dinsufletulmeu

Autor: marimaria88

  • „Me before you” filmul sau cartea ( „Înainte să te cunosc”) care ți-a plăcut mai mult?

    „Me before you” filmul sau cartea ( „Înainte să te cunosc”) care ți-a plăcut mai mult?

    Am recitit și retrăit emoții uitate. Am trăit emoții diferite pe tot parcursul cărții, pentru că atunci când deja știi finalul vezi altfel toate acțiunile, toate întâmplările.

    Toate interacțiunile lor m-au emoționat și le-am văzut și le-am simțit altfel decât atunci când am citit cartea asta prima oară fiindcă deja știam unde va duce totul. Legătura care se va înfiripa între ei (Will și Louisa). Sentimentele atât de puternice și de devastant de dureroase, având în vedere că la final nu vor duce nicăieri. Tânărul Will nu renunță la a-și pune capăt zilelor la clinica aceea din Elveția.

    Recitind cartea mi-am dat seama că Lou începe să îl iubească pe Will puțin câte puțin, să se apropie de el sufletește  încă din momentul când el este bolnav prima oară. Atunci reușește să vadă dincolo de Will cel nesuferit, vede suferințele de care acesta are parte și începe să îl privească cu alți ochi. Apoi cu fiecare întâmplare care este menită să-i apropie pe cei doi sentimentele se intensifică până când Louisa își dă seama că nu poate trăi fără el.

    Mi-am dorit să recitesc această carte pentru a mă familiariza din nou cu toate trăirile și cu toate sentimentele evocate de acest trist roman de dragoste.

    Filmul

    Am aflat acum vreo două săptămâni că există acest film realizat după romanul omonim „Me before you” pe numele lui original. Atunci pe loc m-am hotărât că vreau să îl văd. Dar, mai întâi de toate trebuia să recitesc cartea. Ceea ce am și făcut. Am așteptat apoi cu sufletul la gură momentul potrivit pentru vizionarea filmului. Am sperat din tot sufletul să fie tot atât de grozav precum mi s-au părut romanul, dar, ….ei bine….

    Ei bine, dacă pe tot parcursul lecturii chiar și a doua oară am simțit o tristețe infinită și pot să spun că am trăit cu personajele, m-am identificat cu ele.  Bineînțele filmul e simpatic, încearcă  a fi o copie, dar nereușită, a cărții și nu e ce mă așteptam.

    Dar poate am avut așteptări prea mari. Sinceră să fiu unicul moment în care m-am emoționat a fost finalul, acela a fost unicul moment în care am simțit că îmi curge o lacrimă.

    Acesta este într-adevăr un film plăcut de văzut. Dar pot să spun că nu mi-a transmis la fel de multe emoții, la fel de multe trăiri intense.

    Dacă a fost ceva ce mi-a plăcut și am savurat din plin a fost muzica. A fost super. I enjoyed every bit!

    Personajele

    Aș dori de asemenea să fac o mică paralelă între cum sunt descrise personajele în roman și cum apar în film.

    Mama.

    Mama lui Will în roman este aristocratică, o femeie care îi privește pe toți ceilalți de sus dacă nu se apropie de statul ei. O femeie rece și distantă ca mamă, chiar dacă în adâncul ei își iubește fiul și își dorește din tot sufletul să-l vadă fericit, ii este greu să lase la iveală sentimentele care ar putea la o adică să fie considerate slăbiciuni.  În film, deși deține statul de femeie bogată ea nu se dezumanizează. Nu o privește de sus pe Louisa și nici față de Will nu este așa distantă și rece precum am perceput-o eu în roman.

    Patrick.

    De asemenea distant și rece, dar de data asta fără nici un substrat de bunătate mi s-a părut Patrick, iubitul „alergător” al Louisei. Asta în roman, căci în film, îmi pare întrucâtva legat de Lou și pare că ține la ea chiar dacă pune mare preț pe cursele alea la care participă. Pot să spun chiar că mi-a plăcut personajul jucat de Matthew Lewis. Foarte amuzant în scena când discută cu Louisa despre ce ar putea sau nu putea face un tânăr tetraplegic.

    Personajele principale

    Will Traynor.

    Personajul realizat de Sam Claflin nu este un personaj tocmai ușor. Deși la prima vedere am zis că nu-mi transmite nimic, că-i lipsește ceva din sarcasmul și felul taciturn a lui Will Traynor cel din roman, la o privire mai atentă am observat expresii ale feței prin  care actorul a încercat să redea personajul dificil pe care a trebuit să-l facă.   Mi s-a părut atunci mult mai aproape de Will cel pe care așteptam să-l văd.

    Louisa Clark.

    „I’m Lou” zice ea. E simpatică și vorbăreață, joacă foarte bine în aceste ipostaze. Dar nu mi-a transmis nici-o emoție în momentele mai dramatice ale filmului.

      Ar mai fi și alte personaje pe care le-am găsit diferite, dar nu cred că contează așa de mult, așa că nu am să merg mai departe cu descrierea lor.

    Ar mai fi câte ceva legat de alte momente sau  locuri din film/carte. Spre exemplu locul din Elveția, clinica menționată unde Will merge pentru a încheia acest coșmar pe care acum îl numește viață. În roman se află într-un cartier industrial, nu-i chiar locul minunat pe care și-l închipuie Louisa. Chiar nu e.
    Filmul ne arată o imagine idilică, undeva la poale munților, o clădire albă cu cântec de păsărele în fundal. Mai frumos cumva, mai liniștitor,poate, nu știu ce să zic.
    Finalul, ei finalul, finalul face toți banii și este singurul lucru care m-a emoționat în cele din urmă. Louisa Clark, citind scrisoarea lui Will, parcă a adus ceva din emoțiile trăite atunci când am citit cartea. Acesta a fost singurul lucru care m-a emoționat.


    Asta a fost părerea mea despre fim versus carte. Aștept părerile voastre în comentarii. Chiar vă rog să-mi spuneți dacă vouă vi s-a părut  altfel. Sunt tare curioasă. Aștept comentariile voastre.

  • Fata din Brooklyn Impresii

    Fata din Brooklyn Impresii

    As vrea să dedic câteva rânduri unei cărți pe care am citit-o de curând. Nu am dus-o înapoi încă căci am vrut să să fiu sigură că reușesc să să-mi notez câteva idei și despre ea. Cum era să o uit pe aceasta a cărei acțiune m-a tinut mereu în priză.

    Au avut dreptate cei care au spus că e puțin un roman polițist,  puțin un thriller.

    Un pic îmi pare cam rău că am citit-o prea repede, un pic îmi părea rău când o lăsăm din mână.

    Când am ales-o din bibliotecă am ales-o fiindcă ceva m-a intrigat. Nu doar silueta întunecată de pe copertă ci și umbra un mare oraș aflată pe fundal, adăugând la asta și titlul cărții „Fata din Brooklyn”.

    Dar vreau să vă spun că nu mă așteptam la așa ceva de la cartea asta. Nu mă așteptam că să fie un roman jumătate thriller, jumătate polițist.

    Iată ce spune Musso despre cărțile sale:

    ,,Într-un thriller, cel mai mult îmi place nu atât
    acţiunea, chiar dacă ea e cea care imprimă ritmul
    povestirii, cât psihologia. În cărțile mele, cele mai
    tulburătoare evenimente sunt, în primul rând,
    de ordin intim, avându-și originea în motivaţiile
    personajelor, în spaimele şi în aspirațiile lor secrete.”
    Guillaume Musso

    Interesantă această idee a autorului, această viziune a lui către romanele pe care le scrie. Și cum ne putem da seama că interesul său se îndreaptă nu atât către acțiunea romanului, ci către trăirile și motivațiile personajelor pe care le construiește.

       Dar iată că m-am lungit cu vorba și eu despre carte nu v-am spus nimic.

        Această tânără doctoriță pe care o cheamă Anna, deși nu acesta nu e numele ei, dispare.  Viitorul soț o caută disperat. Oare ce i s-a întâmplat? Ce secrete ascunde Anna Becker? Cine a răpit-o și de ce? Sunt multe întrebări de pus.

          Noroc că cei care scormonesc rahatul pentru a o găsi știu cu ce se mănâncă o investigație.

          Scriitorul (logodnicul) și polițistul (prietenul acestuia) fac treabă bună și ajung din Franța până dincolo de ocean unde într-un cartier din New York își are originile aceasta.

       Se pare că Ana Becker, pe numele ei adevărat, Claire Carlyle, a fost victima lui Heinz Kieffer în urmă cu 10 ani. Acesta răpea fete tinere, adolescente. Și  a fost găsit carbonizat, ars de viu împreună cu victimele sale în proprietatea pe care o deținea. Nu se știe cum Claire/Ana a supraviețuit, dar se pare că această fată a trăit toată viața în incognito ascunzându-se nu se știe de ce.

    Lucrurile se complică și încep să devină periculoase atunci când află că mama fetei a murit la puțin timp de la dispariția sa în circumstanțe cel puțin suspecte. Plus că în jurul ei se succed evenimente bătătoare la ochi pentru cei doi bărbați

    Mi-a plăcut cartea asta desigur. Cu toate că mie una câteva chestiuțe mi s-a părut că se prea legau, dar asta-i strict opinia mea.

    Mi-ar fi plăcut ca poate întâmplarea din Franța petrecută cu zece ani în urmă să aibă cumva legătură cu răpirea din prezent. Că maniacul care  răpea fete să fi avut cumva legătură cu întâmplările din ziare din perioada  aceași petrecute în America. Firul narativ pare oarecum interesant, dar pentru mine, ei bine, aș fi vrut mai mult.

    Este interesantă, că să zic așa dacă vrei un roman un pic polițist care să fie ușor de citit și să nu-ți dea prea mult de cap.

    Desigur este oricum altfel decât cea anterioară care m-a plictisit groaznic. Această carte mi-a plăcut. Mi s-a părut  bunicică.

    Și mi-am pus în gând să mai încerce carte de același autor. Dincolo de toate criticile cartea a fost interesantă și vreau să-i mai dau o șansă acestui autor.

    În încheiere aș dori să împărtășesc cu voi un gând. Cred că ar trebui să ne ținem aproape copiii, fie ei fete sau băieți, căci iată câte rele se pot întâmpla, câte nenorociri se întâmplă în lume. E bine să avem grijă, ferească Dumnezeu de așa ceva, e groaznic. Maniaci care răpesc copii sau tineri nu există doar in cărți din nefericire, ar fi bine dacă ar fi așa. Aveți grijă de voi și de copiii voștri. Vă îmbrățișez.

  • „Codul unui gentleman”, plictisită până la moarte….

    „Codul unui gentleman”, plictisită până la moarte….

    „Codul unui gentleman”, o carte jumate plictisitoare, jumate sau mult mai puțin de jumate amuzantă.

    Enervant de plictisitoare, cu un fir narativ ce mie nu mi se pare verosimil, dar amuzantă pe alocuri datorită unor replici sau comportamente ale adolescentei năbădăioase care se presupune că ar fi Holli. Momentele acesteia cu Helen, femeia în casă a lui Eric, iarăși mi-au părut că se leagă bine.

    Ce nu am crezut necesar și nici nu cred și nu vreau să cred posibil este o așa zisă relație/atracție între adolescentă și avocatul de 29 de ani. 12 ani de diferență mi se pare mult, mai ales când domnișoara este încă minoră.

    Poate este pentru că am 35 de ani și un copil de 9, dar doamne eu nu pot să văd posibilă o astfel de relație. În fine, poate dacă aș fi citit-o când eram adolescentă altfel aș fi privit lucrurile. Dar iarăși, dacă stau să mă gândesc, nu aș fi citit o astfel de carte la aceea vârstă.

    În fine, nu știu ce a avut în cap autoarea când a scris această carte, dar sincer, dacă s-ar fi limitat la adolescenta rebelă pe care avocatul Eric se hotărște să o cizeleze ar fi fost de ajuns. E a naibii de amuzantă Holli uneori. Și maxim să fii adăugat o idilă cu mătușa care, fie vorba între noi, e tânără, roșcată și disponibilă, sigur ar fi fost mult mai ok.

    Cu siguranță această carte e gustată mai mult de persoanele de vârstă mai mică, dar părerea mea e că mesajul ei nu-mi pare unul ok.

    Plus că mai am unele nelămuriri. Spre exemplu cine-i autoarea, și de ce deși are un nume clar românesc a scris o carte a cărei acțiune se întâmplă în America. Despre Holli Sumers se spune că are 17 ani, a terminat liceul, și mai are un an până la majorat. Ei bine dar asta nu are nici un sens. Nu cred este vreo țară unde la 17 ani să fi terminat deja liceul. Dar ma rog, lăsând asta de o parte, altceva sare foarte tare în ochi! 17 ani și mai are un an pana la majorat!? Hai nah, că asta nu se poate. În SUA din câte știu eu și cred că știm cu toții tinerii devin majori la 21 de ani. Deci nu la 18. Așa că nu avea cum avea 17 ani și încă un an până la majorat.

    Deci sunt două posibilități ori autoarea a scris aiurea cartea ori cei de la editură au strecurat o greșeală. Și atunci personajul Holli nu are 17 ci vreo 20. Atunci astfel ar sta lucrurile, dar nu cred că e cazul căci nu ar mai vorba de o adolescentă. Deci tind să cred că e doar vorba de o autoare care nu prea știe ce vrea și care a cam bulversat totul.

    Pe final nu vreau decât să spun că tare mă bucur că nu am dat banii pe ea, ci doar am împrumutat-o. Tare ciudă mi-ar fi fost să cumpăr un asemenea specimen de carte. Dacă am citit-o până la urmă a fost numai așa de amorul artei și ca să văd cele câteva fragmente simpatice. Dar nu vreți să știți peste câte fragmente, pagini chiar, am trecut așa fugitiv, pentru că nu pot pur și simplu, nu pot, aia e, nu pot altfel.

    A și am uitat cumva de cele câteva elemente de telenovelă? Apariția tatălui, accidentul lui Holli, apariția lui Eric fix la momentul potrivit, fără să știm ce Dumnezeu mai făcea el prin zonă, deși o lăsase de ceva timp pe fată acasă, accidentul lui Eric apoi și vindecarea miraculoasă a tinerei, sunt doar câteva elemente care se potrivesc ca nuca-n perete în această carte.

    Totuși înclin să cred că tanara autoare care a scris asta are talent și asta datorită celor câteva fragmente interesante pe parcursul cărții. Spre exemplu apariția părinților a fost mai inspirată și amuzantă decât celelalte elemente de neprevazut adăugate.

  • „Dama cu camelii”, un roman care m-a impresionat până la lacrimi

    „Dama cu camelii”, un roman care m-a impresionat până la lacrimi

    Am început acest roman neștiind la ce să mă aștept. Am pătruns însă în budoarul unei frumoase, dar defuncte curtezane pariziene. Frumoasă și bogată, dac-ar fi să ne luăm după masa de toaleta încărcată cu „toate comorile lui Aucoc și Odiot”, toate „numai aur și argint”.

    Dar iată că toate bogățiile acum nu-i mai folosesc la nimic. Cum ea a murit singură și tristă, având alături de ea doar o singură prietenă. Pe Julie Duprat. Iar tânărulcare a iubit-o și pe care l-a iubit era departe, îi despărțea o mare și un continent.

    Cred că ne putem da seama de ce 5 zile din lună de erau roșii

    Marguerite Gautier era o femeie întreținută, „amanta celor mai eleganți tineri” din Paris. Femeia cea mai puțin potrivită de care un tânăr din lumea bună s-ar putea îndrăgosti vreodată. Dar totuși, ….

    Asta e ceva ce se întâmplă, Armand Duval o vede din întâmplare intrând într-o prăvălie. „Îmbrăcată elegant”, într-o „rochie de muselină, toată numai volane” apariția ei îi face așa o impresie puternică pe care nu o poate uita și nu o va uita în veci.

    Se pare că în acest roman Alexandre Dumas-fiul a transpus toată dragostea lui și toată suferința legată de eșecul relației lui cu iubita sa Marie Duplessis. Cu aceasta s-a iubit timp de un an, dar ea nu a dorit să renunțe la viața de lux a unei femei întreținute pentru el.

    Astfel s-a născut din suferința acestuia, dar și din alte considerente personale ale autorului, un roman superb pe care mi-a fost dat sa-l citesc abia acum și care m-a emoționat până la lacrimi, mai ales ultimele pagini.

    În acest roman spre deosebire de realitate, eroina curtezană se îndrăgostește cu adevărat de Armand Duval și vrea să lase cu totul în urmă strălucirea vană a lumii în care a trăit până acum. Aceștia se retrag la țară și își fac planuri de viitor trăindu-și fericirea din plin.

    Condițiile vremii nu le permit acestora îndeplinirea visului. Nu era acceptat ca un tânăr dintr-o familie onorabilă să ia de soție o demimondenă. Era ok să o plătească pentru relațiile întreținute, dar nu să se compromită trăind cu ea ca soț și soție. Aceasta ar fi dus la un asemenea scandal.

    Marguerite nu e la fel ca toate femeile de genul ei. Ea este gata să lase toate bogățiile și tot luxul. Totul pentru a fi fericită, cu adevărat fericită cu omul care pare să fie singurul căruia îi pasă de ea cea adevărată. Dar asta nu-i suficient, din păcate. Când tatăl lui Armand îi cere să rupă această legătură ea acceptă doar pentru fericirea surorii celui iubit, acea inocentă și pură fiică și soră.

    Sufletul îi e bun, chiar dacă trupul i-a fost mânjit…

    Bărbatul părăsit, bărbatul îndurerat, simte nevoia de răzbunare. El suferă, dar mai mult suferă ea.

    Pretutindeni în atitudinea lui tânărului Duval, în atitudinea lui de îndrăgostit, am văzut atitudinea bărbaților față de femei. Ei nu înțeleg și nici nu încearcă….

    La final am plâns …..

    Cred că nu sunt singura…..

    Pentru ce, pentru atâta strălucire, ….

    Un roman emoționat pe care îmi pare binecă l-am citit.

  • Cântecul sirenei • Andre Lay ■ Roman polițist

    Cântecul sirenei • Andre Lay ■ Roman polițist

    Roman polițist

    Ceea ce mi-a atras atenția asupra acestei cărți a fost modul de a scrie al autorului. Chiar nu ma așteptăm ca acesta sa fie un roman polițist.

    Nu am observat înscrisul „COLECȚIA POLIȚISTĂ” de pe coperta cărții decât atunci când am ajuns acasă.

    Cum spuneam ceea ce m-a atras asupra acestei cărți a fost că deschizând cartea la prima pagină și citind câteva cuvinte, poate un rând sau două, mi-a plăcut modul în care erau scrise.

    Și într-adevăr, cu greu găsesc câte o carte care să-mi placă modul de exprimare al scriitorului. Care să nu fie doar o înșiruire de idei și de fapte. Să fie ceva mai mult. Și aici chiar era vorba de asta. Cel puțin pentru mine sigur măcar începutul a fost astfel.

    Apoi m-am pierdut în poveste și n-am mai observat așa mult stilul scriitorului, dar dacă nu m-a zgâriat pe creier precum mi s-a întâmplat cu alte cărți eu zic că-i bine.

    Deci, despre ce e vorba aici? Un artist trecut ușor de patruzeci de ani cu o soție frumoasă și iubitoare. În carieră-i merge bine, cu soția se înțelege de minune. O viață de invidiat, ai zice că nu-i lipsește nimic. Dar, ….,

    El nu e mulțumit, simte că-i lipsește ceva. Apare tânără aceasta, copila, de-abia întrată în adolescență, care fără să vrea și fără să știe ii devine muză artistului.

    Apoi devine mai mult. Ea e tânără și frumoasa, el e matur și fermecător într-un mod în care doar artiștii, se pare, pot fi.

    Pe măsură ce înaintam cu lectura mă întrebam oare cine o s-o pățească, să moară zic, adică.

    Roman polițist am zis, nu? Asta înseamnă întotdeauna crimă, corect? Sau nu?

    Ei bine, se pare că întrebările mele și-au găsit răspunsul undeva pe la pagina 80 unde am aflat că urmarea acestor întâlniri clandestine e o sarcină. Fata a rămas însărcinată. Apoi moare, el nu a dorit să se întâmple asta. Dar cine l-ar crede pe el?

    Iată de aici începe suspansul. Încercând să ascundă cadavrul e cuprins de boală. De-abia se poate tine pe picioare, soția vrea să stea cu el ca să-l îngrijească, polițiștii mișună peste tot în căutarea fetei, iar el caută să ascundă adevărul.

    Dacă va reuși ori nu, află tu citind cartea. Mie mi-a plăcut. E un roman subțirel, care se citește ușor. Doar vreo 150 de pagini, am trecut prin el în câteva zile.

    Ceea ce nu am reușit să înțeleg a fost imaginea de pe copertă și într-o oarecare măsură nici titlul nu-l înțeleg chiar bine. Deși poate ….