Îți voi dărui soarele, Jandy Nelson

  Jandy Nelson este o autoare americană. Cartea aceasta pe care tocmai am terminat-o mi-a părut ok.

   Romanul începe spunând povestea a doi gemeni,  Noah și Jude, care au 13 ani. Legătura celor doi foarte strânsă, deși sunt destul de diferiți. În timp ce el este mereu persecutat de ceilalți băieți, sora lui este foarte populară. Frumoasă cu buclele ei blonde, poartă rochițe și fustițe scurte, poate prea scurte, ruj roșu și merge la petreceri. Noah este foarte diferit de ceilalți băieți, nu îi plac sporturile, este în schimb pasionat de artă, îi place să deseneze și este foarte talentat.

    Trebuie să vă spun că atunci când mă afund într-un fotoliu cu o carte care îmi place in mână este fericire totală.
Îmi plac cărțile despre supranatural
Îmi plac cărțile care au ceva SF în ele.
Îmi plac cărțile care au un final trist sau tragic. Unele dintre cărțile preferate sunt cele la finalul cărora sau chiar pe parcursul lor am vărsat lacrimi de tristețe.
Îmi plac cărțile care mă emoționează, cu povești de dragoste interesante sau emoționante.
      Dar nu toate sunt așa. Sunt cărți în care se regăsesc povești de dragoste în care exagerează, se forțează, nu o simt ca reală.
Această carte pe care o citesc acum nici măcar nu este neapărat o „carte de dragoste”, dar interacțiunea lui Jude cu Oscar, oooh doamne, sau mai bine zis o
😅 vai de capul meu e așa de bine scrisă încât pot simți electricitatea statică formată între ei doi. De abia aștept să se apropie mai mult. De abia aștept să o sărute. Îl văd pe el cât este de fermecător, felul în care se rezeamă. Și nu doar atât o văd pe Jude vorbind cu bunica, îmi imaginez ceapa din buzunar, portocalele stoarse pană la ultima picătură, pe Jude vorbind despre toate bolile pământului 😂, pe ea și pe el întinși pe podeaua plină de praf.
Și mai este ceva ce încă nu știu, dar bănuiesc este că starea deplorabilă în care se găsește Guillermo Garcia are legătură cu mama celor doi gemeni.
Și iată cum o carte care la început credeam a fi despre Noah, de fapt e despre Jude, sau e despre amândoi, sau e despre mama lor, sau e despre Jude și englezul nebunatic, scorțos, libertin, fermecător, cu mersul lui periculos pe motocicletă.

     Dintre cei doi, Noah pare a fi în prim plan. Dar apoi planurile se succed și în următoarele pagini descoperim că ceva dramatic s-a petrecut cu ei. Părinții lor s-au despărțit, mama lor a murit. Jude a intrat la școala unde voia să intre Noah. Iar el nu mai desenează,  a abandonat marea lui pasiune.

     Au fost destule momente care m-au dus pe culmile pasiunii, cu cei doi „predestinați”. Atracția dintre Jude/CJ și Ocar era așa de bine descrisă, momentele lor împreună stând întinși pe podeaua plină de praf, portocalele pe care el i le pune în buzunar.  Haiosul ei comportament cu toate bolile pământului înșirate în momentele în care se simțea atrasă de englezul nebunatic „scorțos” și fermecător.

     Trebuie să spun însă că m-a dezamăgit finalul. Nu știu cumva lucrurile s-au așezat domol la locul lor, parcă prea domol, față de ceea ce mi-a plăcut de mult, nebunia și pasiunea lor.

        Ar mai fi de  vorbit despre Noah și prietenul său care aduna pietre, meteoriți căzuți din cer, despre mama celor doi gemeni despre care Noah credea că este picată din cer, despre bunica lor, moartă de mai mulți ani, dar cu care cu toate acestea Jude vorbea zilnic (cam ciudat!!!). În fine ar mai fi multe de zis, dar mă opresc aici.