dinsufletulmeu

Autor: marimaria88

  • Obiective, lecții și lecturi pentru viitor

    Obiective, lecții și lecturi pentru viitor

    Un lucru de care mi-e teamă în viața mea sunt eu. Că nu mă cunosc și că nu știu ce vreau.

    O idee îndepărtată în gândurile și în iluziile mele este o viață, o casă în care să fiu liberă. Să nu fiu judecată și criticată. Să fiu înțeleasă și iubită. Apreciată.

    Îmi e teamă și mă ascund de dorințele din sufletul meu căci nu știu cum să le aduc la suprafață. M-am obijnuit așa și mi-e greu să mă rup, să mă dezlipesc.

    Îmi iubesc copiii și vreau să pentru ei cea mai bună mamă ce pot eu fi.

    Am crezut că trebuie să mă schimb în vreun fel și în scopul acesta am tot citit la cărți, dar nu am reușit nimic. Unele le-am citit până la final dar fără a le pune în practică. Din altele am citit idei pe care le-am folosit doar o perioadă până mi-am pierdut motivația. Pe altele le-am început cu ideea de a pune în practica dar nu am ajuns nici la jumatatea cărții cu cititul.

    Să învăț iubirea de sine ar trebui să fie un obiectiv important pe anul acesta. Oare îl voi pune în aplicare?

    Iubirea de sine și vizualizarea pozitivă.

    Iubirea. Dar și tăcerea. Tăcerea face cât o mie de cuvinte. Tăcerea vorbelor, dar și a gândurilor. A gândurilor inutile consumatoare de energie. Oare ar putea vreodata cineva sa îi puna stop minții, să le pună stop gândurilor?

    Sunt obijnuită să vorbesc prea mult cu persoanele care nu mă apreciază. Să pierd timpul cu persoanele sau cu lucruri care nu sunt necesare sufletului meu.

    Uneori tăcerea este mult mai utilă decât o mie de vorbe. De ce nu pot să tac? De-aș putea învăța și eu această lecție. De-aș putea învăța să mă concentrez doar asuprea lucrurilor importante.

    Copiii mei sunt importanți, ideile mele sunt importante, să fac lucrurile cum îmi place și consider, să fiu eu însămi e important. Să îmi scriu gândurile aici e important, dar și să reușesc să găsesc drumul înapoi spre mine însămi, spre cine sunt eu cu adevărat. Spre ce contează cel mai mult pentru mine în acest moment și în acest an.

    De o vreme încoa însă nu prea mai știu nimic. Și mă simt așa de mică într-o lume așa de mare. Și planuri ca să îmi fac parcă nu-mi arde, pe termen lung măcar, căci nu știu unde mă va duce viața.

    Și totuși îmi doresc să citesc. E important. E ceva ce mă face să mă simt bine. Plăcerea lecturii mi s-a aprins din nou după atâta vreme.

    Din fericire am descoperit un site de unde poți descărca gratis cărți. Se numește 101books și cu toate că știu de el de ceva vreme nu prea l-am folosit pentru altceva decât lecturile motivaționale care nu prea mi-au fost de vreun folos.

    Mi-am descărcat deja vreo câteva titluri în telefon și citesc printre picături câte puțin dimineața la cafea sau când dorm cei mici.

    Acum nu știu ce m-o aștepta în acest an nou și nu știu nici dacă voi reuși să-mi scot la suprafață dorințele cele mai ascunse…..

    Sper să am puterea să fac ceva bun pentru mine.

  • Viața perfectă pentru mine; care-i aceea?

    Viața perfectă pentru mine; care-i aceea?

    „te iubesc” ;

    iubire;

    am nevoie de iubire;

    am nevoie să fiu apreciată și iubită.

    Să nu mă simt vinovată de nimic și să fiu fericită pentru ce am.

    Și tocmai asta-i problema, iubirea….

    Nu-i, nu-i de niciunde, de unde s-o găsesc?

    Viața perfectă, ce-mi doresc, ce pot să-mi doresc eu?

    -o casă minunată

    -Liniște, pace și fericire.

    -Iubită și apreciată

    -Un loc unde să îmi permit să fiu leneșă atunci când am chef fără să am teama de a fi judecată.

    -Un loc în care să pot face lucrurile așa cum vreau eu fără să am teama de a fi criticată.

    -un loc în care să fiu iubită, apreciată, liniștită, și unde să nu fiu judecată și criticată.

    Iubire? Dar iubirea vine mai întâi din interior….

    Din interior, din interiorul meu…. din interiorul meu…

    ???

    Off, …… off, ……..

    😦 😦 😦

  • Nu mai știu ce vreau, cine sunt… Care mi-e drumul pe care trebuie s-o apuc

    Nu mai știu ce vreau, cine sunt… Care mi-e drumul pe care trebuie s-o apuc

    Viața mea este din ce în ce mai tristă și mai searbădă. Am ajuns într-un punct în viața mea când nu prea știu ce vreau și nici cine sunt. Oare cum am ajuns aici?

    Nu prea știu. Nu prea mai știu nimic în ultima vreme.

    😦 😦

    În ultimul an m-am tot zbătut într-o încercare deplorabilă de a gândi pozitiv. M-am zbătut între momente în care eram absolut pozitivă și momente în care credeam că nimic bun nu mi se poate întâmpla. Am avut și momente mai bune, unele lucruri bune mi s-au întâmplat la un moment dat. Dar chiar și atunci mi-a rămas impresia că am făcut ceva greșit. Că am stricat cumva ceva pe undeva și că am înșelat încrederea celor care mi-au acordat-o din toată inima.

    Off, adevărul este că nu prea mai știu cine sunt și nici ce anume îmi doresc.

    În încercarea de a îmi crea o imagine de sine mai bună am tot citit unele chestii, cărți de dezvoltare personală, despre gândirea pozitivă, etc. Dar am eșuat lamentabil. Viața mea e un eșec.

    Îmi doresc atât de mult să mă eliberez de tristețe și de starea asta apăsătoare de nechef.

    Nu am chef de absolut nimic. Știu și simt că nu mai merge așa. Îmi doresc să pot schimba ceva.

    Dar cum să fac asta dacă nici măcar nu știu ce îmi doresc?

    Și totuși mai încerc.

    Un fragment din cartea „O viață nouă în 7 zile” spune cam așa:

    Nu trăiești viața pe care ți-o dorești pentru că pierzi foarte mult timp și energie ascunzând de lume imaginea negativă pe care o ai față de tine însuți.

    Dar ce te faci când nu prea ști ce îți dorești, care e această viață ce ți-o dorești. Sau dacă ai o minimă vagă idee a ceea ce îți dorești cum să faci să obți atâta vreme cât nu ești obijnuit să faci ce îți dorești, să ai spirit de inițiativă. Cum să faci să îți iei viața în propriile mâini și să o transformi văzând cu ochii? E oare posibil? Pentru alții cu siguranță e. Dar e posibil și pentru mine? E oare?

    Încerc, încă mai încerc …. să mă cunosc, să mă descopăr, să îmi schimb viața…

    Întrebări din cartea „O viață nouă în 7 zile”

    „Cum îți place să fi perceput?”

    Cum îmi place să fiu percepută? Nu știu. N-aș ști să răspund exact la această întrebare așa cum este formulată. Dar cu siguranță știu că mi-ar plăcea să fiu apreciată mai mult pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac chiar dacă poate prea mult nici nu fac.

    „Ce aspecte ale personalității tale speri ca oamenii să remarce mai întâi?”

    Personalitatea mea?

    ???

    Ce aș vrea să remarce alți oameni la mine?

    ???

    Întrebări la care cu greu pot găsi răspuns sunt acestea.

    Îmi doresc ca ceilalți să mă vadă *bună la suflet și harnică* *și o mamă bună, cred*. *și o persoană/ femeie/ fată cuminte, la locul ei*.

    Dar de fapt adevărul este de fapt nu știu. Cred cu aproximație că asta e, dar… ???

    „Care este cel mai important lucru pe care oamenii îl cunosc despre tine? „

    Despre mine nu prea știu ce cunosc oamenii cu adevărat. Ci pot să spun ce cred ei despre mine. Cu toate că eu cred că nu-i adevărul ceea ce cred ei …… sau o fi? În acest moment într-o oarecare măsură sunt total nepăsătoare față de tot și față de orice.

    Cei cu care trăiesc zi cu zi cred despre mine cred despre mine că sunt leneșă și o mamă rea.

    Când eram copil dădeam impresia în exterior de persoană extrem de timidă. Acum nu știu dacă oamenii mă mai consideră sau nu așa.

    „Dacă viața ta ar încerca să demonstreze ceva legat de tine, care ar fi acel lucru ?”

    Întrebare întrebătoare…… Nu știu.

    Cred că spune despre mine că sunt o persoaană lașă, fără încredere în forțele mele. Fără curaj de a lua propriile decizi.

    Dr. Paul Mckenna spune în cartea sa că nu există răspunsuri corecte, ci doar răspunsuri care să te aducă mai aproape de sinele tău autentic.

  • Iubesc natura și peisajul ei

    Iubesc natura și peisajul ei

    Mi-am dorit mereu să am un blog, un spațiu al meu unde să scriu ce îmi trece prin cap.

    Am fost intotdeauna impesionată de frumusețea naturii și de simplitatea peisajului rural. Pădurea cu copacii ei impunatori, cu ramurile foșnind sub suflul puternic al vântului, cu pasărelele care îți cântă vesele triluri în timpul verii sau primăverii …

    Îmi amintesc cum astă toamnă îmi desfătam ochii cu frumoasele ei culori, o pictură vie îmi părea a fi și nu una falsă cuprinsă în rama unui tablou ci una reală, naturală și fermecătoare.

    Acum de ceva timp a venit și iarna și frunzele cele frumos colorate ale copacilor ne-au părăsit și au lăsat unor crengi golașe ale copacilor. Au venit zilele friguroase cu vânt și cu ploaie și cu nori pe cerul negru de supărare.

    Dar mie natura tot frumoasă îmi pare. Și au venit și primele zile cu zăpadă. Copacii sau îmbrăcat în haină albă frumoasă, pufoasă și rece. Strălucitau în greaua lor haină de nea și din când câte unul își mai scutura brațele lăsând să cadă zăpada pe jos. Obrajii roșii și veselia îți spuneau ce pot să-ți explic și eu. A venit iarna, se apropie Crăciunul, și chiar dacă zăpada s-a topit eu tot iubesc natura și veselia și frumusețea peisajelor de țară.

    Vă pup și vă doresc o viață și un Crăciun de poveste!

  • Eliberează-te de mintea ta

    Eliberează-te de mintea ta

    Ai putea vreodată să te oprești din a gândi? Să spui stop doar pentru o clipă și să-ți eliberezi mintea de toate gândurile? Te-ai gândit vreodată că mintea ta te controlează? Sau crezi că tu îți controlezi mintea? Opreștete o clipă și observăți gândurile, nu le judeca doar observăle.
    „Dumnezeul meu sau al nostru este singurul adevărat, iar Dumnezeul tău este fals” este o frază contestată în cartea ce o citesc acum. Sinceră să fiu în opinia mea și din câte am reușit să înțeleg în ce am citit până acum în cele câteva cărți de dezvoltare personală ce mi-au trecut pe sub ochi, de fapt Dumnezeu este unul singur pentru toți doar că fiecare avem un mod divers de al numi, de al vedea, de al percepe. Nu există un Dumnezeu fals și unul adevărat, cum nu prin diferitele rugăciuni, incantații sau ritualuri se îndeplinesc minuni ci prin faptul că un om crede în ele. Deci prin credința profundă și de nezdruncinat a oricui de orice religie.
    De obicei ne rugăm și vorbim cu Dumnezeu în gândul nostru percepândul ca pe ceva extern, o putere extraordinară care se află deasupra noastră, undeva în ceruri, sau asemenea. În unele cărți am citit despre metode de meditație unde se spunea ceva gen ca să încercăm să luăm legătura cu eul nostru lăuntric. Aici în „Puterea prezentului” de Eckhart Tolle se vorbește despre cum Dumnezeu nu este în afara noastră ci mai degrabă înăuntru nostru și cum noi suntem una cu Ființa, ceea ce este doar un alt mod al autorului de al numi pe Dumnezeu.
    „Într-o zi când se va întâmpla cutare sau cutare lucru mă voi simți împăcat sau fericit” ne spunem noi în gând mereu. Trăim mai mereu prin prisma trecutului sau a viitorui uitând complet să ne bucurăm de momentul prezent.

    Pentru a ne apropia de Dumnezeu trebuie să ne eliberăm de mintea noastră. De gânditorul din sinea noastră. De gândurile noastre. Ați fi surprinși să vedeți că în clipa în care îți observi gândurile acestea se opresc brusc.
    Mă întreb de câte ori nu vi s-a întâmplat ca să vă chinuiți să căutați un obiect sau poate răspunsul la vreo întrebare și orișicât ați fi căutat și ați fi încercat răspunsul a venit doar atunci când ați încetat să îl căutați și nu vă mai gândiți la asta. Nu știu vouă dacă vi s-a întâmplat, dar mie da.
    Oare chiar să fie așa, să fie adevărat, mintea noastră ne este uneori dușman mai degrabă decât prieten?