dinsufletulmeu

Autor: marimaria88

  • Negustorul de Carsten Henn

    Negustorul de Carsten Henn

         Astăzi vreau să povestesc despre ultima carte citită. Prima după atâta vreme în care am stat pe „uscat”.

        Unii oameni mă critică pentru că pierd timpul citind.

        De prin luna iunie nu am mai apucat să citesc ceva. Am avut atâtea griji și nu am mai avut timp și nici nu mi-a mai stat capul la asta.

         Acum simt că lucrurile s-au așezat la normal.  Măcar în parte.

         M-am mutat la casa mea. Și pot să scriu despre prima carte pe care am citit-o la mine acasă.

        „Negustorul.de cărți” este exact cartea de care aveam nevoie acum. O istorisire lejeră de vară. Simplă și ușoară, o carte bună de citit în vacanță,  aș zice. Cu toate că finalul m-a nemulțumit clar.

          „Negustorul…” este un bătrân care de ani de zile livrează cărți clienților librăriei. Numai că vremurile se schimbă. Și oamenii cărora el trebuie să le bată la ușă sunt din ce în ce mai puțini.

          Astfel noul proprietar al librăriei observă cererea scăzută pentru serviciile sale și vrea să întrerupă colaborarea.

        Carl se teme că va pierde cea ce înseamna slujba lui, viața lui.

         Acesta avea un traseu bine stabilit. Fiecare zi o petrecea pe aceleași străzi vizitându-și clienții,  prietenii lui speciali. Acestora el le dăduse nume literare, nume de personaje din romane.

        Prietenia cu o fetiță de doar 9 ani îl scoate din monotonia zilelor neschimbate. Aceasta aduce veselie peste tot pe unde trece, dar și schimbare. Uneori schimbarea poate fi bună. Alteori nu.

        Involuntar tot ea aduce și o mare lovitură. Căci nu toată lumea poate accepta ca o fetiță de 9 ani să umble razna cu un moșneag prin oraș. Ceea ce are logică la câte lucruri se pot întâmpla și la câți oameni răi și dereglați există.

         Schascha, isteață și cu o intuiție aparte, își bagă nasul peste tot. Îi vin mereu idei noi și nu ști niciodată ce năstrușnicie va face de data asta.

         Cu toate astea intențiile ei nu sunt rele. Ea insistă să îl insoțească în drumul lui zilnic. Intră aventuros în viața fiecărui dintre cei cărora Carl le aducea cărți.  Și face bine. Duce în dar voioșie și zâmbete pe unde trece.

        Datorită ei, clienții lui Carl, „negustorul de cărți” nu mai sunt singuri. Fiecare întâlnește pe cineva care îl întregește.

        „Mr. Darcy” și-a găsit clubul de lectură,  iar doamna profesoară elevul…

          Cu toate astea paginile ultime ale cărții m-au întristat. Degeaba la final toți sunt cu el. Atunci când i-a fost greu a fost singur. S-a simțit abandonat și era gata să moară.  E adevărat oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele. Dar speram ca măcar în această carte dulce să am parte de o raza de lumină neumbrită de nori.

           Când o carte e atât de vie cum a fost asta pentru mine, nu are cum să nu te întristeze rănirea unui personaj bun.

          Chiar dacă finalul a avut pretenția de a îndrepta totul, nu a reușit asta, cel puțin nu în opinia mea.

         Și totuși m-a întristat felul în care a rămas sigur. E o lovitură la care nu mă așteptam. 

        

  • „O mie de nopți” – E. K. Johnston

    „O mie de nopți” – E. K. Johnston

    Viața în deșert. Nisip. Un rege. Un monstru. Un criminal.


    De fiecare dată când norul de praf se zărea în depărtare, ei știau că se apropie. Teama era în fiecare dintre oamenii deșertului. În mame și fiice, în tații care patrulau în fața cortului – chiar dacă știau că, în cele din urmă, se vor conforma legilor.

    Acea lege care spunea că Lo-Melkhiin alegea  pe rând,  o fată din fiecare sat care să-i fie „mireasă”. Să-i fie mireasă și apoi să moară.

    Curajul

    Ea dorea să își salveze sora.
    Dar și pe mama surorii ei. Aceasta nu mai avea alții fii. Ar fi fost în pericol dacă fiica ar fi pierit.

    Și-a pus veșmintul mov de nuntă. Cusut de două surori.
    Astfel, pentru prima dată în viața ei, a fost mai frumoasă decât sora ei. Ochii tuturor o priveau. Hotărârea cu care a făcut asta a schimbat totul. Ochii lui Lo-Melkhiin s-au oprit asupra ei.

    O carte în care eroina nu are nume.

    Este sora care salvează viața surorii ei. Este fiica pe care ambele mame o iubesc, atât a ei, cât și a surorii ei. Este soția regelui posedat de un monstru, un demon al desertului. Este regina palatului, regina din qasr.

    Asta mi-a amintit de toate acele basme ale copilăriei unde și personajelor principale le lipsea un nume propriu.

    Această eroină este o fiică simplă din deșert, dar are un curaj nebunesc. Un curaj care o face să devină specială.


    Oamenii deșertului își fac zeități din morții lor. Acelora, care în timpul vieții au făcut fapte extraordinare, li se ridică altare și li se dedică rugăciuni.
    Dar ea este specială, datorită faptelor sale, oamenii au ridicat altare pentru ea cu toate că n-a murit. Aceste rugăciuni au făcut-o sa devină puternică.

    Putea prevedea anumite întâmplări.  Dar întrebarea este: le prevedea?  Sau poate ea chiar le crea.

    Asemănător Sheherezadei din „O mie și una de nopți”,  aceasta își încântă regele seară de seară cu câte o povestioară specială. La căderea nopții,  când soțul o vizitează în iatacul ei, aceasta îi deapănă istorisiri din deșert.

    În final, ca în toate basmele, binele învinge răul- cu toate că nu fără efort.
    Lucrurile se vor așterne în modul în care a fost scris să fie.

    Magia ne poartă peste valuri de nisip, de la palatul oriental  până în mijlocul deșertului.
    Imaginația m-a purtat departe în timp ce citeam.
    Mi-a plăcut această carte care a adus asupra zilelor calde de vară un suflu blând care m-a învăluit după ce am închis cartea și am pus-o jos.

  • Jean des Cars  •SAGA FAVORITELOR • o carte monumentală

    Jean des Cars  •SAGA FAVORITELOR • o carte monumentală

      

          Mai observasem cândva această carte pe raftul bibliotecii de unde împrumut de obicei cărți de citit. Am simțit atunci că trebuie să o citesc. Dar aveam altceva pe listă în acel moment. Totuși trebuie să vă spun că îmi făcea serios cu ochiul.

          Acum cred ca a trecut deja o luna de când e la mine. E o carte stufoasă și e greu de citit. Dar e savuroasă.  Îți dă de gândit.  Îți ridică semne de întrebare, curiozități și dorința de a afla mai multe. Eu cel puțin așa funcționez.

          Atunci când am terminat-o m-am simțit eliberată, liniștită,  mulțumită că am reușit să închei această lectură mare.

          Acum când vreau să scriu despre asta îmi dau seama că nu-i vreo treabă ușoară. E o carte importantă care merită atenția necesară.

           Și sunt atât de multe detalii încât îmi e teamă să nu mă încurc în ele.

           Jean des Cars a făcut o selecție a celor mai importante astfel de doamne. Împreună cu ele acesta ne-a prezentat o întreagă epocă. „Saga favoritelor ” este o incursiune în istorie care mi-a plăcut și m-a fascinat.

          Am învățat multe despre istorie citind această carte. Nu știu câte îmi vor rămâne în memorie peste ani. Dar sigur îmi voi aminti ceva, atunci când voi întâlni în cale idei asemănătoare.

          Citind învățăm. Reflectăm. Conștientizăm.

         Jean des Cars descrie foarte bine ce reprezintă o favorită:

    Spre deosebire de o amantă, favorita nu se mulțumeşte să fie obiectul unei pasiuni amoroase, fie aceasta efemeră ori durabilă. Ea are putere, exercită influență politică, economică sau artistică. Obține rezultate bune sau catastrofale, adeseori de ambele feluri.

        Cu alte cuvinte o favorită, este mai mult decât o simplă  amantă.  Aceasta se bucură de favorurile unui personaj influent, un rege, un prinț, un împărat sau chiar un președinte al republicii.

        Această femeie are o deosebită influență asupra politicii sau a artei. Ele, multe dintre ele, au rămas în istorie. Pe baza vieții lor s-au scris cărți sau mai aproape de zilele noastre, s-au făcut filme, și în urma lor au rămas o moștenire culturală fascinantă.

         În cartea lui des Cars descrie doisprezece dintre cele mai importante. Fiecare dintre acestea a fost importantă la timpul ei. Unele au șocat prin îndrăzneală, cum ar fi Agnes Sorel. Aceasta avea un obicei care, chiar și în ziua de azi ar fi considerat scandalos. Anume acela de a purta un sân pe afara rochiei. Sincer când am citit asemenea lucru am crezut că nu pricep eu bine.

         După cum spuneam lectura este favorabilă când îți pune mintea la treabă. Citind capitolele despre favoritele pe care le-au avut regii Franței, am observat generozitatea pe care aceștia o manifestau față de amantele regale. Nu am putut să nu mă gândesc la faptul că în acele timpuri oamenii de rând erau cufundați în cea mai neagră sărăcie. Ce diferență! De la luxul, bogăția și opulenta cea mai înaltă la foametea poporului.

           Aș vrea să povestesc despre câteva favorite care mi-au sărit în ochi mai tare.  Dar nu știu dacă are rost. Poate mai revin altădată cu o completare.

           Nu putem fi decât recunoscători pentru timpurile pe care le trăim. Înțelegi? Oricât ți-ar di de greu, cuiva acum 200 de ani i-a fost infinit mai greu. Mă rog, asta dacă nu a trăit la palat.

           Astăzi atât am simțit să spun. Cu toate că am rămas cu mult mai multe în sufletul meu după această lectură. 

         Unele lucruri m-au indignat, altele m-au fascinat sau mau surprins. În total această lectură m-a îmbogățit sufletește și mi-a pus mintea la lucru. Aș zice că e un câștig.

       

  • Romantism? Da. Cu animale vorbitoare și oi albastre.

    Romantism? Da. Cu animale vorbitoare și oi albastre.

      

       

         O lectură care pornește promițător, dar alunecă spre absurd

         Această carte mi s-a părut realmente absurdă.

         Am luat-o de la bibliotecă intr-o zi când mă grăbeam. M-a convins descrierea de pe spate. Umor și romanticism și… alte alea…

         Prima pagină de asemenea promitea, dar se pare că până la urmă nu prea mi-a plăcut. Am citit-o până la urmă fiindcă ăsta îmi e obiceiul. Să duc orice carte până la final. Cu mici excepții întotdeauna am făcut asta.

         Într-adevăr că menționarea despre capră mi s-a părut  dubioasă. Și ar fi trebuit să îmi dau seama de acolo că nu e ce trebuie.  Dar m-a convins descrierea din față: „Un basm irezistibil de amuzant, de subtil, asezonat cu picanterii romantice.” Da, păi cui nu-i plac cărțile romantice, cui nu-i place o carte bună care să-l facă să râdă….  numai că n-a fost ce mă așteptam.

          În loc am avut parte de o pasiune bizară. Basm, da, dar ciudat basm….  picanterii cel puțin dubioase.

          Catâroaica menționată pe coperta din spate se îndrăgostește într-adevăr de un bărbat.  Aceasta se crede femeie fatală. Mi s-a părut oripilant. Imaginea lui Arcadio Carnabuci, cere se afla în toiul unor acțiuni amoroase ce aveau a face cu vintrele acestui animal. O imagine pe care nu îți dorești să o vizualizezi.

          Un roman plin de fantastic. Fantomele prind viață, iar bebelușii aripi. Animalele vorbesc, gândesc și simt ca oamenii. Pentru mine e clar prea mult.

         Efectele vrăjii se aștern și peste plante șialte animale. O înșiruire de elemente de agricultură care o iau razna intr-un mod dubios: „oi albastre, măslini care susțin pe crengi pere, iepe care adăpeză porcii, verze cu fețe umane, vii în care cresc ciorchini de alune.”

       „Dovezi ale unei profunde tulburări a echilibrului naturii.”

        Când am reușit să termin această carte, m-am întrebat oare de ce am citit-o? Cum îmi pierd timpul cu toate prostiile de cărți?

       

  • „Îmblânzirea Charlottei” de Linda Lael Miller

    „Îmblânzirea Charlottei” de Linda Lael Miller

    „Căpitanul cu inima în derivă și Charlotte cea neîmblânzită”

      Această carte m-a făcut să trec prin mai multe emoții. M-a bucurat și m-a întristat alternativ această frumoasă poveste de dragoste.

          Am citit cu sufletul la gură, întrebându-mă mereu ce se va întâmpla în continuare. Un roman de dragoste savuros, plin de aventură….

    Mi-a rămas în minte imaginea sultanului și a haremului său: femei frumoase, captive într-o colivie aurită. Luxul și confortul de care se bucurau nu puteau înlocui libertatea.

      Nenumărate riscuri au pandit la tot pasul. Luptele pe mare, sau în castelul sultanului, boala adusă de șobolani, molima ucigătoare e o parte din pericolul de care Charlote a avut parte. Cât pe ce să fie atacată de un pirat, sau să fie violată și apoi ucisă de fratele lui Kalif, sultanul. Toate astea pentru că domnișoara Quade a vrut o aventură. Și a primit mai mult decât putea duce.

        Romanul este denumit „Îmblânzirea Charlottei”, dar eu speram în timp ce citeam ultimele 100 de pagini să avem parte de îmblânzirea lui Patric Trevaren.

          Iată tristețea din ochii unei soții, nu tocmai legitimă care iubește,  în timp ce acela pentru care și-ar da viața o reneagă, o gonește,  o îndepărtează. 

          Autoarea a făcut o treabă grozavă scriind această carte care emoționează și aduce un suflu dulce-amar. Asta în timp ce speri, aștepți, să se întâmple „minunea” și romanul să se termine cu  un happy-end care să te ungă pe suflet.

        Am terminat de citit cartea.

        A fost o desprindere de la viața de zi cu zi. Tocmai bună pentru că îți cucerește imaginația cu elemente ireale. E minunată după ce atâta vreme m-am gândit și  m-am stresat din cauza  problemelor sociale și politice. Mi-a distras atenția de la problemele de zi cu zi. O distragere bine venită.

         S-a terminat așa cum doream și cum mă așteptam.  Glorios de frumos! Happy-end!

        Charlotta și Patrick în sfârșit împreună pentru întotdeauna.  Patrick cel îmblânzit s-a întors la Charlotte a lui. Fericirea e de partea lor în final!

         Și eu sunt liniștită că am ajuns la finalul acestei minunate cărți de dragoste și aventuri.

          P.s.: săptămâna trecută am făcut câteva poze inspirate de minunăția de carte. Le-am postat și pe instagram. Acum iată-le și aici.