată …….. altele îmi plac …. și îmi transmit ceva anume n-aș știi să-l descriu în cuvinte acel ceva…
Altele mă fac să-mi pun întrebări și să mă opresc să mă gândesc la una la alta.
Chiar pe la primele pagini am început să mă întreb de ce îmi ies mereu în cale astfel de cărți în care se regăsește acest laitmotiv al suferinței în cuplu a femeii??
„Doamne ce nemernic!” a fost sentimentul care m-a cuprins când am ajuns la pagina de mai jos.
Nu știu ce să spun despre acele părți care nu-mi plac, dar cele care mă prind și care îmi spun ceva sunt cele care îmi transmit sentimente care îmi ating sufletul. Partea cu cățărarea pe munte este una. Am urcat pe munte cu Miruna împreună. Am simțit ce a simțit ea. Am privit în jos cu ea împreună.
„Atunci când nu știi ce să faci, du-te înainte și vezi ce se întâmplă „
„Darin”- un nume chiar neobișnuit, se pare că are totuși un sens, o semnificație pe care nu am înțeles-o decât mult mai târziu. Dar-Darin și Mir-Miruna sunt două jumătăți ale aceluiași suflet. Ei s-au căutat mult în toate cele multe vieți ale lor de la începutul lumii până în prezent, dar nu s-au putut reunii din cauza Lăcomiei întruchipata de Victor.
Nașterea speranței scrisă Zia Tyvis este un roman care îmbină lumea materială cu călătoriile astrale. Misticismul este îmbinat în viața lor între atâtea lucruri ale zilelor moderne în care oamenii nu mai cred în lucruri sfinte. Pericolul este depășit în cele din urmă și totul se termină cu bine ca în orice basm frumos.
Patru personaje își împletesc pașii între paginile romanului acesta.
Iar al cincilea, un pictor, este tatăl unuia dintre ei, care doar îi conduce pașii lui Taina către fiul său.
Multe mistere indescifrabile apar, indescifrabile doar la nivelul tangibilului cotidian, de altfel profunde.
Interesant roman multe interioare care se întrepătrund având un sens al lor, visurile personajelor, amintirile lor de când erau copii, toate acestea fac un întreg rezonabil.
Îmi plac multe tipuri de cărți, unul dintre acestea sunt genul ăsta de roman contemporan pe care nu ma-ș pricepe prea bine să-l descriu. Știu doar că mi-a lăsat o impresie un gust, o ceva, ce nu știu cum îmi vine să-l mai citesc odată ca să-l înțeleg mai bine.
Apar îngerii acolo unde o femeie bătrână este aproape de a pleca la cele sfinte, și un bărbat care dispare pe nevăzute dimineața după ce biata bunică și-a dat duhul.
Până și finalul e oarecum misterios cum tinerii dispar pe nevăzute din pod, acolo unde se mai găsește doar o mică pată de sânge. Dar Lidia se jură că nu este ea de vină.
Al șaselea personaj este o tânără pe nume Lidia. Lidia are un inel mare foarte ușor de reținut, ea conduce bătrânii către moarte atunci când le vine ceasul.
Ce e real și ce nu e în acest roman. Totuși e imaginație. Dar eu cum ziceam l-aș mai citi o dată că să-i pătrund mai bine tainele.
Am citit acest roman anul trecut în ultimele zile ale lunii decembrie.
Acțiunea romanului
Malcom Ferryway, duce de Tottenham, îi promite tatălui său pe patul moarte că o va lua de soție și o va proteja pe fiica iubitei sale din tinerețe.
Însă Lady Sibel nu reprezintă nici măcar pe aproape idealul lui ca soție a unui duce,căci nu este chiar un model de bună-cuviință. Totuși acesta își ține cuvântul dat tatălui pe patul de moarte și o ia de soție. Și nu numai, ci chiar o scapă din multe belele cum aceasta chiar are un adevărat talent în a le găsi.
Inițial o ține cât demult la distanță posibil, dar pe măsură ce lucrurile evoluează i se schimbă sentimentele. Ajunge să o iubească nebunește cu tot cu toate tâmpeniile ei sau poate chiar datorită acestora.
Deși rănit chiar de ea într-un duel prin împușcare (cât de aiurea sună 🙂🙃🤔) el pleacă în căutarea ei atunci când dispare de acasă chiar dacă abia se putea tine pe picioare.
Un roman cu multe suișuri și coborâșuri, însă finalul mi s-a părut un picuț prea puțin. Dar poate că le este pe plac celor cărora le plac romanele cu finaluri fericite simpluțe. Mie, însă acest final mi-a părut plictisitor pentru cât de zpăiat a fost tot parcursul lor.
Marchiza de Pompadour de Pirerre de Nolhac este un roman fascinant care te poartă printr-un secol trecut. Este o gură de istorie care, pentru cei nepricepuți ca mine, este, de ce nu, binevenită. Ce să vă spun, că la școală nu am fost interesată de acest subiect, plus că nici o memorie grozavă nu am, așa că nu mai țin minte prea multe legate această temă.
Dar romanul acesta nu doar reprezintă doar atât. Ar fi fost prea plictisitor. Desigur să fi fost doar un simplu tratat despre domnia lui Ludovic al XV–lea între anii 1745 și 1750 cine l-ar fi citit.
Avem însă aici ascensiunea unei simple femei de rând în poziția de favorită a regelui Franței ceea ce părea de necrezut căci până atunci acest rol revenise în mod exclusiv doamnelor de viță nobiă. Regele însă după cum pare era sătul de acestea fiindcă aveau foarte multe pretenții. Și deasemnea regina avusese mari neplăceri din cauza lor. Vorbe și fapte supărătoare au pus-o de-a lungul timpului în situații stânjenitoare. Iată de ce regele alege să își îndrepte atenția asupra unei reprentate a sexului frumos din cadrul burgheziei.
Născută Poisson, devine doamna Le Normant d’Ètioles prin căsătoria cu un nepot al domnului Le Normant de Tournehem. Ceea ce mi se pare uimitor este faptul că deși acum căsătorită cu nepotul său unchiul cum este numit domnul mai sus menționat își trimite nepotul în provincie cu treburi și îi prelungește șederea acolo cât de mult posibil astfel încât idila cu regele să aibă timp să se lege. Uimitor cum nici pic de morală nu au oamenii ăștia, era totuși nepotul său cel cu care era căsătorită aceasta. Dar probabil nu avea nici o importanță, cel mai mult conta să îți atingi scopul și să „te ajungi” și ce poziție era mai avantajoasă decât să pui acolo unde trebuie o favorită. Și bineînțeles să o ai de prietenă cu toate avantajele care se pot deduce. Asta nu-mi face mirarea mai mică ci ea rămâne acolo în mintea mea ca o impresie puternică care nu mă lasă deloc.
Însă să trecem mai departe. O gură de istorie după cum spuneam dar nu doar atât. Ni se relatează întâmplări, ni se descriu interioare, practic viața la Curtea regelui ne-o prezintă și toate frumusețile dar și ocolișurile locului. Limba și purtările nu sunt aceleași cu ale muritorilor de rând. Și oricât de învățat ar fi fost cineva trăind în sânul burgheziei tot nu ar fi fost de ajuns ca să se integreze cum se cuvine la Curte.
Devenită Marchiză printr-un brevet oferit de rege, i se schimbă statutul și numele, obține divorțul și după terminarea bătăliei de la Fontenoy se mută la palat împreună cu o altă doamnă.
Are parte de o adevărată instrucție din partea oamenilor potriviți puși de Ludovic al XV-lea în apropierea ei. Aceasta face oarecare gafe la început, oamenii de sânge nobil care sunt vehement împotriva ei o poreclesc Bestiole (de la numele ei care devenise după căsătorie d’Ètioles). Dar datorită farmecelor ei îl domină treptat pe rege și „dușmanii” înțeleg iute că nu e bine să te iei de favorita regelui.
Marchiza de Pompadour iubește arta joacă și cântă cu un formidabil talent. Pe toată durata influenței ei față de regele Franței a favorizat tot ce este frumos.
O femeie inteligentă, a înțeles și prevăzut sfârșitul idilei amoroase cu Ludovic al XV-lea, astfel încât a reușit să își asigure un loc la Curte,deși timpul de favorită i s-a scurs, primind titlul de ducesă.
O carte bună, scrisă admirabil, cu multe detalii interesante. Autorul Pierre de Nolhac si-a preluat inspirația din scrisorile, jurnalele sau amintirile celor care i-au fost suficient de apropiați încât să o cunoască bine.
dinsufletulmeu 