dinsufletulmeu

Etichetă: lectură

  • Domnișoara Christina. Șarpele. de Mircea Eliade. Impresii

    Domnișoara Christina. Șarpele. de Mircea Eliade. Impresii

           Am primit recent un teanc de cărți de la cineva. Am fost mulțumită de ele mai mult decât de toate bogățiile din lume.  Această carte pe care am citit-o recent prezintă două nuvele fantastice scrise Mircea Eliade și se afla în acel teanc. Îmi amintesc că am mai citit ceva Eliade când eram în liceu, cred.

          Acum vorbind de aceste două nuvele pot să spun că mă bucur că le-am citit, dar că probabil că nu le-am simțit la fel că alți cititori. Pe mine acțiunea din nuvela Domnișoara Christina nu m-a impresionat pană în așa punct încât să mă înspăimânte. Citind această scriere ce am simțit a fost revoltă. Revoltă către vraja aruncată asupra pictorului Egor Pascapievici. Idila dintre el și Sanda este ucisă din fașă, dragostea lui pentru fată nu apucă să se manifeste căci este sedus de această boiereasă moartă.

         Cum e posibil asta? Ei bine probabil că în opera lui Eliade nu  este ceva ieșit din comun să întâlnești astfel de personaje. Misticismul este la el acasă dacă deschizi o carte scrisă de el.

         „Șarpele” m-a înfiorat  ceva mai mult decât „Domnișoara Christina” poate și pentru că nu-mi plac și chiar mi-e temă de acel târâtor dezgustător. Dar și pentru că de la un punct încolo a părut mai greu de înțeles. Și în această nuvelă o eventuală relație omenească, este dată la o parte pentru una ce nu pare a fi umană.

         O legătură între Dorina și  căpitanul Manolache era dorită de către membrii familiei fetei. Andronache, un om care nu pare a fi un om face lucruri nepământești, vrăji știute de el, cheamă un șarpe ca apoi să-l gonească, îi pune să alerge prin pădure în noapte, iar Dorina rămâne că vrăjită și îl urmărește cu barca pe lac până-l găsește.

      Părerea mea este că este greu de pătruns adevărul înțeles al celor scrise de Eliade, dar ce pot să spun este că el a surprins în cele scrise esența neamului românesc de veacuri încrezător în supranatural.

  • „O viață regasită”, Lisa Jewell

    „O viață regasită”, Lisa Jewell

       

       Am citit acest roman „superb de bizar”, cum însăși autoarea îl definește, în mai puțin de o săptămână. Atât de mult mi-a plăcut încât nu am reușit să fac altceva decât să citesc din el când poate că aș mai fi avut și altceva de făcut.

        Acum sunt hotărâtă ca precum îmi este obiceiul să aștern aici câteva gânduri legate de ultima lectură savurată în tihnă în orele dupamiezilor plăcute de primăvară.

         Această carte spune povestea dispariției unei tinere fete de doar 15 ani. Ellie Mack se apropia de un examen important când a dispărut fără urmă.

         În paginile cărții urmărim un șir de evenimente întâmplate atunci și acum și încercăm să înțelegem cum anume se leagă  profesoara care o medita la matematică cu puțin timp înainte de nefericitul eveniment, iubitul acesteia și fiica acestuia care în mod straniu seamănă cu fata care nu s-a mai întors nicicând acasă.

         Laurel Mack este mama disperată care timp de 10 ani nu a mai vrut să știe nimic, i-a îndepărtat pe toți chiar fără să vrea. Soțul și ceilalți doi copii ai ei și-au continuat viețile, numai ea pare să fi rămas în loc așteptând în fiecare zi, ca frumoasa ei fată să revină acasă.

           Într-o zi în care adevărul că fiica ei nu se va întoarce niciodată în caldele-i brațe i s-a arătat, Laurel a simțit trista resemnare că viața continuă chiar și așa. Atunci i-a apărut în cale Floyd Dunn, un bărbat a cărui mod de a se îmbrăca și pieptăna îi aduceau aminte de, acum fostul soț, Paul. În mod straniu chiar și ochelarii cu ramă de baga se asemănau cu cei pe care îi purta acesta.

         

            Floyd are și el două fiice. Dar în mod straniu una dintre ele, cea mai mică o va tulbura pe Laurel prin asemănări uluitoare cu fiica ei dispărută în urmă cu 10 ani. Poppy are 9 ani și Laurel remarcă anumite similitudini fizice, dar și de comportament dintre aceasta și fiica ei pierdută. Ceva îmi spunea în timp ce citeam că aceste asemănări nu sunt întâmplătoare, nici cea dintre Poppy și Ellie și nici cea dintre Floyd și Paul.

       Există tot felul de indicii care arată că Floyd nu este de fapt ceea ce pare. Iar legătura lui Noelle Donnelly duce cu gândul la ceva înfiorător. Dar adevărul intervine spre final.

        O carte cu adevărat „bizară” pe care am citit-o pe nerăsuflate. Multe învățăminte putem trage din aceasta. Cum să nu avem încredere în nimeni. Cum să ne încurajăm copiii să ne spună întotdeauna ce simt și ce gândesc.

        Mintea mea de mamă a tras niște concluzii legate întâmplările din carte, dar care au legătură cu viața de zi cu zi totuși. Dar vă las pe voi să trageți propriile concluzii.

  • Fata de hârtie, Guillaume Musso

    Fata de hârtie, Guillaume Musso

      Ajunsă la capitolul 34, aproape de final, pagina 390 m-a cuprins deznădejdea. Cartea a aterizat în fluviu, oare ce se v-a întâmpla cu Billie Donelly? Legată de cartea a cărui personaj îi este, existența îi este periclitată de distrugerea cărții.

       Personajul principal este un proaspăt consacrat scriitor prin cele două romane ale sale din seria „Trilogia îngerilor”. Autorul american Tom Boyd cunoaște succesul într-un timp relativ scurt datorită celor două cărți ale sale. La puțin timp după aceea el cunoaște iubirea și totodată și dezamăgirea prin persoana volubilei pianiste Aurore Valancourt. Își îneacă amarul și își anesteziază suferința luând pastile cu pumnul. Viața lui se rezumă la a dormita într-o stare de continuă letargie pentru a nu mai simți durerea cauzată de pierderea pierderea iubitei.

    „Fata de hârtie” este Billie Donelly, un personaj feminin de roman care a picat în sufrageria autorulu său. A picat dintr-o frază neterminată dintr-o carte cu defect de tipărire  exact în sufrageria lui Tom  pe o vreme furtunoasă într-o perioadă neagră a acestuia.

    Am ales această carte din rafturile bibliotecii orașului la începutul lunii, acum este aproape final de an. Sunt aproape de finalul lecturii. Am mai citit cândva în lunile trecute o carte de acelaș autor, deși trebuie să recunosc că nu m-a prins așa ca asta. Am citit păreri foarte bune pe grupurile de lectură pe unde sunt înscrisă despre acest autor cât și despre această carte exact astfel că am avut notat în lista de lectură să mai împrumut o carte scrisă de Musso și iată că am avut noroc să o găsesc.

    Aurore era cea pe care Tom o iubea. Dar ea l-a părăsit și asta l-a împins într-un abis de unde paradoxal doar Billie îl poate scoate. 

    Începe o căutare, inițial cei doi au un pact el va scrie al treilea roman al seriei „Trilogia îngerilor” astfel încât Billie să se poată întoarce în lumea ei. În schimb „fata de hârtie” îi promise ca de îndată ce o vor găsi pe Aurore îl va ajuta să o facă să se întoarcă la el.

    Dar 99 % din cărțile defecte sunt distruse și starea de sănătate a lui Billie Donelly se înrăutățește dramatic.

    Astfel din căutarea sufletului pereche al lui Tom, căutarea se transformă în cum să o țină în viață pe „fata de hârtie”.

    Inițial neîncrezători în toată povestea asta cu tânăra fată picată dintr-o frază de roman prietenii lui Tom, Milo și Carole se străduie să găsească ultimul roman din cele defecte. Cel de care Billie are nevoie pentru a rămâne în viață.

    Dar ce se va întâmpla oare cu Billie dacă romanul acesta  ajunge în apă?

      Milo și Carole au și ei propriile lor descoperiri tulburătoare care te vor face să vrei să citești mai mult și mai mult. Îi adaugă profunzime și reușim să înțelegem cele trei personaje mai bine. Cei trei prieteni legați de o prietenie indisolubilă, care pentru cei doi prieteni ai lui Tom poate însemna mai mult.

    Ei iată-mă la final de an și final de carte. Dar ce final! Și ce întorsătură iau lucrurile! Tom reușește în sfârșit să fie fericit și Billie este salvată și totul e bine când se termină cu bine.

  • Muzica nopții de Jojo Moyes

    Muzica nopții de Jojo Moyes

    Cartea debutează cu gânduri pe care un personaj feminin le exprimă despre ceea e sau ce semnifică o casă.

    „Am descoperit că o casă – nimic altceva decât caramizi, mortar, lemn și poate o parcelă de pământ -poate deveni o obsesie.”

    În cele câteva rânduri pe care le citim în prima pagina descoperim parțial intriga cărții. Casa Spaniolă, totul pleacă și se întoarce la Casa Spaniolă.

    În centrul atenției oricât de ciudat ar putea părea e casa! Casa Spaniolă a aparținut întotdeauna celor din neamul Pottysworth, familia cea importantă și cea mai bogată din oraș. Acțiunea se petrece în zilele noastre. Laura McCarthy și soțul ei așteaptă că ultimul deținător al casei să își sfârșească zilele, sperând că poate după atâția ani in care au avut grijă de el acesta sa le lase lor moștenire impunătoarea clădire care stătea la baza tuturor viselor acestora.

    Laura McCarthy sperase ca prin posesia acestei case familia ei să se transforme în sfârșit într-o familie adevărată. Cât de dezamăgită este ea când proprietarii Casei Spaniole se dovedesc a fi alții.

    Dar surpriză, după ce acesta își dă obștescul sfârșit și după atâția ani in care i-au suportat toanele nu ei vor fi aceia care moștenesc Casa Spaniolă.

    Impresia pe care am avut-o după primul capitol a fost totuși că va fi un soi de roman polițist cu moartea bătrânului Pottysworth atârnând deasupra fericirii familiei McCarthy. Îmi imaginam că se va afla undeva pe la final că Mat i-a cauzat cumva moartea bătrânului nesuferit ca sa moștenească mai repede casa. Dar asta a fost înainte că familia Delancey să apară în capitolul al treilea cu propriile necazuri și provocări.

    O altă impresie personală, una de uimire, pot să exprim față de faptul că la înmormântarea lui Samuel Pottysworth s-a organizat un fel de pomană. Asta fără prea mare legătură cu acțiunea romanului, a fost doar așa o remarcă personală.

    Dar să revenim la oile noastre. După cum spuneam această casă stă în gândurile tuturor. Isabel Delancey vede în această nouă locuință un nou început. Un mod de a lăsa în urmă durerea cauzată de moartea soțului. Dar totodată o mare provocare căci să pui pe picioare acest gigant de mortar și cărămizi nu e atât de ușor precum crezuse. Și mai ales când ai dusmanu-n casă și nu îți dai seama.

    Câte conflicte de interese! Familia Delancey își dorește să fie lăsată în pace să fie fericită acolo! Laura McCarthy voia casa pentru familia ei. Matt McCarthy se lasa purtat de o adevărată obsesie pentru Isabel. El confundă o rătăcire de o noapte cu pasiunea și cu iubirea. Am așteptat cu sufletul la gură să văd rezolvarea tuturor problemelor.

    Ițele se sucesc și învârtesc. Am urmărit cu plăcere acțiunea presărată ici și colo cu momente de uitare și visare pierdute în cantecul unei viori. Vioara e bunul cel mai de preț pentru cineva.

  • Momentul nostru infinit

    Momentul nostru infinit

    Au trecut practic două săptămâni de când nu am mai scris aici. Azi aș vrea tare mult să scriu despre această carte pe care am citit-o recent.

    Momentul nostru infinit, scrisă de Lauren Myracle, este una din acele cărți pe care inițial am crezut că nu merită citită. Mi s-a părut doar o altă carte cu adolescenți, nimic interesant. Asta până când m-am apucat de ea hotărâtă că dacă tot am luat-o să o citesc până la urmă.

    Și trebuie să vă spun că undeva pe la capitolul, 4 când a apărut Starla lucrurile au început să devină interesante.

    Iar pe parcurs relația dintre cei doi adolescenți, Charlie și Wren, a devenit mult mai plăcut de urmărit. Când citești așa ceva chiar te face să-ți dorești să fii iubit.

    La început cartea mi-a părut fadă, plictisitoare, o altă carte despre adolescenți plictisitoare și banală.

    De ce această carte inițial mi s-a părut plictisitoare și am închis-o pur și simplu după primele pagini și am lăsat-o să zacă pe un raft câteva săptămâni?

    Pentru că părea să aibă un tipar bine cunoscut:

    Tipa, Wren, este adolescenta cu părinții cu o situație materială bună, care îi oferiseră tot ce își putea dori orice fată. Ea era eleva model care avusese mereu note bune și rezultatele așteptate de la ea de părinți, inclusiv intrarea la facultate părea să îi facă mai fericiți pe ei decât pe ea. Copila neînțeleasă ce nu a putut, de fapt, decide niciodată singură nimic, decât atunci când ai ei erau siguri că acele alegeri erau corespunzătoare cu felul în care gândeau ei că trebuiau să fie.

    Wren îl întâlnește pe Charlie. Acesta are propriile traume din copilărie. Îi este dificil să-și deschidă sufletul în fața ei deoarece a mai încercat asta odată cu o altă fată cu care avea un soi de relație și a fost luat în râs. Cum asta doare foarte tare el acum evită să se destăinuie cu privire la suferințele pe carce le-a îndurat când era copil.

    Ei bine, iată, observând toate astea la început, în primele pagini nu mi-a transmis cine știe ce trăiri intense și am zis las-o baltă. Dar ceva vreme mai târziu fiindcă îmi era ciudă că nu aveam nici o altă carte de citit și fiindcă voiam musai sa aflu ce semnifică titlul „Momentul nostru infinit” am luat-o de pe raft unde o abandonasem și m-am abandonat leturii. Si ei bine iată că bine am făcut.

    Pot zice că pe la capitolul 4, când apare în peisaj Starla, acțiunea începe să devină interesantă. Iar mai târziu în carte, cam pe la jumătate cred , când relația dintre Wren și Charlie începe să se lege mai mult lectura devine și mai intensă și pot să spun că așa cum fac eu de multe ori am fost cu sufletul și cu toată pasiunea sa împreună cu personajele.

    Un gând pe care îl pot împărtăși acum cu voi și pe care l-am avut în spre finalul cărții: iată, o altă carte despre care voi scrie lucruri bune pe blog.

    Charlie să play acestei melodii în momentul lor special, prima lor seară de dragoste din locul lor secret.

    „Our love is here to stay” interpretată de Harry Connick Jr., e

    Un fragment, un citat din carte care mi-a plăcut în mod deosebit este:

    „Acasă e locul unde mă aflu cu tine.

    Vocea ei, în timp ce cânta, era ca un răpăit al ploii pe un drum prăfos.

    […] așa e și pentru mine, spuse ea, după care își transformă vocea într-una șoptită și adaugă: Tu ești casa mea, Charlie. Îți mulțumesc că m-ai găsit.

    Charlie o mângâie pe păr. El era cel care se rătăcise, însă acum fusese găsit.”

    În cele din urmă îmi pare bine că m-am decis să citesc până la capăt această carte.

    Tu ce mai citești zilele astea? Lasă-mi în comentarii sugestii de lectură. Îți doresc o zi bună și o carte pe măsură! Pupici!!