„Cartea oglinzilor” spune o istorisire destul de încâlcită din care pe măsură ce înaintezi cu lectura nu prea ști ce e adevărat și ce nu.
După cum am observat „Cartea oglinzilor” este formată din trei părți. Prima parte este un reprezintă un fragment dintr-un roman pe care Richard Flynn i l-a trimis editorului literar Peter Krantz. Personaje principale sunt el însuși, Laura Baines, studentă la psihologie și colocatară cu el timp de 2 luni și profesorul Joseph Wieder.
Totul a început într-o după-amiază de octombrie când în imobilul în care locuia Flynn s-a mutat o fată „înaltă și zveltă, cu părul blond despărțit de o cărare pe mijloc”. Laura Baines s-a prezentat ca fiind studentă la psihologie. El, Richard student la Secția engleză fiind, clădirile în care învățau erau aproape una de cealaltă. Astfel au început să petreacă mult timp împreună.
Acum după ce am terminat de citit cartea îmi dau seama că Laura i-a turnat tot felul de povești despre un agresator, despre un fost iubit, despre una, despre alta, dar cât din toate acestea este real și cât nu? Bietul Richard Flynn s-a îndrăgostit de ea și apoi a căzut în capcana ei. El spune în scrisoarea de intenție către Peter că în urmă cu trei luni a află un amănunt care l-a făcut să-și reamintească de toate cele petrecute în anul 1987, în cele două luni când totul s-a întâmplat. Astfel s-au decis să-și scrie romanul.
Doar că sfârșind de citit fragmentul despre care vorbim, Peter dorește să primească și restul, în schimb aflăm împreună cu el că Richard Flynn a murit. Iar manuscrisul este de negăsit.
Astfel se încheie prima parte a romanului. În continuare John Keller, reporte și vechi prieten al lui Peter Krantz încearcă să de-a de urma manuscrisului sau măcar să deslușească misterele celor petrecute în toamna anului 1987. Dar pe măsură ce John Keller avansează cu investigația lucrurile se complică în loc să se simplifice.
Am fost convinsă om pe tot parcursul lecturii romanului că moartea profesorului Wieder are legătură cu manuscrisul la care acesta lucra.
Însă finalizând de lecturat am ajuns la concluzia că toate astea nu sunt altceva decât oglinzi. Adevărul e că noi nu vedem niciodată adevărul decât prin prisma propriei oglinzi.
„Toți se înșelaseră, toți văzuseră doar propriile obsesii dincolo de ferestrele prin care încercaseră să privească și care se dovediseră a fi niște oglinzi.”
Fiecare personaj are propria lui versiune care cumva o contrazice pe cea a celuilalt și cu toate astea există undeva un sâmbure de adevăr. Fiecare personaj narator, care la rândul său ne-a adus cu un pas mai aproape de adevăr, de deslușirea celor petrecute, a adus contribuția sa la investigarea acestui caz încâlcit.
Romanul s-a încheiat fără ca noi să știm cu adevărat ce o fi scris Richard Flynn romanul său.
În final polițistul pensionat Roy Freeman a aflat ceea ce se petrecuse de fapt în aceea noapte când a fost ucis profesorul Joseph Wieder. O înșiruire de evenimente fără nicio legătură între ele a condus la această situație greu de înțeles.
dinsufletulmeu 