Patru personaje își împletesc pașii între paginile romanului acesta.
Iar al cincilea, un pictor, este tatăl unuia dintre ei, care doar îi conduce pașii lui Taina către fiul său.
Multe mistere indescifrabile apar, indescifrabile doar la nivelul tangibilului cotidian, de altfel profunde.
Interesant roman multe interioare care se întrepătrund având un sens al lor, visurile personajelor, amintirile lor de când erau copii, toate acestea fac un întreg rezonabil.
Îmi plac multe tipuri de cărți, unul dintre acestea sunt genul ăsta de roman contemporan pe care nu ma-ș pricepe prea bine să-l descriu. Știu doar că mi-a lăsat o impresie un gust, o ceva, ce nu știu cum îmi vine să-l mai citesc odată ca să-l înțeleg mai bine.
Apar îngerii acolo unde o femeie bătrână este aproape de a pleca la cele sfinte, și un bărbat care dispare pe nevăzute dimineața după ce biata bunică și-a dat duhul.
Până și finalul e oarecum misterios cum tinerii dispar pe nevăzute din pod, acolo unde se mai găsește doar o mică pată de sânge. Dar Lidia se jură că nu este ea de vină.
Al șaselea personaj este o tânără pe nume Lidia. Lidia are un inel mare foarte ușor de reținut, ea conduce bătrânii către moarte atunci când le vine ceasul.
Ce e real și ce nu e în acest roman. Totuși e imaginație. Dar eu cum ziceam l-aș mai citi o dată că să-i pătrund mai bine tainele.
Am citit acest roman anul trecut în ultimele zile ale lunii decembrie.
Acțiunea romanului
Malcom Ferryway, duce de Tottenham, îi promite tatălui său pe patul moarte că o va lua de soție și o va proteja pe fiica iubitei sale din tinerețe.
Însă Lady Sibel nu reprezintă nici măcar pe aproape idealul lui ca soție a unui duce,căci nu este chiar un model de bună-cuviință. Totuși acesta își ține cuvântul dat tatălui pe patul de moarte și o ia de soție. Și nu numai, ci chiar o scapă din multe belele cum aceasta chiar are un adevărat talent în a le găsi.
Inițial o ține cât demult la distanță posibil, dar pe măsură ce lucrurile evoluează i se schimbă sentimentele. Ajunge să o iubească nebunește cu tot cu toate tâmpeniile ei sau poate chiar datorită acestora.
Deși rănit chiar de ea într-un duel prin împușcare (cât de aiurea sună 🙂🙃🤔) el pleacă în căutarea ei atunci când dispare de acasă chiar dacă abia se putea tine pe picioare.
Un roman cu multe suișuri și coborâșuri, însă finalul mi s-a părut un picuț prea puțin. Dar poate că le este pe plac celor cărora le plac romanele cu finaluri fericite simpluțe. Mie, însă acest final mi-a părut plictisitor pentru cât de zpăiat a fost tot parcursul lor.
Marchiza de Pompadour de Pirerre de Nolhac este un roman fascinant care te poartă printr-un secol trecut. Este o gură de istorie care, pentru cei nepricepuți ca mine, este, de ce nu, binevenită. Ce să vă spun, că la școală nu am fost interesată de acest subiect, plus că nici o memorie grozavă nu am, așa că nu mai țin minte prea multe legate această temă.
Dar romanul acesta nu doar reprezintă doar atât. Ar fi fost prea plictisitor. Desigur să fi fost doar un simplu tratat despre domnia lui Ludovic al XV–lea între anii 1745 și 1750 cine l-ar fi citit.
Avem însă aici ascensiunea unei simple femei de rând în poziția de favorită a regelui Franței ceea ce părea de necrezut căci până atunci acest rol revenise în mod exclusiv doamnelor de viță nobiă. Regele însă după cum pare era sătul de acestea fiindcă aveau foarte multe pretenții. Și deasemnea regina avusese mari neplăceri din cauza lor. Vorbe și fapte supărătoare au pus-o de-a lungul timpului în situații stânjenitoare. Iată de ce regele alege să își îndrepte atenția asupra unei reprentate a sexului frumos din cadrul burgheziei.
Născută Poisson, devine doamna Le Normant d’Ètioles prin căsătoria cu un nepot al domnului Le Normant de Tournehem. Ceea ce mi se pare uimitor este faptul că deși acum căsătorită cu nepotul său unchiul cum este numit domnul mai sus menționat își trimite nepotul în provincie cu treburi și îi prelungește șederea acolo cât de mult posibil astfel încât idila cu regele să aibă timp să se lege. Uimitor cum nici pic de morală nu au oamenii ăștia, era totuși nepotul său cel cu care era căsătorită aceasta. Dar probabil nu avea nici o importanță, cel mai mult conta să îți atingi scopul și să „te ajungi” și ce poziție era mai avantajoasă decât să pui acolo unde trebuie o favorită. Și bineînțeles să o ai de prietenă cu toate avantajele care se pot deduce. Asta nu-mi face mirarea mai mică ci ea rămâne acolo în mintea mea ca o impresie puternică care nu mă lasă deloc.
Însă să trecem mai departe. O gură de istorie după cum spuneam dar nu doar atât. Ni se relatează întâmplări, ni se descriu interioare, practic viața la Curtea regelui ne-o prezintă și toate frumusețile dar și ocolișurile locului. Limba și purtările nu sunt aceleași cu ale muritorilor de rând. Și oricât de învățat ar fi fost cineva trăind în sânul burgheziei tot nu ar fi fost de ajuns ca să se integreze cum se cuvine la Curte.
Devenită Marchiză printr-un brevet oferit de rege, i se schimbă statutul și numele, obține divorțul și după terminarea bătăliei de la Fontenoy se mută la palat împreună cu o altă doamnă.
Are parte de o adevărată instrucție din partea oamenilor potriviți puși de Ludovic al XV-lea în apropierea ei. Aceasta face oarecare gafe la început, oamenii de sânge nobil care sunt vehement împotriva ei o poreclesc Bestiole (de la numele ei care devenise după căsătorie d’Ètioles). Dar datorită farmecelor ei îl domină treptat pe rege și „dușmanii” înțeleg iute că nu e bine să te iei de favorita regelui.
Marchiza de Pompadour iubește arta joacă și cântă cu un formidabil talent. Pe toată durata influenței ei față de regele Franței a favorizat tot ce este frumos.
O femeie inteligentă, a înțeles și prevăzut sfârșitul idilei amoroase cu Ludovic al XV-lea, astfel încât a reușit să își asigure un loc la Curte,deși timpul de favorită i s-a scurs, primind titlul de ducesă.
O carte bună, scrisă admirabil, cu multe detalii interesante. Autorul Pierre de Nolhac si-a preluat inspirația din scrisorile, jurnalele sau amintirile celor care i-au fost suficient de apropiați încât să o cunoască bine.
Săptămâna trecută, sâmbătă dimineață, am terminat de citit ultimile pagini. Am ajuns la finalul celor 3 volume ale vieții impulsionante și pline de aventuri erotice ale protagonistei.
A trait tot și a făcut tot. A făcut tot trăind la maxim și neregretând nimic. A fost amantă, dar doar după regulile ei. S-a căsătorit fiindcă a dorit să le încerce pe toate, a iubit din tot sufletul, dar când a simțit că nu mai merge s-a oprit.
Citind aceste rânduri, aceste pagini, printre aventuri și alte căsătorii (a ei sau celor mai apropiate ființe de sufletul ei) găsești chiar dacă nuai crede lecții de viață. Pretutindeni autoarea ne prezintă sfaturi de dezvoltare personală. Într-adevăr că Anays nu-i chiar un model de moralitate. Dar există o vorbă din popor „fă ce zice popa, nu ce face popa”, pe care parafrazând-o am putea spune „fă ce spune Anays nu chiar ce face Anays”, sau mă rog ia ce ți se potrivește din ce spune ea.
Într-un fel e un roman de transformare. Anays de la începutul primului volum nu pare a mai fi aceași la finalul ultimei pagini din acestă serie.
Nimic nu-i mai plăcut decât să te ascunzi toamna friguroasă sub o plapumă groasă și călduroasă cu carte în bună în mână. Zilele acelea, momentele alea sunt un vis, dar uneori se întâmplă.
Și deși am urmărit cu interes și am sorbit cu aviditate de cititor pasionat fiecare cuvințel, finalul mi s-a părut un pic prea puțin pentru Anays cea pe care am cunoscut-o între paginile cărții.
Epilogul, însă are darul de a face o încheiere frumoasă. Trenul are mereu posibilitatea de a aduce împreună peronaje, impresii, gânduri, idei.
În încheiere vreau doar să spun că aceste rânduri nu au pretenția unei recenzii literare, ci sunt doar o înșiruire de gânduri de ale mele. Iubesc să citesc, dar iubesc și să scriu. Și uneori mi se întâmplă ceva ciudat. Deși am o carte grozavă pe noptieră ce mă așteaptă nu pot să o citesc fix acum fiindcă nu mă pot desprinde cu gândul și cu simțirea de cartea ce tocmai am terminat-o decât așezându-mi gândurile aici.
Locul ăsta mi-e tare drag și sper să mă iertați dacă rândurile mele vor părea nu pe placul dumneavoastră.
Secretele, misterele, sunt ceea ce fac o carte savuroasă și atât de pe gustul meu. Căutam de vreo săptămână ceva bun de citit între filele site-ului de unde obișnuiesc să descarc pdf-uri. Ce mi-a atras atenția este acesta. Mă întreb cum oare alegem cărțile pe care le citim, sau poate că ne aleg ele pe noi. În fine. Idea e că acest roman mi-a plăcut foarte mult.
Cum spuneam secretele si misterele sunt ceea ce fac un roman extrem de savuros, asta cel putin pentru mine, nu stiu pentu voi cum e. De aceea cred, si cu siguranta acesta este motivul, mi-a placut acest roman atat de mult.
De cum începe, îți dă impresia că cea care îți vorbește este o femeie care priveste marea si țărmul care se întinde în spatele ei. Dar ceea ce vei oberva si te va surprinde, pe mine cel putin ma surprins, ea este intradevar o femeie, dar este o femeie moarta, adica, ma rog, spiritul ei.
Numele cartii este „Farul cu secrete” si are legatura cu intriga romanului, dar si cu femeia al carui spirit deschide primul capitol, povestind cumva franturi din ceea ce credea ea ca a fost viata ei si relatia cu Conor, dragul ei sot. Ceea ce credea ea si cum vedea ea lucrurile din perspectiva ei.
Mai incolo mergand si citind v-om afla ca lucrurile nu stau chiar asa, si misterul mortii ei ne este dezvaluit abia in ultimul capitol.
Lucrurile se leaga si cu o familie de la Londra a carei fiice mai mare isi gaseste in apropiere de castelul Ballymaldoon rudele de care nu avea habar. Secrete ies la iveala de peste tot si se pare ca de fapt Ellen Trawton isi are radacinile in totalitate in acest colt uitat de lume al Irlandei.
Desi, povestea de dragoste dintre cei doi protagonisti a fost destul de palpitanta, sfarsitul cartii, pot sa spun ca nu mi-a fost tocmai pe plac. mda, ce sa zic nu-i vorba ca ma asteptam sa se casatoreasca musai cum au facut-o matusa Peg si Oswald dar totusi mi se pare prea putin pentru ei din ultimul capitol.
Una peste alta pot sa spun, o carte reusita, mi-a placut mult pentru ca imbina ceea ce imi place mie cel mai mult: secretele, misterul cu dragostea infocata. Merita citita cu siguranta.
dinsufletulmeu 