dinsufletulmeu

Etichetă: lectură

  • Negustorul de Carsten Henn

    Negustorul de Carsten Henn

         Astăzi vreau să povestesc despre ultima carte citită. Prima după atâta vreme în care am stat pe „uscat”.

        Unii oameni mă critică pentru că pierd timpul citind.

        De prin luna iunie nu am mai apucat să citesc ceva. Am avut atâtea griji și nu am mai avut timp și nici nu mi-a mai stat capul la asta.

         Acum simt că lucrurile s-au așezat la normal.  Măcar în parte.

         M-am mutat la casa mea. Și pot să scriu despre prima carte pe care am citit-o la mine acasă.

        „Negustorul.de cărți” este exact cartea de care aveam nevoie acum. O istorisire lejeră de vară. Simplă și ușoară, o carte bună de citit în vacanță,  aș zice. Cu toate că finalul m-a nemulțumit clar.

          „Negustorul…” este un bătrân care de ani de zile livrează cărți clienților librăriei. Numai că vremurile se schimbă. Și oamenii cărora el trebuie să le bată la ușă sunt din ce în ce mai puțini.

          Astfel noul proprietar al librăriei observă cererea scăzută pentru serviciile sale și vrea să întrerupă colaborarea.

        Carl se teme că va pierde cea ce înseamna slujba lui, viața lui.

         Acesta avea un traseu bine stabilit. Fiecare zi o petrecea pe aceleași străzi vizitându-și clienții,  prietenii lui speciali. Acestora el le dăduse nume literare, nume de personaje din romane.

        Prietenia cu o fetiță de doar 9 ani îl scoate din monotonia zilelor neschimbate. Aceasta aduce veselie peste tot pe unde trece, dar și schimbare. Uneori schimbarea poate fi bună. Alteori nu.

        Involuntar tot ea aduce și o mare lovitură. Căci nu toată lumea poate accepta ca o fetiță de 9 ani să umble razna cu un moșneag prin oraș. Ceea ce are logică la câte lucruri se pot întâmpla și la câți oameni răi și dereglați există.

         Schascha, isteață și cu o intuiție aparte, își bagă nasul peste tot. Îi vin mereu idei noi și nu ști niciodată ce năstrușnicie va face de data asta.

         Cu toate astea intențiile ei nu sunt rele. Ea insistă să îl insoțească în drumul lui zilnic. Intră aventuros în viața fiecărui dintre cei cărora Carl le aducea cărți.  Și face bine. Duce în dar voioșie și zâmbete pe unde trece.

        Datorită ei, clienții lui Carl, „negustorul de cărți” nu mai sunt singuri. Fiecare întâlnește pe cineva care îl întregește.

        „Mr. Darcy” și-a găsit clubul de lectură,  iar doamna profesoară elevul…

          Cu toate astea paginile ultime ale cărții m-au întristat. Degeaba la final toți sunt cu el. Atunci când i-a fost greu a fost singur. S-a simțit abandonat și era gata să moară.  E adevărat oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele. Dar speram ca măcar în această carte dulce să am parte de o raza de lumină neumbrită de nori.

           Când o carte e atât de vie cum a fost asta pentru mine, nu are cum să nu te întristeze rănirea unui personaj bun.

          Chiar dacă finalul a avut pretenția de a îndrepta totul, nu a reușit asta, cel puțin nu în opinia mea.

         Și totuși m-a întristat felul în care a rămas sigur. E o lovitură la care nu mă așteptam. 

        

  • Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop

    Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop

          Pe la începutul lunii septembrie am împrumutat vreo două cărți de la bibliotecă. Una dintre acestea este „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade, cealaltă fiind ceva de Cărtărescu. „Travesti” parcă se numea și cum am luat-o așa am dus-o căci nu am putut trece de primele două sau trei pagini. Așa că „no” Cărtărescu pentru mine. Adevărul este că era să duc și să fac același lucru și cu primul roman menționat, dar reușind să trec de primele pagini am început să îl înțeleg și să  îi pătrund înțelesurile acestui personaj.

          În primele pagini trebuie să vă mărturisesc însă am gândit că dacă asta e ceea ce am în față, însemnările vieții mediocre a unui băiat care stă prost cu școala, e puturos și nu are chef să învețe amăgindu-se cu idea că va scrie cândva un roman pentru care toți îl vor adula, profesorii îl vor trece clasa, iar femeile îi vor cădea la picioare, nu merită timpul și oboseala de a-l citi.

         Dar fiindcă a fost o perioadă în care nu aveam altceva la îndemână și simt întotdeauna nevoia de a citi am continuat lectura, realizând abia mai târziu că de fapt începe să se schimbe și personajul și ceea ce citesc odată cu el.

         „Romanul adolescentului miop” este un fel de jurnal pe care îl ține un tânăr, care elev fiind visează să scrie un roman astfel încât colegii și profesorii să-l stimeze, iar femeile să-l iubească. Își neglijează îndatoririle școlare citind doar ce îi place.

         Are mari dificultăți la matematică și la limba germană, este complexat de aspectul fizic, miopia fiind pentru el un mare defect. Crede că după ce va realiza acel mare roman toate aceste probleme vor dispărea.

        Citind în continuare am pătruns în reflecțiile sufletești ale personajului, personajul indentificându-se chiar cu autorul însuși.

        Și pot spune la final de carte citită că mă bucur că am făcut asta, chiar dacă există persoane care se pare că nu au o părere bună despre omul Eliade. Eu nu îmi pot exprima o opinie legată de cum a fost el. Dacă aceasta a fost firea lui…  Peste firea lucrurilor nu poți trece..  Tot ce pot face este să admit că acest roman cu reflecțiile sale interioare m-a dus acolo….

         Nu poți să judeci poți doar să pătrunzi înțelesul….

        

  • Domnișoara Christina. Șarpele. de Mircea Eliade. Impresii

    Domnișoara Christina. Șarpele. de Mircea Eliade. Impresii

           Am primit recent un teanc de cărți de la cineva. Am fost mulțumită de ele mai mult decât de toate bogățiile din lume.  Această carte pe care am citit-o recent prezintă două nuvele fantastice scrise Mircea Eliade și se afla în acel teanc. Îmi amintesc că am mai citit ceva Eliade când eram în liceu, cred.

          Acum vorbind de aceste două nuvele pot să spun că mă bucur că le-am citit, dar că probabil că nu le-am simțit la fel că alți cititori. Pe mine acțiunea din nuvela Domnișoara Christina nu m-a impresionat pană în așa punct încât să mă înspăimânte. Citind această scriere ce am simțit a fost revoltă. Revoltă către vraja aruncată asupra pictorului Egor Pascapievici. Idila dintre el și Sanda este ucisă din fașă, dragostea lui pentru fată nu apucă să se manifeste căci este sedus de această boiereasă moartă.

         Cum e posibil asta? Ei bine probabil că în opera lui Eliade nu  este ceva ieșit din comun să întâlnești astfel de personaje. Misticismul este la el acasă dacă deschizi o carte scrisă de el.

         „Șarpele” m-a înfiorat  ceva mai mult decât „Domnișoara Christina” poate și pentru că nu-mi plac și chiar mi-e temă de acel târâtor dezgustător. Dar și pentru că de la un punct încolo a părut mai greu de înțeles. Și în această nuvelă o eventuală relație omenească, este dată la o parte pentru una ce nu pare a fi umană.

         O legătură între Dorina și  căpitanul Manolache era dorită de către membrii familiei fetei. Andronache, un om care nu pare a fi un om face lucruri nepământești, vrăji știute de el, cheamă un șarpe ca apoi să-l gonească, îi pune să alerge prin pădure în noapte, iar Dorina rămâne că vrăjită și îl urmărește cu barca pe lac până-l găsește.

      Părerea mea este că este greu de pătruns adevărul înțeles al celor scrise de Eliade, dar ce pot să spun este că el a surprins în cele scrise esența neamului românesc de veacuri încrezător în supranatural.

  • „O viață regasită”, Lisa Jewell

    „O viață regasită”, Lisa Jewell

       

       Am citit acest roman „superb de bizar”, cum însăși autoarea îl definește, în mai puțin de o săptămână. Atât de mult mi-a plăcut încât nu am reușit să fac altceva decât să citesc din el când poate că aș mai fi avut și altceva de făcut.

        Acum sunt hotărâtă ca precum îmi este obiceiul să aștern aici câteva gânduri legate de ultima lectură savurată în tihnă în orele dupamiezilor plăcute de primăvară.

         Această carte spune povestea dispariției unei tinere fete de doar 15 ani. Ellie Mack se apropia de un examen important când a dispărut fără urmă.

         În paginile cărții urmărim un șir de evenimente întâmplate atunci și acum și încercăm să înțelegem cum anume se leagă  profesoara care o medita la matematică cu puțin timp înainte de nefericitul eveniment, iubitul acesteia și fiica acestuia care în mod straniu seamănă cu fata care nu s-a mai întors nicicând acasă.

         Laurel Mack este mama disperată care timp de 10 ani nu a mai vrut să știe nimic, i-a îndepărtat pe toți chiar fără să vrea. Soțul și ceilalți doi copii ai ei și-au continuat viețile, numai ea pare să fi rămas în loc așteptând în fiecare zi, ca frumoasa ei fată să revină acasă.

           Într-o zi în care adevărul că fiica ei nu se va întoarce niciodată în caldele-i brațe i s-a arătat, Laurel a simțit trista resemnare că viața continuă chiar și așa. Atunci i-a apărut în cale Floyd Dunn, un bărbat a cărui mod de a se îmbrăca și pieptăna îi aduceau aminte de, acum fostul soț, Paul. În mod straniu chiar și ochelarii cu ramă de baga se asemănau cu cei pe care îi purta acesta.

         

            Floyd are și el două fiice. Dar în mod straniu una dintre ele, cea mai mică o va tulbura pe Laurel prin asemănări uluitoare cu fiica ei dispărută în urmă cu 10 ani. Poppy are 9 ani și Laurel remarcă anumite similitudini fizice, dar și de comportament dintre aceasta și fiica ei pierdută. Ceva îmi spunea în timp ce citeam că aceste asemănări nu sunt întâmplătoare, nici cea dintre Poppy și Ellie și nici cea dintre Floyd și Paul.

       Există tot felul de indicii care arată că Floyd nu este de fapt ceea ce pare. Iar legătura lui Noelle Donnelly duce cu gândul la ceva înfiorător. Dar adevărul intervine spre final.

        O carte cu adevărat „bizară” pe care am citit-o pe nerăsuflate. Multe învățăminte putem trage din aceasta. Cum să nu avem încredere în nimeni. Cum să ne încurajăm copiii să ne spună întotdeauna ce simt și ce gândesc.

        Mintea mea de mamă a tras niște concluzii legate întâmplările din carte, dar care au legătură cu viața de zi cu zi totuși. Dar vă las pe voi să trageți propriile concluzii.

  • Fata de hârtie, Guillaume Musso

    Fata de hârtie, Guillaume Musso

      Ajunsă la capitolul 34, aproape de final, pagina 390 m-a cuprins deznădejdea. Cartea a aterizat în fluviu, oare ce se v-a întâmpla cu Billie Donelly? Legată de cartea a cărui personaj îi este, existența îi este periclitată de distrugerea cărții.

       Personajul principal este un proaspăt consacrat scriitor prin cele două romane ale sale din seria „Trilogia îngerilor”. Autorul american Tom Boyd cunoaște succesul într-un timp relativ scurt datorită celor două cărți ale sale. La puțin timp după aceea el cunoaște iubirea și totodată și dezamăgirea prin persoana volubilei pianiste Aurore Valancourt. Își îneacă amarul și își anesteziază suferința luând pastile cu pumnul. Viața lui se rezumă la a dormita într-o stare de continuă letargie pentru a nu mai simți durerea cauzată de pierderea pierderea iubitei.

    „Fata de hârtie” este Billie Donelly, un personaj feminin de roman care a picat în sufrageria autorulu său. A picat dintr-o frază neterminată dintr-o carte cu defect de tipărire  exact în sufrageria lui Tom  pe o vreme furtunoasă într-o perioadă neagră a acestuia.

    Am ales această carte din rafturile bibliotecii orașului la începutul lunii, acum este aproape final de an. Sunt aproape de finalul lecturii. Am mai citit cândva în lunile trecute o carte de acelaș autor, deși trebuie să recunosc că nu m-a prins așa ca asta. Am citit păreri foarte bune pe grupurile de lectură pe unde sunt înscrisă despre acest autor cât și despre această carte exact astfel că am avut notat în lista de lectură să mai împrumut o carte scrisă de Musso și iată că am avut noroc să o găsesc.

    Aurore era cea pe care Tom o iubea. Dar ea l-a părăsit și asta l-a împins într-un abis de unde paradoxal doar Billie îl poate scoate. 

    Începe o căutare, inițial cei doi au un pact el va scrie al treilea roman al seriei „Trilogia îngerilor” astfel încât Billie să se poată întoarce în lumea ei. În schimb „fata de hârtie” îi promise ca de îndată ce o vor găsi pe Aurore îl va ajuta să o facă să se întoarcă la el.

    Dar 99 % din cărțile defecte sunt distruse și starea de sănătate a lui Billie Donelly se înrăutățește dramatic.

    Astfel din căutarea sufletului pereche al lui Tom, căutarea se transformă în cum să o țină în viață pe „fata de hârtie”.

    Inițial neîncrezători în toată povestea asta cu tânăra fată picată dintr-o frază de roman prietenii lui Tom, Milo și Carole se străduie să găsească ultimul roman din cele defecte. Cel de care Billie are nevoie pentru a rămâne în viață.

    Dar ce se va întâmpla oare cu Billie dacă romanul acesta  ajunge în apă?

      Milo și Carole au și ei propriile lor descoperiri tulburătoare care te vor face să vrei să citești mai mult și mai mult. Îi adaugă profunzime și reușim să înțelegem cele trei personaje mai bine. Cei trei prieteni legați de o prietenie indisolubilă, care pentru cei doi prieteni ai lui Tom poate însemna mai mult.

    Ei iată-mă la final de an și final de carte. Dar ce final! Și ce întorsătură iau lucrurile! Tom reușește în sfârșit să fie fericit și Billie este salvată și totul e bine când se termină cu bine.