Autor: marimaria88

Ai putea vreodată să te oprești din a gândi? Să spui stop doar pentru o clipă și să-ți eliberezi mintea de toate gândurile? Te-ai gândit vreodată că mintea ta te controlează? Sau crezi că tu îți controlezi mintea? Opreștete o clipă și observăți gândurile, nu le judeca doar observăle.
„Dumnezeul meu sau al nostru este singurul adevărat, iar Dumnezeul tău este fals” este o frază contestată în cartea ce o citesc acum. Sinceră să fiu în opinia mea și din câte am reușit să înțeleg în ce am citit până acum în cele câteva cărți de dezvoltare personală ce mi-au trecut pe sub ochi, de fapt Dumnezeu este unul singur pentru toți doar că fiecare avem un mod divers de al numi, de al vedea, de al percepe. Nu există un Dumnezeu fals și unul adevărat, cum nu prin diferitele rugăciuni, incantații sau ritualuri se îndeplinesc minuni ci prin faptul că un om crede în ele. Deci prin credința profundă și de nezdruncinat a oricui de orice religie.
De obicei ne rugăm și vorbim cu Dumnezeu în gândul nostru percepândul ca pe ceva extern, o putere extraordinară care se află deasupra noastră, undeva în ceruri, sau asemenea. În unele cărți am citit despre metode de meditație unde se spunea ceva gen ca să încercăm să luăm legătura cu eul nostru lăuntric. Aici în „Puterea prezentului” de Eckhart Tolle se vorbește despre cum Dumnezeu nu este în afara noastră ci mai degrabă înăuntru nostru și cum noi suntem una cu Ființa, ceea ce este doar un alt mod al autorului de al numi pe Dumnezeu.
„Într-o zi când se va întâmpla cutare sau cutare lucru mă voi simți împăcat sau fericit” ne spunem noi în gând mereu. Trăim mai mereu prin prisma trecutului sau a viitorui uitând complet să ne bucurăm de momentul prezent.

Pentru a ne apropia de Dumnezeu trebuie să ne eliberăm de mintea noastră. De gânditorul din sinea noastră. De gândurile noastre. Ați fi surprinși să vedeți că în clipa în care îți observi gândurile acestea se opresc brusc.
Mă întreb de câte ori nu vi s-a întâmplat ca să vă chinuiți să căutați un obiect sau poate răspunsul la vreo întrebare și orișicât ați fi căutat și ați fi încercat răspunsul a venit doar atunci când ați încetat să îl căutați și nu vă mai gândiți la asta. Nu știu vouă dacă vi s-a întâmplat, dar mie da.
Oare chiar să fie așa, să fie adevărat, mintea noastră ne este uneori dușman mai degrabă decât prieten?

Afară plouă repede, repede, de parcă cine stie unde s-ar grabi. Da chiar unde s-o grabi oare ploaia asta nebună. Am fost afară, să spal din lucruri. Sunt uda toata, dar nu îmi pare rau. Ploaia e buna. E uda grădina. Creste firul ierbii, crește grădina, cresc roșiile si ardeii, se uda castravetii. Ce minunata opera de arta este ploaia. O simti prin toate simțurile. O vezi cum toarna cu galeata si se uda pământul, o auzi cum ropotele ei te asurzesc, dar sunt fermecatoare picatura de natura. O simti uda pe pielea ta calda cand te lovesti de ea te apuca un fior. O mirosi, un ceva aparte e ploaia pe pamant , fără de ea n-ar fi viata si nici verdeața, fără de ea n-ar fi flori si nici noi n-am mai privi fermecati cum cade picatura de apa din cer. O minune. Si parcă s-a mai domolit, dar pana când? Până când ropotele de ploaie vor porni iarăși vesele sa danseze pe acoperișul casei. Sau pana cand soarele se va ivi dintre ele, dintre nori de ploaie o lumina va iesi, atunci liniștea din nou va rasari.

Va pup, copiii dorm și eu imi pun acum cafeaua sa o beau in liniște cat mai pot. Pe data viitoare.

Acum vreo câțiva ani, când încă nu îl cunoscusem pe actualul meu, un unchi m-ia dat o carte numită „Gândirea pozitivă” , numele autorului nu mi-l mai amintesc. Dar oricum ce e că atunci la momentul acela mi s-a părut plictisitoare și nu am citit-o. Și foarte rău am făcut. Dacă aș fi citit-o și aș fi și înțeles ce scria acolo un mare bine mi-aș fi făcut mie vă jur.

După o vreme când deja îi aveam pe aștia mici, deci clar multă vreme după, am prins curaj să o citesc. Din păcate însă nu am reușit să otermin din cauza faptului că am pierdut-o. Dar din cele câteva capitole ce am reușit să le citesc am reținut că întotdeauna atunci când îți dorești ceva cu adevărat trebuie să te rogi puterii divine ce ne-a creat pe toți ca prin eul sfânt care sălăsluiește în tine să reușești în ceea ce ți-ai propus.

Un exercițiu bun de făcut în acest scop este acela de a închide ochii și de ați imagina, de a vizualiza cu ochii minții acel lucru pe care ți-l dorești și de a te bucura pentru el ca și cum ar fi deja al tău. În carte erau trecute episoade descrise de autor cu întâmplări ce nu știu cât de reale erau sau nu.

Dar cert este că pe mine aceste exerciții m-au ajutat aș putea spune, cred cel puțin dacă nu o fi o simplă coincidență în anumite momente când în îmi doream să reușesc în lucruri întradevăr simple, lucruri casnice , lucruri ce țineau de copii. Dar am folosit acest exercițiu și de curând într-o problemă mai gravă și după cum pare lucrurile par a se așeza ceva mai bine. Cu toate că nu putem striga încă victorie. Repet nu știu a fi poate o coincidență sau nu dar eu totuși cred că merită încercat a gândi pozitiv.

Și totuși cât de rău îmi pare că nu am citit-o la momentul acela când mi-a dat-o unchiul căci în următoarele capitole parcă îmi amintesc despre iubirea și prețiirea de sine. Poate aș fi reușit să înțeleg lucruri care să ajute să mă prețuiesc pe mine însumi mai mult decât orice. Regret, dar acum e inutil.

Cum de mi-am adus aminte de asta acum? O prietenă de pe facebook mi-a recomandat de curând o carte și aș fi vrut să o citesc, dar cum nu am acum posibilitatea de cumpăra nimic nu am reușit să mi-o procur. Așa că am început să citesc una din celelalte recomandate tot de această femeie unică. Nici nu știu dacă îi pot da numele, dar mi-a recomandat cărțile lui Hay  Louie. Și acum citesc „Meditații pentru a-ți vindeca viața” pentru că am reușit să o descarc de pe internet gratis. În fine am să termin acum și o mai citesc odată și apoi revin cu impresii. Mulțumesc enorm Raluca.

M-am trezit în gând cu fraza asta: Timpul trece și nu ne întreabă. Îți amintești dragă prietenă că parcă mai ieri ne jucam în băltoace pe stradă? Acum am crescut și suntem părinți. Când mă gândesc că ca mâine v-om fi bunici.

Ce trece timpul! Off de-ar sta în loc. Da, de-ar sta în loc. Dar nu stă. El aleargă ca nebunul cu noi în plasa sa cu jucării, parcă ar fi un copil neastâmpărat.

Off, timpule mai stai și tu nu fi nebun , mai stai măcar o clipă. Ca să miros doi trandafiri și să-i iubesc un pic. Azi suntem mari, adulți am devenit, iar mâine n-om mai fi. Că timpul, el nu stă în loc, aleargă ca nebunul.