Am conștientizat de curând că tot am tendința să amân lucruri și ca de obicei am amânat și scrierea acestor rânduri…
Mda… tipic mie..
Sper ca săptămâna asta să nu-l mai amân și sâmbătă cel târziu să intre pe blog… Pentru că în acest weekend am de gând să merg la un film, despre care apoi îmi doresc să scriu. Prin urmare am nevoie să eliberez aceste gânduri despre „Să te mut!” ca apoi să mă pot concentra pe următorul articol.
Până la urmă, cred că totul e posibil când găsești imboldul potrivit.
Mă simt tare bucuroasă că în sfârșit parcă iau avânt, am mai multă motivație și energie să fac lucruri și să le duc la bun sfârșit. E chiar grozav. Viața e pură bucurie. :))
Aceasta a fost cea de a treia carte a lui Ciobanu. Eu sper să nu fie și ultima. 😀 Fiindcă tare m-am distrat citind-o. Ce-i drept nu prea am reușit să termin multe cărți anul acesta. Acestea sunt printre puținele pe care am reușit nu doar să le încep, dar să le și termin.
Și aici ne zăpăcește cu mențiuni despre al doilea război mondial. Hey, am înțeles, a terminat o facultate de istorie… dar atât i-a rămas în cap? Serios?
Înainte de a scrie despre carte mai dau un ochi prin ea, fiindcă după cum vă spuneam a trecut ceva vreme de când am citit-o și … vreau să îmi readuc aminte unele detalii. Și trebuie să recunosc că acum menționarea arțarului japonez în introducere are sens.
Mă uit în ea și mă mir și eu cum de nu am subliniat aproape nimic… de zici că voiam să duc înapoi la librărie :)) fiindcă chiar nu îmi amintesc dacă am avut vreodată vecini așa nebuni. 😀
În fine trebuie să recunosc că nu l-am urmărit pe Facebook până acum vreo doi, trei ani. Când a început să vorbească despre cartea cu administratora eram puțin în pom cu subiectul. Nu pricepeam ce tot zice, dar mă bucur că până la urmă am decis să o achiziționez.
Fiindcă această incursiune în viața lui de proaspăt mutat în București o face cu tot hazul caracteristic. Personajele sunt demente rău. O babă nebună care ține resentimente din tinerețe, că doar deh… ce știu babele altceva să facă? Ce mai avem noi aici? Un urmaș al lui Tudor Vladimirescu :)) da da… președinte de bloc 😀 să râzi cu lacrimi și alta nu… de pleiada de personaje. Doar dacă te gândești la ele… Bețivul blocului cu canapeaua pe hol în care mai leșină ocazional… de oboseală bineînțeles… =))) Baba anti camere de supraveghere care umblă acoperită de zici că e un spion de prin filmele cu ninja 😀 =)))
Și între toate astea Ciobanu încearcă să ducă o viață normală, să aibă prieteni, fiecare cu piticii lui :)) și să aducă și el ca orice băiat normal o fată acasă. Arțarul japonez rănit dintr-o întâmplare nefericită e doar una din trăznăile povestite care m-au făcut să râd cu lacrimi. Serios vorbesc, au fost momente în care a venit fiică-mea să verifice ce-i cu mine. =D
Ce să mai Andrei Ciobanu, un adevărat stoic, oricine altcineva și-ar fi luat tălpășița din blocul ăla de nebuni, doar el putea să rămână și să scrie o carte despre asta. :))
