dinsufletulmeu

Categorie: îmi place să citesc

  • Un film de fantezie, and I was changed for good…

    Un film de fantezie, and I was changed for good…

    Am fost într-o vineri cu copiii la film. De fapt trebuia să meargă cu taică-su, dar din nefericire n-a mai putut. Nefericire sau fericire, hmm, asta rămâne de văzut… Căci până la urmă i-am dus eu. Am avut ceva probleme să mai găsesc Vrăjitoarele partea II-a în cinematografe. Dar l-am găsit până la urmă în 3D. Nu-i așa că e minunat cum s-au așezat lucrurile, nu doar am vizionat cu ei filmul, dar am mers împreună prima dată la un film 3D.

    Am atâtea de povestit despre această experiență, care a fost minunată. Dincolo de faptul că senzorial un film 3 D e mult mai imersiv decât unul 2D, eu aș vrea să vorbesc despre unele momente din film și despre personaje. Ca întotdeauna voi scrie despre ce m-a impresionat, unde m-am regăsit.

    Primul moment pe care l-am trăit cu intensitate și despre care vreau să vă spun și vouă s-a petrecut cam la începutul filmului. O avem în fața ochilor pe micuța Glenda. Și dorința ei de a fi magică, sau poate era teama de a nu fi destul de specială. Am văzut-o. Am simțit atât de profund acea lipsă a copilei. Am văzut-o în ochii ei.

    M-am regăsit în cele două personaje feminine contrastante: în Glinda, dar și în Elphaba.

    Elphaba, cea căreia oamenii i-au pus eticheta de vrăjitoare rea, acea despre care se spun lucruri îngrozitoare. Se spun atât de multe lucruri rele și atât de puține bune. Astfel încât ea însăși ajunge să creadă…

    Nu crede despre ea că e frumoasă. Că ar avea ceva bun în ea, că merită să fie iubită. Oooo, doamne cât de mult mă regăsesc. Mă recunosc, parcă ar fi Maria preadolescenta. Azi am depășit acel punct din viața mea, dar a fost un timp…

    Azi mă văd frumoasă, dar a fost o vreme când pentru lume cât și pentru mine eram ca Elphaba.

    M-am regăsit și în Glinda. Fata bună. Prea bună. Am fost bună. Prea bună.

    Glinda, fata cea bună își descoperă puterea în sacrificiul Elphabei. „Au nevoie de cineva să fie rea ca poți să fii tu bună. ”

    Fata bună își descoperă puterea. Eu îmi descopăr puterea.

    Acest film magic, un film care poate fi considerat pentru copii, a atins în mine ceva. Cântecul pe care acestea două îl cântă împreună „For good” vorbește despre schimbarea pe care o persoană o poate lăsa în tine chiar dacă nu e sortit să rămână.

    În suflet m-a atins acest cântec. Știu și eu o persoană care a însemnat schimbare. În mine. Definitiv. Ireversibil. O lecție pentru viață. Atât.

    Am încheiat ziua cu o fotografie. Acest superb brad de Crăciun cu noul meu telefon. Uneori în viață lucrurile se întâmplă cu un scop, cele pe care azi le considerăm rele, negative se întâmplă să deschidă o ușă către ceva mai bun.

    Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost posibilă de la început ieșirea la film cu tatăl lor. Nu am fi mers la film 3D pentru prima oară. Nu am fi văzut acest brad frumos. Eu nu aș fi scris acest articol. Eu nu aș fi avut această experiență cu ei.

    Sunt recunoscătoare întâmplărilor vieții….

  • The Guernsey Literary and Peel Pie Society

    The Guernsey Literary and Peel Pie Society

    Într-o seară de sâmbătă m-am hotărât să vad unul din aceste filme. Ca un inside joke trebuie să vă spun că eu nu știam ce sunt acelea indie movies sau indie music. Aveam impresia în mod eronat că e vorba de ceva indian. Da știu o să râdeți și nu vă învinovățesc eu însămi am râs de propria neștiință.


    Primul pe listă, Scrisori din insula Guernsey mi-a plăcut din primele 25 de minute. Aici nu am sa fac rezumatul filmului, sunt convinsa că-l puteți găsi ușor la doar un click distanță cu o simplă căutare pe Google. Mai degrabă aș prefera să vă spun părerea mea asupra acestui film decât să pierd vremea cu detalii inutile.


    Ei bine iată câteva păreri.
    Am să încep cu ceva ce s-a petrecut undeva pe la minutul 26. Mark o cere de soție pe Juliet chiar când era pe punctul de a se urca la bordul vasului către insula Guernsey. Mi s-a părut un gest care denotă nesiguranță din partea lui. Drăguța de Juliet a spus Da doar de ochii celor care o priveau. Am bănuit de la început că o aștepta ceva mai bun pe insulă. Și am avut dreptate.


    Când văd un film sau citesc o carte care îmi place, mi  se întâmplă să găsesc puncte în comun cu sufletul meu. În filmul ăsta punctul comun a fost cele două femei în care am regăsit ceva din mine.


    Juliet, protagonista, undeva în partea a doua a filmului într-o discuție cu editorul ei și de asemenea cel mai apropiat prieten se arată neîncrezătoare în forțele proprii, în capacitățile scriitoricești.


    „-Mie frică. Dacă nu-s o scriitoare destul de bună?
    -Tânjește să fie luată în serios, dar nici măcar ea nu face asta.”


    Mă regăsesc și înțeleg atât de bine acest sentiment de nesiguranță, de neîncredere în forțele proprii. Lucky her, she has a friend. I had no one.


    Isola, cât de frumoasă este această femeie. Inside-outside. She does not know that. Like most of us. Ne descoperim frumusețea abia când nu mai punem forță cuvintelor celorlalți. Dar în fine, ăsta e un subiect pentru altă dată.


    Discuția dintre cele două m-a atins. Eu sunt singură la fel ca Isola. Eu de asemenea sper ca într-o zi să apară the right man. Cu siguranță nu un Heathcliff asemenea ei. Aș prefera mai degrabă un domn decât un zburdalnic pe dealurile și câmpiile vieții.


    Contextul istoric în care s-au petrecut faptele relatate în film este întotdeauna tulburător. Și mai tulburător este să descoperi că printre dușmani erau și prieteni. În rândul celor răi, celor veniți să invadeze și să distrugă erau oameni. OAMENI. Oameni buni, nevinovați la fel ca ceilalți. Un om bun poate simți iubire, dorința de a-și ajuta aproapele chiar dacă în acel groaznic război se presupune că reprezintă inamicul.


    Un film pe cât de trist, pe atât de frumos și de emoționant. Mi-a luat ceva să-l văd căci am pus pauză de mai multe ori pentru a-mi nota gânduri și impresii.

    Finalul, ei bine…. nu am să-l dezvălui. Spun doar că modern woman Juliet asked a certain question to a handsome man she met on the island. And this closed the story perfectly.
    Da e un final pe măsură, nu mai zic că îmi dovedește că am avut dreptate încă de la început.

  • Negustorul de Carsten Henn

    Negustorul de Carsten Henn

         Astăzi vreau să povestesc despre ultima carte citită. Prima după atâta vreme în care am stat pe „uscat”.

        Unii oameni mă critică pentru că pierd timpul citind.

        De prin luna iunie nu am mai apucat să citesc ceva. Am avut atâtea griji și nu am mai avut timp și nici nu mi-a mai stat capul la asta.

         Acum simt că lucrurile s-au așezat la normal.  Măcar în parte.

         M-am mutat la casa mea. Și pot să scriu despre prima carte pe care am citit-o la mine acasă.

        „Negustorul.de cărți” este exact cartea de care aveam nevoie acum. O istorisire lejeră de vară. Simplă și ușoară, o carte bună de citit în vacanță,  aș zice. Cu toate că finalul m-a nemulțumit clar.

          „Negustorul…” este un bătrân care de ani de zile livrează cărți clienților librăriei. Numai că vremurile se schimbă. Și oamenii cărora el trebuie să le bată la ușă sunt din ce în ce mai puțini.

          Astfel noul proprietar al librăriei observă cererea scăzută pentru serviciile sale și vrea să întrerupă colaborarea.

        Carl se teme că va pierde cea ce înseamna slujba lui, viața lui.

         Acesta avea un traseu bine stabilit. Fiecare zi o petrecea pe aceleași străzi vizitându-și clienții,  prietenii lui speciali. Acestora el le dăduse nume literare, nume de personaje din romane.

        Prietenia cu o fetiță de doar 9 ani îl scoate din monotonia zilelor neschimbate. Aceasta aduce veselie peste tot pe unde trece, dar și schimbare. Uneori schimbarea poate fi bună. Alteori nu.

        Involuntar tot ea aduce și o mare lovitură. Căci nu toată lumea poate accepta ca o fetiță de 9 ani să umble razna cu un moșneag prin oraș. Ceea ce are logică la câte lucruri se pot întâmpla și la câți oameni răi și dereglați există.

         Schascha, isteață și cu o intuiție aparte, își bagă nasul peste tot. Îi vin mereu idei noi și nu ști niciodată ce năstrușnicie va face de data asta.

         Cu toate astea intențiile ei nu sunt rele. Ea insistă să îl insoțească în drumul lui zilnic. Intră aventuros în viața fiecărui dintre cei cărora Carl le aducea cărți.  Și face bine. Duce în dar voioșie și zâmbete pe unde trece.

        Datorită ei, clienții lui Carl, „negustorul de cărți” nu mai sunt singuri. Fiecare întâlnește pe cineva care îl întregește.

        „Mr. Darcy” și-a găsit clubul de lectură,  iar doamna profesoară elevul…

          Cu toate astea paginile ultime ale cărții m-au întristat. Degeaba la final toți sunt cu el. Atunci când i-a fost greu a fost singur. S-a simțit abandonat și era gata să moară.  E adevărat oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele. Dar speram ca măcar în această carte dulce să am parte de o raza de lumină neumbrită de nori.

           Când o carte e atât de vie cum a fost asta pentru mine, nu are cum să nu te întristeze rănirea unui personaj bun.

          Chiar dacă finalul a avut pretenția de a îndrepta totul, nu a reușit asta, cel puțin nu în opinia mea.

         Și totuși m-a întristat felul în care a rămas sigur. E o lovitură la care nu mă așteptam. 

        

  • „O mie de nopți” – E. K. Johnston

    „O mie de nopți” – E. K. Johnston

    Viața în deșert. Nisip. Un rege. Un monstru. Un criminal.


    De fiecare dată când norul de praf se zărea în depărtare, ei știau că se apropie. Teama era în fiecare dintre oamenii deșertului. În mame și fiice, în tații care patrulau în fața cortului – chiar dacă știau că, în cele din urmă, se vor conforma legilor.

    Acea lege care spunea că Lo-Melkhiin alegea  pe rând,  o fată din fiecare sat care să-i fie „mireasă”. Să-i fie mireasă și apoi să moară.

    Curajul

    Ea dorea să își salveze sora.
    Dar și pe mama surorii ei. Aceasta nu mai avea alții fii. Ar fi fost în pericol dacă fiica ar fi pierit.

    Și-a pus veșmintul mov de nuntă. Cusut de două surori.
    Astfel, pentru prima dată în viața ei, a fost mai frumoasă decât sora ei. Ochii tuturor o priveau. Hotărârea cu care a făcut asta a schimbat totul. Ochii lui Lo-Melkhiin s-au oprit asupra ei.

    O carte în care eroina nu are nume.

    Este sora care salvează viața surorii ei. Este fiica pe care ambele mame o iubesc, atât a ei, cât și a surorii ei. Este soția regelui posedat de un monstru, un demon al desertului. Este regina palatului, regina din qasr.

    Asta mi-a amintit de toate acele basme ale copilăriei unde și personajelor principale le lipsea un nume propriu.

    Această eroină este o fiică simplă din deșert, dar are un curaj nebunesc. Un curaj care o face să devină specială.


    Oamenii deșertului își fac zeități din morții lor. Acelora, care în timpul vieții au făcut fapte extraordinare, li se ridică altare și li se dedică rugăciuni.
    Dar ea este specială, datorită faptelor sale, oamenii au ridicat altare pentru ea cu toate că n-a murit. Aceste rugăciuni au făcut-o sa devină puternică.

    Putea prevedea anumite întâmplări.  Dar întrebarea este: le prevedea?  Sau poate ea chiar le crea.

    Asemănător Sheherezadei din „O mie și una de nopți”,  aceasta își încântă regele seară de seară cu câte o povestioară specială. La căderea nopții,  când soțul o vizitează în iatacul ei, aceasta îi deapănă istorisiri din deșert.

    În final, ca în toate basmele, binele învinge răul- cu toate că nu fără efort.
    Lucrurile se vor așterne în modul în care a fost scris să fie.

    Magia ne poartă peste valuri de nisip, de la palatul oriental  până în mijlocul deșertului.
    Imaginația m-a purtat departe în timp ce citeam.
    Mi-a plăcut această carte care a adus asupra zilelor calde de vară un suflu blând care m-a învăluit după ce am închis cartea și am pus-o jos.

  • Romantism? Da. Cu animale vorbitoare și oi albastre.

    Romantism? Da. Cu animale vorbitoare și oi albastre.

      

       

         O lectură care pornește promițător, dar alunecă spre absurd

         Această carte mi s-a părut realmente absurdă.

         Am luat-o de la bibliotecă intr-o zi când mă grăbeam. M-a convins descrierea de pe spate. Umor și romanticism și… alte alea…

         Prima pagină de asemenea promitea, dar se pare că până la urmă nu prea mi-a plăcut. Am citit-o până la urmă fiindcă ăsta îmi e obiceiul. Să duc orice carte până la final. Cu mici excepții întotdeauna am făcut asta.

         Într-adevăr că menționarea despre capră mi s-a părut  dubioasă. Și ar fi trebuit să îmi dau seama de acolo că nu e ce trebuie.  Dar m-a convins descrierea din față: „Un basm irezistibil de amuzant, de subtil, asezonat cu picanterii romantice.” Da, păi cui nu-i plac cărțile romantice, cui nu-i place o carte bună care să-l facă să râdă….  numai că n-a fost ce mă așteptam.

          În loc am avut parte de o pasiune bizară. Basm, da, dar ciudat basm….  picanterii cel puțin dubioase.

          Catâroaica menționată pe coperta din spate se îndrăgostește într-adevăr de un bărbat.  Aceasta se crede femeie fatală. Mi s-a părut oripilant. Imaginea lui Arcadio Carnabuci, cere se afla în toiul unor acțiuni amoroase ce aveau a face cu vintrele acestui animal. O imagine pe care nu îți dorești să o vizualizezi.

          Un roman plin de fantastic. Fantomele prind viață, iar bebelușii aripi. Animalele vorbesc, gândesc și simt ca oamenii. Pentru mine e clar prea mult.

         Efectele vrăjii se aștern și peste plante șialte animale. O înșiruire de elemente de agricultură care o iau razna intr-un mod dubios: „oi albastre, măslini care susțin pe crengi pere, iepe care adăpeză porcii, verze cu fețe umane, vii în care cresc ciorchini de alune.”

       „Dovezi ale unei profunde tulburări a echilibrului naturii.”

        Când am reușit să termin această carte, m-am întrebat oare de ce am citit-o? Cum îmi pierd timpul cu toate prostiile de cărți?