Citesc când pot, dimineața la cafea, la prânz când aştept să iau copiii de la microbuzul de grădiniță, dupamiaza cănd ei dorm. Citesc când pot, dar reuşesc căci încă îmi place să citesc. Şi da citesc pe telefon, dar măcar reuşesc să citesc ce vreo câțiva ani la rând nu prea am reuşit decât rar. Citind pe telefon reuşesc să citesc şi când este întuneric şi în oricare alt moment când am un pic de timp liber dat fiind că am telefonul mai mereu la mine. Cu o carte obijnuită probabil nu aş reuşi asta.
Iar acestea care urmează sunt ceea ce am citit toamna asta. Numai unul lipseşte despre care vreau să scriu separat fiindcă ma impresionat în mod deosebit. Acela este Fetița din scrisoare scrisă de Emily Gunnis.
Oraşul cu salcâmi de Mihail Sebastian
Sunt fericită că am reuşit să termin Oraşul cu salcâmi de Mihail Sebastian. De fapt sunt fericită, cred, de fiecare dată când termin o carte. O carte e o istorie, o viață undeva departe a mea, dar pe care atunci când citesc o aduc aproape. O imagine. Îl văd pe fiecare personaj trecând prin fața mea. Încerc să mi-i imaginez cum sunt şi cum pot ei fi. Adriana, Gelu, Buță, Tache Poporeață preschimbat apoi în Cello Viorin, Elizabeta Donciu, vărul Paul Mlădoianu şi Lucreția, soeur Denisse.
Între viața la D… , un oraş de provincie, şi Bucureşti, între Adriana Dunea şi Gelu se înfiripă o dragoste cu suişuri şi coborâşuri, cu opriri şi cu reluări. În fine mai mult o idilă romantică decât o adevărată poveste de dragoste cu final fericit.
Chiar în timp ce citeam mă întrebam oare care le va fi finalul, căci nu-mi părea genul de poveste care se sfârseşte cu o nuntă mare şi cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
Ea, singura fiică a unei familii de clasă medie, ce avea o oarecare bunăstare. El vărul mai sărac al Elizabetei Donciu, fiica prefectului.
Totul se desfăşoară în contextul societății româneşti de după primul război mondial, cu preconcepțiile sale, dar şi cu unele idei în schimbare.
Oraşul unde se prezintă mare parte din acțiune este numit siplu D…
Adriana „unne jeune fille” cu ceva mai multă atitudine decât alte fete din aceea vreme întreprinde un drum de transformare de la o copilă absolut neştiutoare la o adolescentă uşor visătoare spre a deveni la final o tânără femeie conştientă de realitatea din zilele ei.
O realitate într-o oarecare măsură în schimbare, întrucât îi este permis Lucreției să ceară divorțul de vărul Adrianei, Paul. Dar nu întratât încât să accepte dragostea pe care şi-o purtau soeur Denisse şi Lucreția.
Accidentul.
Pe alocuri pierdut în descriere ce mă plictiseşte uneori, alteori palpitant, puțin cuprins de mister.
Frumos, şi aerisit. Pasionant. Dar şi trist.
Am terminat cu chiu cu vai acest roman scris tot de Mihail Sebastian.
Fata care citea în metrou de Christine Féret-Fleury
Fata care citea în metrou este unul dintre romanele ce le-am citit cu sufletul la gură, prinsă în mreja trăirilor interioare ale Julietei.
O viață monotonă, un serviciu sigur, dar plictisitor. Nici măcar peronul de la metrou nu-l schimbă de acasă până la servici.
Întro zi o hotărâre îi schimbă viața. Cine ar fi crezut că o simplă plimbare s-ar putea transforma în ceva atât de profund care s-o facă să vadă lumea în cu totul alt mod.
Cărțile, un bărbat oarecum ciudat închis între zidurile unui depozit plin cu cărți şi fetița acestuia au atras-o pe un drum total necunoscut.
Pierderea, dispariția acelui bărbat străin pentru ea în mare parte necunoscut o izbeste de pământ într-un mod neaşteptat.
Ce e viața noastră? probabil se întreabă ea. Cărțile ne pot schimba viața? Cartea potrivită da, pe când o alta ne poate ruina.
„The yelow submarine” aşa îl denumeşte Juliette. Un microbuz galben. Cu acesta plin cu cărți porneşte în căutarea oamenilor potriviți pentru cărțile potrivite.
O bibliotecă ambulantă? Nu chiar. Căci Juliette nu le împrumută ci le dăruieşte.
