dinsufletulmeu

Autor: marimaria88

  • „Confesiunile unei fete rele”, Anays M.

    „Confesiunile unei fete rele”, Anays M.

      Săptămâna trecută, sâmbătă dimineață, am terminat de citit ultimile pagini. Am ajuns la finalul celor 3 volume ale vieții impulsionante și pline de aventuri erotice ale protagonistei.

       A trait tot și a făcut tot.  A  făcut tot trăind la maxim și neregretând nimic. A fost amantă, dar doar după regulile ei. S-a căsătorit fiindcă a dorit să le încerce pe toate, a iubit din tot sufletul, dar când a simțit că nu mai merge s-a oprit.

    Citind aceste rânduri, aceste pagini, printre aventuri și alte căsătorii (a ei sau celor mai apropiate ființe de sufletul ei) găsești chiar dacă nuai crede lecții de viață. Pretutindeni autoarea ne prezintă sfaturi de dezvoltare personală. Într-adevăr că Anays nu-i chiar un model de moralitate. Dar există o vorbă din popor „fă ce zice popa, nu ce face popa”, pe care parafrazând-o am putea spune „fă ce spune Anays nu chiar ce face Anays”, sau mă rog ia ce ți se potrivește din ce spune ea.

       Într-un fel e un roman de transformare. Anays de la începutul primului volum nu pare a mai fi aceași la finalul ultimei pagini din acestă serie.

    Nimic nu-i mai plăcut decât să te ascunzi toamna friguroasă sub o plapumă groasă și călduroasă cu carte în bună în mână. Zilele acelea, momentele alea sunt un vis, dar uneori se întâmplă.

       Și deși am urmărit cu interes și am sorbit cu aviditate de cititor pasionat fiecare cuvințel, finalul mi s-a părut un pic prea puțin pentru Anays cea pe care am cunoscut-o între paginile cărții.

       Epilogul, însă are darul de a face o încheiere frumoasă. Trenul are mereu posibilitatea de a aduce împreună peronaje, impresii, gânduri, idei.

        În încheiere vreau doar să spun că aceste rânduri nu au pretenția unei recenzii literare, ci sunt doar o înșiruire de gânduri de ale mele. Iubesc să citesc, dar iubesc și să scriu. Și uneori mi se întâmplă ceva ciudat. Deși am o carte grozavă pe noptieră ce mă așteaptă nu pot să o citesc fix acum fiindcă nu mă pot desprinde cu gândul și cu simțirea de cartea ce tocmai am terminat-o decât așezându-mi gândurile aici.

       Locul ăsta mi-e tare drag și sper să mă iertați dacă rândurile mele vor părea nu pe placul dumneavoastră.

  • Viata e usoara, nu-ți face griji, Agnes Martin-Lugand

    Viata e usoara, nu-ți face griji, Agnes Martin-Lugand

    Viata e usoara, nu-ți face griji de Agnes MARTIN-LUGAND este o carte care mi-a placut foarte mult. Chiar de la început ma gandeam, oare cum se va lega din nou de Irlanda si de Edward. E adevarat că barbatul pe care îl cunoaște la Paris pare a fi grozav. Si momentele în care ea îl așteaptă cu înfrigurare, urmărind mereu strada, o umplu de însuflețire, dar totuși el nu e Edward.

    Nu se putea ca această continuare a romanului Oamenii fericiți citesc si beau cafea sa fie altfel, sa nu conțină reintoarcerea ei în Irlanda, acele locuri unde ea parese ca se simte ca acasă.

    Olivier francezul cu care Diane tocmai începe o relație ce pare sa promită multe este de fapt cel care fără să vrea o readuce pe ea cu gândul spre acele meleaguri si inevitabil si spre sentimentele ei pentru Edward, atunci când o duce la acea expoziție de fotografie care e ghici ce expoziția tipului irlandez.

    Asta o duce pe Diane din nou într-o calatorie în Irlanda unde ce să vezi maaari surprize o asteapta, o prietenă dragă este foarte grav bolnavă, iar Edward are o persoana nouă si neașteptată în viața sa.

    O carte tare emoționantă, am lăcrămat din belșug citind. Poate sunt eu mai emotiva. Cu final fericit pentru cei doi îndrăgostiți, chiar dacă cu o ușoară nuanță de tristete pentru pierderea dragei sale prietene.

    Mă bucur că am reușit să scriu și despre această carte, îmi place să citesc și îmi place și să scriu.

    SALUT ȘI VĂ PUP.

    Să citiți și să fiți fericiți!

  • Farul cu secrete, Santa Montefiore

    Farul cu secrete, Santa Montefiore

    Secretele, misterele, sunt ceea ce fac o carte savuroasă și atât de pe gustul meu. Căutam de vreo săptămână ceva bun de citit între filele site-ului de unde obișnuiesc să descarc pdf-uri. Ce mi-a atras atenția este acesta. Mă întreb cum oare alegem cărțile pe care le citim, sau poate că ne aleg ele pe noi. În fine. Idea e că acest roman mi-a plăcut foarte mult.

    Cum spuneam secretele si misterele sunt ceea ce fac un roman extrem de savuros, asta cel putin pentru mine, nu stiu pentu voi cum e. De aceea cred, si cu siguranta acesta este motivul, mi-a placut acest roman atat de mult.

    De cum începe, îți dă impresia că cea care îți vorbește este o femeie care priveste marea si țărmul care se întinde în spatele ei. Dar ceea ce vei oberva si te va surprinde, pe mine cel putin ma surprins, ea este intradevar o femeie, dar este o femeie moarta, adica, ma rog, spiritul ei.

    Numele cartii este „Farul cu secrete” si are legatura cu intriga romanului, dar si cu femeia al carui spirit deschide primul capitol, povestind cumva franturi din ceea ce credea ea ca a fost viata ei si relatia cu Conor, dragul ei sot. Ceea ce credea ea si cum vedea ea lucrurile din perspectiva ei.

    Mai incolo mergand si citind v-om afla ca lucrurile nu stau chiar asa, si misterul mortii ei ne este dezvaluit abia in ultimul capitol.

    Lucrurile se leaga si cu o familie de la Londra a carei fiice mai mare isi gaseste in apropiere de castelul Ballymaldoon rudele de care nu avea habar. Secrete ies la iveala de peste tot si se pare ca de fapt Ellen Trawton isi are radacinile in totalitate in acest colt uitat de lume al Irlandei.

    Desi, povestea de dragoste dintre cei doi protagonisti a fost destul de palpitanta, sfarsitul cartii, pot sa spun ca nu mi-a fost tocmai pe plac. mda, ce sa zic nu-i vorba ca ma asteptam sa se casatoreasca musai cum au facut-o matusa Peg si Oswald dar totusi mi se pare prea putin pentru ei din ultimul capitol.

    Una peste alta pot sa spun, o carte reusita, mi-a placut mult pentru ca imbina ceea ce imi place mie cel mai mult: secretele, misterul cu dragostea infocata. Merita citita cu siguranta.

  • Mult dorita primăvară se lasă așteptată în țară

    Mult dorita primăvară se lasă așteptată în țară

    Mult dorita primăvară se lasă așteptată în țară. Ieri a nins, azi ninge iarăși. Azi de dimineață era frig de-ți înghețau degețelele de la picioare. Mie una chiar mi-au înghețat. Zău că da.

    Chiar nu știu cum să mai fac. Și ce să mai zic. Azi aplicația de meteo de pe telefon îmi arăta o maximă de 5 grade undeva pe la ora 14, iar mâine dimineață temperaturile par a fi pe minus.

    Deci trebuie să spun că Zâna Iarnă se luptă din răsputeri pentru a nu pleca deloc din țară. Dar zău dacă nu mi se pare ciudat acest comportament al iernii care acum când chiar nu e timpul ei ni se arată puțin mai mult decât a făcut-o în lunile decembrie, ianuarie, februarie.

    Zău că da, să o anunțe cineva și pe ea că a trecut timpul sau.

    Pai să ne lase frate și meargă în țara sa. Noi o vreme acum pe Zâna zâmbitoare și aducătoare de soare.

    Vrem sa vină zile frumoase și oricum mai calde decât cea de ieri sau de azi. Vrem zile cu soare, cu cer senin, cu fluturi. Cu timp grozav de petrecut în grădină. Cu copiii alergând de colo colo prin curte veseli că a venit primăvara. Da, asta vrem.

    Și totuși deocamdată asta avem.

  • Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș

    Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș

    Am sfârșit de citit romanul Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș cu un sentiment de tristețe, de melancolie.
    Parcă împărtășind sentimentele eroului principal din această carte am petrecut atâtea dimineți tăcute înconjurată de personajele acestei cărți. Eu i-am văzut perindându-se prin fața ochilor pe Basu, pe Magotu etc, pe dona Bianca, pe „draga mea Lotte”, pe Grig, elevul pus pe fapte mari, poate prea mari…
    A cărui existență mi-a pus diminețile pe jar. Am citit cu sufletul la gură uneori, trăind împreună cu el toată acțiunea, toată drama, toată fericirea, toată tristețea. Ale tinereții bucurii, necazuri. Nefericirea și tristețea clipelor de întoarcere în trecut, după 15 ani de la zilele tinereții, adolescenței sale.
    Sfârșitul, mă întrebam mereu care va fi sfârșitul pe măsură ce înaintam cu lectura către finele acestui roman, ei bine sfârșitul a fost minunat, pe măsură.
    E una din cărțile acelea pe care chiar și după ce o termini îți mai rămâne în minte. Personajele ei, acțiunea, ori nu știu ce anume din ea te face să nu o uiți îți rămâne pe suflet.
    Poate sunt eu un suflet melancolic, poate îmi plac poveștile care emană tristețe, dar adevărul este că sunt sătulă de aceleași predictibile povești de dragoste pe care le găsești mereu. E, e o schimbare uneori, să mai vezi și altceva. Să mai citești altceva.

    Poate că pe alocuri a părut plictisitoare, cu grijile mărunte ale personajelor de zi cu zi, frământările lor cele mai puțin sublime, dar a meritat, a meritat să rămân mereu prezentă, citind când și când câte un capitol, o pagină sau două. Recunosc că am cam neglijat acest roman zile întregi, dar nu l-am abandonat și-mi pare bine.

    Ce dar, ce har, să aibă un autor să scrie un roman în care să trăiești cu eroii împreună, să simți deopotrivă tristețea, dar și bucuria împreună cu ei.