Categorie: îmi place să citesc

  • Magia lucrurilor simple, Estelle Laure

    Magia lucrurilor simple, Estelle Laure

    Am citit cu sufletul la gură povestea lui Lucile Benet. Şi nici nu mi-am dat seama că se apropie de final, vă vine a crede? Mie una mi se pare greu de crezut, dar aşa este.

    O poveste despre curaj şi despre a lua frâiele vieții în proprielile mâini. O poveste despre abandon, dar şi despre asumarea responsabilității.

    Ciudat fapt este că părinții celor două fete, una la vârsta adolescenței şi cealaltă la vârsta pubertății, nu sunt cei care îşi asumă responsabilitatea. Ci dau pe rând, bir cu fugiții, lăsându-le singure pe lume împotriva aversităților.

    Sora mai mare, poreclită Lulu de către Eden, prietena ei cea mai bună, nu îşi abandonează însă sora. Se luptă cum poate şi ea mai bine ca să iasă la liman.
    Se angajează la un restaurant. E picoliță la Fred’s. Merge la şcoală. Face treburile casnice atunci când are timp şi are grijă de sora ei mai mică, Wren.
    E o luptătoare aprigă cu viața. Îşi salvează ceea mai bună prietenă din apele unui râu înghețat.

    Şi când totul pare să se destrame în jurul ei se îndrăgosteşte nebuneşte de Digbi, fratele prietenei sale, care are deja o iubită.

    Şi se pare că de fapt nu sunt singure deloc. Vecinii de pe stradă s-au aliat sub forma bunului samaritean necunoscut.

    Fred patronul restaurantului unde lucrează se oferă să o ajute.

    Mă emoționez mereu.Mă emoționez mereu când citesc.

    Ori sunt eu prea emotivă, ori îmi place să aleg cărți care sunt astfel.

    ” Dar dacă aş avea un copil, mi-ar plăcea să fie ca tine. O fiică bătăioasă, care să nu stea cu mâinile în sân şi să aştepte să-i pice lucruri din cer. O fiică, ce-şi ia soarta în propiile-i mâini şi munceşte pe brânci ca să aibă ce să-i pună pe masă surioarei mai mici. O fiică, ce nu se dă în lături să sară în apele râului ca să-şi salveze cea mai bună prietenă.”

    „Împreună vom birui, dezbinaţi vom pieri.”

  • Jurnalul lui Bridget Jones

    Jurnalul lui Bridget Jones

    Bridget Jones este o tânără cu o viață care a intrat în impas pentru că se apropie de vârsta de 30 de ani şi nu are un iubit.
    Locuieşte singură în apartamentul ei din Londra şi se întâlneşte des cu prietenele ei Jude şi Sharon, colege de suferință în aceleaşi probleme: celibatul sau în orice caz bărbații care fug de obligații.

    Daniel Cleaver este şeful ei şi o uimeşte faptul că acesta practică glume prin intermediul unor mesaje pe tema fustei, spune el „inexistentă” sau „bolnavă”. Adevărul este că Daniel o place, dar atunci când se hotărăşte la ceva decât nişte mesaje glumețe, Bridget află că tot ce vrea acesta este doar o aventură.
    Colac peste pupăză toată lumea de la prietenii „Căsătoriți şi Îngâmfați” la părinți, la unchi şi chiar şi o amică super nesuferită o pistonează cu aceleaşi întrebări: „cum mai stai cu amorul?”. Ceea ce este absolut jenant şi deranjant pentru ea.

    Silueta ei îi pare deasemea dezgustătoare şi de aceea îşi verifică constant caloriile ingerate, cu toate că este absolut incapabilă de a se ține de o dietă. Ca să nu mai vorbim de mersul la sală că deja suntem pe Everest. Hahaha.
    De altfel este constant cu capul în nori şi probabil l-ar pierde şi pe acesta dacă nu l-ar avea legat de umeri.

    Pe când citeam prima carte din „Jurnalul lui Bridget Jones” mă gândeam că pur şi simplu nu o înțeleg. Este cu siguranță adevărat că avem nevoie de un suflet pereche care să ne fie alături la bine şi la rău. Să ne iubească şi să ne drăgălăşească, căci noi femeile suntem în esență romantice incurabile şi mare doritoare de tandrețe şi iubire, dar … Şi e un mare daaar, …. Să nu faci greşeala să crezi că atunci când eşti căsătorit sau ai un partener viața ta este neapărat minunată şi eşti sau vei fi aşa de fericit. Aha vezi să nu. Din poziția mea de „soție” (nu suntem căsătoriți, dar locuim împreună) şi mamă a doi copii pot să spun că viața în doi nu-i chiar aşa de grozavă cum ți-ai putea închipui. Ci uneori te-ai putea simți tot aşa de singură şi poate mult mai nefericită decât dacă ai fi cu adevărat singură.
    În situația în care sunt eu acum să ai un serviciu şi apartamentul tău propriu într-un mare oraş cum e Londra mi se pare minunat. Dar este adevărat că nu ne mulțumim niciodată cu ce avem ci vrem cu totul altceva.

    Oare este adevărat ceea ce se spune că din ceea ce citeşti înveți mereu ceva.
    Din „Jurnalul lui Bridget Jones II” am învățat că degeaba stai şi te vaiți că viața nu-ți merge bine dacă nu-ți mişti posteriorul din loc şi nu te mişti defel ca să faci ceva pentru a-ți vedea visele îndeplinite.

    Cred că puțin mă asemăn într-un oarecare fel cu Bridget în sensul că nu sunt mulțumită de viața mea. Deloc. Şi nici ea nu e. Absolut.
    Dar nici nu face nimic în legătură cu asta. Este dezordonată şi dezorganizată. Este mereu în întârziere. Nu a ajuns niciodată la timp la noul serviciu în televiziune. Ca să numai zic de faptul că fiecare sarcină ce i-a fost dată de şeful ei, Richard Finch, a eşuat lamentabil. În fine poate are şi un pic de ghinion cât şi un şef complet idiot. Dar, cred că mă înțelegeți ce spun, când zic că ar putea şi ea să-şi dea silința cât de puțin.

    Ce ziceam mai înainte că din ceea ce citim putem cu siguranță învăța ceva? Ei bine în timp ce citeam am avut o revelație. Eu nu fac nimic. Absolut nimic pentru a-mi schimba viața. Înțelegeți ce spun? Mă lamentez continuu că nu mi se întâmplă nimic bun. Îmi iubesc copiii binențeles, dar vreau mai mult. Abundență şi prosperitate. Un loc de muncă. Un salariu. Din păcate pe moment nu-i nimic disponibil care să se potrivească cu nevoile mele în materie de orar şi cu limitata mea experiență lucrativă. Dar asta nu înseamnă că eu nu pot face nimic între timp. Aşa că m-am hotărât să învăț limba engleză sau mai bine zis să îmi înbunătățesc puținele cunoştințe pe care le am deja. Şi să învăț să redactez un CV.

    Dar în fine să nu ne îndepărtăm de la subiect şi anume viața lui Bridget Jones. Ei bine, viața ei amoroasă este de asemenea un dezastru. Ea şi prietenele ei urmăresc nişte reguli absurde citite prin fel şi fel de cărți de „psihologie aplicată” aşa cum o denumesc ele. Ceea ce le împiedică să se implice sută la sută în orice relație amoroasă. Regula de bază este „fugi până nu te răneşte”. Ceea ce le împiedică să trăiască din plin orice şi să îşi asume riscuri.
    Dar în cele din urmă totul este bine ceea ce se termină cu bine, nu-i aşa. Ca în orice poveste cu final pozitiv, chiar şi ceea mai negativistă dintre ele, Sharon, îşi găseşte perechea. Iar cealaltă prietenă bună se căsătoreşte.

    Cât despre Bridget, după multe peripeții prin țări străine şi o scădere în greutate considerabilă datorată şederii la închisoare a rămas tot aceaşi cu capul în nori şi fără niciun chef de a face chestii plictisitoare cum ar fi scrierea şi trimiterea felicitărilor de Crăciun. Dar prezența a una sau două sticle de vin a făcut să crească cheful ei de scris precum şi al meu de râs.

    „— Ei, haide, a surâs Mark. Toată lumea o să-şi dea seama că erai criţă. E chiar amuzant.”

    Mark , Mark Darci, este chiar jumătatea ei cea mai bună şi este un avocat de succes, divorțat, bogat şi frumos. Tot ce şi-ar putea dori o fată mai mult şi el o iubeşte chiar pe Bridget. În sfârşit.

  • Trăieşte frumos Clark.  Pur şi simplu trăieşte.

    Trăieşte frumos Clark. Pur şi simplu trăieşte.

    Am sfârşit de curând o serie de trei cărți de Jojo Moyes ce m-au emoționat cumplit.

    „ÎNAINTE SĂ TE CUNOSC” este prima din seria de trei cărți şi totodată cea mai tristă şi mai emoționantă dintre toate. Mi-a fost imposibil să nu vărs o mulțime de lacrimi când am citit această primă parte. Trebuie să fie groaznic să fii în locul lui Will, un tânăr a cărei viață însemnase mereu lucruri extraordinare, ieşite din comun, magnifice, curajoase şi nebuneşti. Dar acum nimic nu-i mai era posibil. Un accident nenorocit şi era pentru totdeauna țintuit în pat sau în scaunul cu rotile. Incapabil de absolut nimic, avea nevoie de altcineva ca să îi ducă chiar şi mâncarea la gură. Şi durerile, of doamne, durerile acelea groaznice, şi infecțiile şi toate pastilele pe care trebuie să le ia. Viața tânărului Will Traynor este acum un coşmar. Un coşmar groaznic de care el este hotărât să scape.

    Louisa Clark avea o viață monotonă, plictisitoare, ai fi zis chiar, dar pentru ea mulțumitoare. Asta până când nu s-a trezit peste noapte şomeră şi în căutarea disperată a unui nou loc de muncă. Slujba la familia Traynor i-a dat existența complet peste cap. Inițial îngrozită de total necooperantul bărbat în scaunul cu rotile, ajunge treptat să îl cunoască şi să îl iubească.
    Dar decizia pe care el a luat-o îi va face pe toți ceilalți să sufere. Şi cu toate eforturile pe care le depune Louisa Clark el tot vrea să meargă în Elveția la Dignitas să-şi pună cap vieții sale.
    Şi cum faci să îl laşi să plece pe cel pe care de abia ai început să îl cunoşti şi să-l iubeşti şi prin felul lui ți-a schimbat viața? Louisa Clark e furioasă. A încercat tot ce era posibil. Dar s-a sfârşit. Şi nu se mai poate face nimic. L-a pierdut pe Will pentru totdeauna. Nimic şi nimeni nu i-l mai poate aduce înapoi.
    Am citit, mi i-am imaginat, am trăit practic fiecare secundă împreună cu ei. Cu Louisa Clark, cu Will Traynor. Am plâns şi am sperat. Au fost pentru mine mai mult decât nişte pesonaje într-o carte. A fost emoție trăită la maxim.

    Umătoarele două cărți continuă povestea Louisei Clark într-un stil mai puțin trist.

    „Trăieşte frumos Clark. Pur şi simplu trăieşte.”

    La început este ce-i drept mai greu, dar viața merge mai departe. Noi aventuri şi o nouă poveste de dragoste. Sam Ambulanță, noul iubit, şi Lili fiica lui Will Traynor, o fiică de care nu ştia nimeni nimic, apar ca din senin în „După ce te-am pierdut” a doua parte din această serie.

    La începutul cărții, tristă şi neconsolată şi pe deasupra cu un bagaj de alcool la bord Louisa cade de pe acoperişul blocului în care locuieşte. Ce mod grozav de a-ți cunoaşte noul iubit. Hahaha. Mă rog nu chiar iubit, Louisa este temătoare în relația cu acesta.
    Fiica lui Will şi problemele ei îi dau viața peste cap. O viață de altfel destul de monotonă şi lipsită de zvâc. Care merita să fie scuturată dea binelea.
    Şi apoi oferta unei slujbe la New York pe care se cam teme să o accepte.

    În „Eu, şi totuşi alta” se încheie povestea Louisei Clark. O slujbă în marele măr şi noi experiențe, noi cunoştințe, îi fac viața cu mult mai interesantă.
    În cele din urmă gustul ei particular pentru îmbrăcăminte pare să-i sevească la ceva, într-un mod cât se poate de frumos. Cu perspectiva unei vieți la New York şi cu noul iubit lângă ea, ea pare să fi trecut complet peste suferința pricinuită de pierderea tânărului Will Traynor şi este gata să înceapă o nouă viață. Mai frumoasă, dar şi mai îndrăzneață.

    Dintre toate trei cărțile cel mai mult m-a impresionat şi mi-a plăcut primul. A fost incredibil de emoționant.

  • SUSANNA TAMARO MERGI UNDE TE POARTĂ INIMA

    SUSANNA TAMARO MERGI UNDE TE POARTĂ INIMA

    „Ai grijă de tine! De fiecare dată când, crescând, vei voi să schimbi erorile în dreptate, adu-ţi aminte că prima revoluţie de înfăptuit e cea din noi înşine, prima şi cea mai importantă.”

    În interiorul meu se află o dezordine de nedescris. Nelinişte şi nesiguranță. Tristețe şi amărăciune.

    Îmi doream să mai citesc ceva, dar care să nu presupună un prea mare efort de a îmi capta atenția.
    Şi am găsit-o. De la primele rânduri această carte mi-a bucurat inima.

    Rânduri aşternute într-un caiet. Un fel de jurnal. O specie de scrisoare. De la bunică pentru nepoata plecată în America.
    Gânduri, amintiri, introspecție. Suferință şi fericire. Emoții şi trăiri interioare.

    Am pătruns prin acest jurnal în copilăria bunicii şi a nepoatei. Şi în studenția mamei.
    Relația conflictuală a nepoatei cu bunica din perioada adolescenței şi după. Relația conflictuală a bunicii cu fiica ei, mama nepoatei.

    Bunica este bătrână. Bolnavă. Singură. Doar cu bătrânul câine, cu trandafirul, cu cireşul, cu nucul, grădina şi casa.
    Acest jurnal este scris pentru draga de nepoată plecată între cactuşi şi coioți.
    Care poate când se va întoarce nu o va mai găsi pe bunică. Poate.
    Dar va găsi cu siguranță jurnalul.

    Dezvăluiri şi secrete ascunse în sufletul bunicii se aştern precum o mărturisire înaintea morții.
    Înțepciune şi sfaturi prețioase.
    Minunată această carte de Susanna Tamaro, i-am devorat fiecare cuvințel.

    Iată mai jos câteva fragmente ce mi-au plăcut.

    „Gnothi seauton. …… Cunoaşte-te pe tine însuţi. ”

    „Să găseşti expediente când nu vrei să priveşti în tine însăţi este lucrul cel mai uşor din lume. O vină exterioară există întotdeauna, este nevoie de mult curaj să accepţi că vina – sau, mai bine zis, responsabilitatea – ne aparţine numai nouă. Şi totuşi, ţi-am spus-o, e singura condiţie ca să mergi înainte. Dacă viaţa este un drum, este un urcuş permanent.”

    „Unicul învăţător care există, unicul adevărat şi credibil este propria noastră conştiinţă,”

    „„Ce trebuie să faci ca să ai credinţă?”, l-am întrebat acolo, înăuntru. „Nu trebuie să faci nimic. Vine. O ai deja, dar orgoliul te împiedică să o admiţi, îţi pui prea multe întrebări, unde e simplu, complici. În realitate, ţi-e îngrozitor de teamă, asta-i tot. Nu te împotrivi şi ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla”.”

    „Sunt momente în care mi se pare că omul este doar un maimuţoi în voia instinctelor sale şi totuşi în măsură să manevreze maşini sofisticate şi din cale-afară de periculoase. ”

    „Ai grijă de tine! De fiecare dată când, crescând, vei voi să schimbi erorile în dreptate, adu-ţi aminte că prima revoluţie de înfăptuit e cea din noi înşine, prima şi cea mai importantă.”

    „Şi atunci când, după aceea, în faţa ta se vor deschide atâtea drumuri şi nu vei mai şti pe care să te duci, nu o apuca pe unul la întâmplare. Aşază-te şi aşteaptă. Respiră adânc, cu încredere, ca în ziua în care ai venit pe lume. Şi, fără a te lăsa distrasă de nimic, aşteaptă. Şi mai aşteaptă încă. Stai nemişcată în tăcere şi ascultă-ţi inima! Iar când ea o să-ţi vorbească, ridică-te şi mergi unde te poartă ea.”

  • SAVED AT SUNRISE C. C. Hunter, nice

    SAVED AT SUNRISE C. C. Hunter, nice

    Şase capitole are această scurtă carte din seria Shadow Falls care îi prezintă în centrul acțiunii pe Della, vampir şi pe Steve, metamorf.
    Este a doua carte din aceasta serie ce o are Della Tsang în centrul acțiunii. (În timp ce toate celelalte o au ca protagonistă pe Kylie Galen.)
    Prima prezintă transformarea ei dintr-o adolescentă obişnuită într-un vampir. În timp ce Saved at sunrise ne prezintă o misiune a celor doi adolescenți cu puteri supranaturale din partea organizației FRU, un fel de FBI al supranaturarilor.
    Viața adolescenei vampir este pusă în pericol, iar Steve o salvează, o duce la un hotel, îi pansează rănile, o hrăneşte şi o îngrijeşte până îşi revine.
    Între toate cele întâmplate are loc o apropiere între cei doi. Steve se simte atras de ea deja de când erau la şcoala Shadow Falls. Dar Della nu îşi poate permite aşa ceva. Nu când o doare încă atât de mult încă despărțirea de Lee. Nu vrea să se îndrăgostească. Nu vrea să mai piardă. Să mai sufere. Mai bine aşa
    Dar Steve nu e de aceaşi părere. „We’ll see about that.” Îi promite şi cu siguranță că se va ține de cuvânt şi nu se va lăsa.
    Ăsta a fost şi al 4.5-lea roman din seria Shadow falls şi mie mi-a plăcut. Deşi începutul nu a fost chiar interesant, spre finalul primului capitol a început să îmi capteze atenția şi a ținut-o până la finalul celor capitole.
    Urmează „Chosen at Nightfall”. Sunt curioasă şi de abia aştept să aflu ce aventuri va mai avea de trecut Kylie.