The Guernsey Literary and Peel Pie Society

Într-o seară de sâmbătă m-am hotărât să vad unul din aceste filme. Ca un inside joke trebuie să vă spun că eu nu știam ce sunt acelea indie movies sau indie music. Aveam impresia în mod eronat că e vorba de ceva indian. Da știu o să râdeți și nu vă învinovățesc eu însămi am râs de propria neștiință.

Primul pe listă, Scrisori din insula Guernsey mi-a plăcut din primele 25 de minute. Aici nu am sa fac rezumatul filmului, sunt convinsa că-l puteți găsi ușor la doar un click distanță cu o simplă căutare pe Google. Mai degrabă aș prefera să vă spun părerea mea asupra acestui film decât să pierd vremea cu detalii inutile.

Ei bine iată câteva păreri.
Am să încep cu ceva ce s-a petrecut undeva pe la minutul 26. Mark o cere de soție pe Juliet chiar când era pe punctul de a se urca la bordul vasului către insula Guernsey. Mi s-a părut un gest care denotă nesiguranță din partea lui. Drăguța de Juliet a spus Da doar de ochii celor care o priveau. Am bănuit de la început că o aștepta ceva mai bun pe insulă. Și am avut dreptate.

Când văd un film sau citesc o carte care îmi place, mi  se întâmplă să găsesc puncte în comun cu sufletul meu. În filmul ăsta punctul comun a fost cele două femei în care am regăsit ceva din mine.

Juliet, protagonista, undeva în partea a doua a filmului într-o discuție cu editorul ei și de asemenea cel mai apropiat prieten se arată neîncrezătoare în forțele proprii, în capacitățile scriitoricești.

„-Mie frică. Dacă nu-s o scriitoare destul de bună?
-Tânjește să fie luată în serios, dar nici măcar ea nu face asta.”

Mă regăsesc și înțeleg atât de bine acest sentiment de nesiguranță, de neîncredere în forțele proprii. Lucky her, she has a friend. I had no one.

Isola, cât de frumoasă este această femeie. Inside-outside. She does not know that. Like most of us. Ne descoperim frumusețea abia când nu mai punem forță cuvintelor celorlalți. Dar în fine, ăsta e un subiect pentru altă dată.

Discuția dintre cele două m-a atins. Eu sunt singură la fel ca Isola. Eu de asemenea sper ca într-o zi să apară the right man. Cu siguranță nu un Heathcliff asemenea ei. Aș prefera mai degrabă un domn decât un zburdalnic pe dealurile și câmpiile vieții.

Contextul istoric în care s-au petrecut faptele relatate în film este întotdeauna tulburător. Și mai tulburător este să descoperi că printre dușmani erau și prieteni. În rândul celor răi, celor veniți să invadeze și să distrugă erau oameni. OAMENI. Oameni buni, nevinovați la fel ca ceilalți. Un om bun poate simți iubire, dorința de a-și ajuta aproapele chiar dacă în acel groaznic război se presupune că reprezintă inamicul.

Un film pe cât de trist, pe atât de frumos și de emoționant. Mi-a luat ceva să-l văd căci am pus pauză de mai multe ori pentru a-mi nota gânduri și impresii.

Finalul, ei bine…. nu am să-l dezvălui. Spun doar că modern woman Juliet asked a certain question to a handsome man she met on the island. And this closed the story perfectly.
Da e un final pe măsură, nu mai zic că îmi dovedește că am avut dreptate încă de la început.