dinsufletulmeu

Etichetă: lectură

  • Muzica nopții de Jojo Moyes

    Muzica nopții de Jojo Moyes

    Cartea debutează cu gânduri pe care un personaj feminin le exprimă despre ceea e sau ce semnifică o casă.

    „Am descoperit că o casă – nimic altceva decât caramizi, mortar, lemn și poate o parcelă de pământ -poate deveni o obsesie.”

    În cele câteva rânduri pe care le citim în prima pagina descoperim parțial intriga cărții. Casa Spaniolă, totul pleacă și se întoarce la Casa Spaniolă.

    În centrul atenției oricât de ciudat ar putea părea e casa! Casa Spaniolă a aparținut întotdeauna celor din neamul Pottysworth, familia cea importantă și cea mai bogată din oraș. Acțiunea se petrece în zilele noastre. Laura McCarthy și soțul ei așteaptă că ultimul deținător al casei să își sfârșească zilele, sperând că poate după atâția ani in care au avut grijă de el acesta sa le lase lor moștenire impunătoarea clădire care stătea la baza tuturor viselor acestora.

    Laura McCarthy sperase ca prin posesia acestei case familia ei să se transforme în sfârșit într-o familie adevărată. Cât de dezamăgită este ea când proprietarii Casei Spaniole se dovedesc a fi alții.

    Dar surpriză, după ce acesta își dă obștescul sfârșit și după atâția ani in care i-au suportat toanele nu ei vor fi aceia care moștenesc Casa Spaniolă.

    Impresia pe care am avut-o după primul capitol a fost totuși că va fi un soi de roman polițist cu moartea bătrânului Pottysworth atârnând deasupra fericirii familiei McCarthy. Îmi imaginam că se va afla undeva pe la final că Mat i-a cauzat cumva moartea bătrânului nesuferit ca sa moștenească mai repede casa. Dar asta a fost înainte că familia Delancey să apară în capitolul al treilea cu propriile necazuri și provocări.

    O altă impresie personală, una de uimire, pot să exprim față de faptul că la înmormântarea lui Samuel Pottysworth s-a organizat un fel de pomană. Asta fără prea mare legătură cu acțiunea romanului, a fost doar așa o remarcă personală.

    Dar să revenim la oile noastre. După cum spuneam această casă stă în gândurile tuturor. Isabel Delancey vede în această nouă locuință un nou început. Un mod de a lăsa în urmă durerea cauzată de moartea soțului. Dar totodată o mare provocare căci să pui pe picioare acest gigant de mortar și cărămizi nu e atât de ușor precum crezuse. Și mai ales când ai dusmanu-n casă și nu îți dai seama.

    Câte conflicte de interese! Familia Delancey își dorește să fie lăsată în pace să fie fericită acolo! Laura McCarthy voia casa pentru familia ei. Matt McCarthy se lasa purtat de o adevărată obsesie pentru Isabel. El confundă o rătăcire de o noapte cu pasiunea și cu iubirea. Am așteptat cu sufletul la gură să văd rezolvarea tuturor problemelor.

    Ițele se sucesc și învârtesc. Am urmărit cu plăcere acțiunea presărată ici și colo cu momente de uitare și visare pierdute în cantecul unei viori. Vioara e bunul cel mai de preț pentru cineva.

  • Momentul nostru infinit

    Momentul nostru infinit

    Au trecut practic două săptămâni de când nu am mai scris aici. Azi aș vrea tare mult să scriu despre această carte pe care am citit-o recent.

    Momentul nostru infinit, scrisă de Lauren Myracle, este una din acele cărți pe care inițial am crezut că nu merită citită. Mi s-a părut doar o altă carte cu adolescenți, nimic interesant. Asta până când m-am apucat de ea hotărâtă că dacă tot am luat-o să o citesc până la urmă.

    Și trebuie să vă spun că undeva pe la capitolul, 4 când a apărut Starla lucrurile au început să devină interesante.

    Iar pe parcurs relația dintre cei doi adolescenți, Charlie și Wren, a devenit mult mai plăcut de urmărit. Când citești așa ceva chiar te face să-ți dorești să fii iubit.

    La început cartea mi-a părut fadă, plictisitoare, o altă carte despre adolescenți plictisitoare și banală.

    De ce această carte inițial mi s-a părut plictisitoare și am închis-o pur și simplu după primele pagini și am lăsat-o să zacă pe un raft câteva săptămâni?

    Pentru că părea să aibă un tipar bine cunoscut:

    Tipa, Wren, este adolescenta cu părinții cu o situație materială bună, care îi oferiseră tot ce își putea dori orice fată. Ea era eleva model care avusese mereu note bune și rezultatele așteptate de la ea de părinți, inclusiv intrarea la facultate părea să îi facă mai fericiți pe ei decât pe ea. Copila neînțeleasă ce nu a putut, de fapt, decide niciodată singură nimic, decât atunci când ai ei erau siguri că acele alegeri erau corespunzătoare cu felul în care gândeau ei că trebuiau să fie.

    Wren îl întâlnește pe Charlie. Acesta are propriile traume din copilărie. Îi este dificil să-și deschidă sufletul în fața ei deoarece a mai încercat asta odată cu o altă fată cu care avea un soi de relație și a fost luat în râs. Cum asta doare foarte tare el acum evită să se destăinuie cu privire la suferințele pe carce le-a îndurat când era copil.

    Ei bine, iată, observând toate astea la început, în primele pagini nu mi-a transmis cine știe ce trăiri intense și am zis las-o baltă. Dar ceva vreme mai târziu fiindcă îmi era ciudă că nu aveam nici o altă carte de citit și fiindcă voiam musai sa aflu ce semnifică titlul „Momentul nostru infinit” am luat-o de pe raft unde o abandonasem și m-am abandonat leturii. Si ei bine iată că bine am făcut.

    Pot zice că pe la capitolul 4, când apare în peisaj Starla, acțiunea începe să devină interesantă. Iar mai târziu în carte, cam pe la jumătate cred , când relația dintre Wren și Charlie începe să se lege mai mult lectura devine și mai intensă și pot să spun că așa cum fac eu de multe ori am fost cu sufletul și cu toată pasiunea sa împreună cu personajele.

    Un gând pe care îl pot împărtăși acum cu voi și pe care l-am avut în spre finalul cărții: iată, o altă carte despre care voi scrie lucruri bune pe blog.

    Charlie să play acestei melodii în momentul lor special, prima lor seară de dragoste din locul lor secret.

    „Our love is here to stay” interpretată de Harry Connick Jr., e

    Un fragment, un citat din carte care mi-a plăcut în mod deosebit este:

    „Acasă e locul unde mă aflu cu tine.

    Vocea ei, în timp ce cânta, era ca un răpăit al ploii pe un drum prăfos.

    […] așa e și pentru mine, spuse ea, după care își transformă vocea într-una șoptită și adaugă: Tu ești casa mea, Charlie. Îți mulțumesc că m-ai găsit.

    Charlie o mângâie pe păr. El era cel care se rătăcise, însă acum fusese găsit.”

    În cele din urmă îmi pare bine că m-am decis să citesc până la capăt această carte.

    Tu ce mai citești zilele astea? Lasă-mi în comentarii sugestii de lectură. Îți doresc o zi bună și o carte pe măsură! Pupici!!

  • Copiii mei citesc …. în sfârșit….

    Copiii mei citesc …. în sfârșit….

    Săptămâna asta credeam că voi face o pauză în postarea  de articole pe blog, dar….

    Ei bine, cred că aș avea ceva despre care să vă povestesc. Iată, se dau doi copilași care nu sunt extraordinar de dornici de a citi.  Eu ca o mamă care iubește cărțile ce  sunt, am tot căutat soluții la problema asta. Am încercat în fel și chip să-i conving că lectura e benefică. Dar mai mult sau mai puțin degeaba.

    Cu cel mic, car e în clasa întâi, parcă am mai mult succes decât cu ea. Dar nu exagerat. Citește uneori din câte o cărticică o pagină, două, poate chiar și două, trei capitole, dar niciodată nu a dus de unul singur la bun sfârșit de citit o carte sau o poveste. Desigur, ce-aș putea să-i cer? Dar ideea e că pe Eliza (clasa a treia) niciodată nu o pot convinge să citească. Nici măcar trei rânduri nu vrea. Îmi zice că a citit la școală și îi e de ajuns.

    În fine, în culmea disperării, aproape de a mă dă bătută, și fără să mai simt nici măcar un pic de speranță că există lumină la capătul tunelului, le zic miercuri: „Măi copii, eu mâine merg la bibliotecă. Cine vrea să vină cu mine?”. Mă pregătisem cu un șir de idei despre cum să încercăm să găsim o carte care să le fie pe plac și pe care nu doar s-o aducă acasă, dar să o și citească, că au mai făcut ei de astea. Dar  ce să vezi cărțile pe care le-au luat în ziua aceea le-au plăcut atât de mult încât a doua zi am mers să împrumute altele.

    Iată acestea sunt cărticelele pe care le-a împrumutat Eliza.

    Iată câteva imagini din cartea pe care o citește acum Eliza

    Iar acestea sunt cărticele pe care le-a citit săptămâna asta Gabi.

    M-am gândit să le desenez un fel de tabel cu pătrățele pe care să le bifeze/ coloreze/ ce-o fi, să însemneze că au terminat un număr de pagini sau capitole. Asta că să-i motivez să continue zilnic bunul obicei de a citi.

    Iar aici au o listă unde vor trece ce carte v-or termina.

    Nu știu însă cât o să-i țină asta. Și dacă după aceea vor mai găsi ceva pe placul lor în biblioteca din oraș. Cu toate că am observat atât de multe cărți frumoase pentru copii acolo. Jur tare aș vrea să mai fiu odată copil că pe toate le-aș citi.

    Mă gândesc să le comand ceva cărticele, dar nu prea știu ce aș putea alege care să le fie și pe plac.

    Avem și noi cărți acasă. Dar nu par prea interesați să mai citească ceva din cărticele pe care le avem în casă. Chiar am încercat să le  pun peste tot prin casă pentru a se „lovi” de ele la tot pasul, dar nu pare să funcționeze.

    V-aș fi recunoscătoare dacă mi-ați lăsa  ceva recomandări în comentarii. Ce cărți au citit piticii voștri și le-au plăcut?

    Voi ce cărți ați mai citit și v-au fost dragi? Eu în acest moment recitesc cartea „Înainte să te cunosc” scrisă de Jojo Moyes.

    Pentru mai multe gânduri bune din sufletul meu vă rog să mă vizitați și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/profile.php?id=100063806225901

  • „Codul unui gentleman”, plictisită până la moarte….

    „Codul unui gentleman”, plictisită până la moarte….

    „Codul unui gentleman”, o carte jumate plictisitoare, jumate sau mult mai puțin de jumate amuzantă.

    Enervant de plictisitoare, cu un fir narativ ce mie nu mi se pare verosimil, dar amuzantă pe alocuri datorită unor replici sau comportamente ale adolescentei năbădăioase care se presupune că ar fi Holli. Momentele acesteia cu Helen, femeia în casă a lui Eric, iarăși mi-au părut că se leagă bine.

    Ce nu am crezut necesar și nici nu cred și nu vreau să cred posibil este o așa zisă relație/atracție între adolescentă și avocatul de 29 de ani. 12 ani de diferență mi se pare mult, mai ales când domnișoara este încă minoră.

    Poate este pentru că am 35 de ani și un copil de 9, dar doamne eu nu pot să văd posibilă o astfel de relație. În fine, poate dacă aș fi citit-o când eram adolescentă altfel aș fi privit lucrurile. Dar iarăși, dacă stau să mă gândesc, nu aș fi citit o astfel de carte la aceea vârstă.

    În fine, nu știu ce a avut în cap autoarea când a scris această carte, dar sincer, dacă s-ar fi limitat la adolescenta rebelă pe care avocatul Eric se hotărște să o cizeleze ar fi fost de ajuns. E a naibii de amuzantă Holli uneori. Și maxim să fii adăugat o idilă cu mătușa care, fie vorba între noi, e tânără, roșcată și disponibilă, sigur ar fi fost mult mai ok.

    Cu siguranță această carte e gustată mai mult de persoanele de vârstă mai mică, dar părerea mea e că mesajul ei nu-mi pare unul ok.

    Plus că mai am unele nelămuriri. Spre exemplu cine-i autoarea, și de ce deși are un nume clar românesc a scris o carte a cărei acțiune se întâmplă în America. Despre Holli Sumers se spune că are 17 ani, a terminat liceul, și mai are un an până la majorat. Ei bine dar asta nu are nici un sens. Nu cred este vreo țară unde la 17 ani să fi terminat deja liceul. Dar ma rog, lăsând asta de o parte, altceva sare foarte tare în ochi! 17 ani și mai are un an pana la majorat!? Hai nah, că asta nu se poate. În SUA din câte știu eu și cred că știm cu toții tinerii devin majori la 21 de ani. Deci nu la 18. Așa că nu avea cum avea 17 ani și încă un an până la majorat.

    Deci sunt două posibilități ori autoarea a scris aiurea cartea ori cei de la editură au strecurat o greșeală. Și atunci personajul Holli nu are 17 ci vreo 20. Atunci astfel ar sta lucrurile, dar nu cred că e cazul căci nu ar mai vorba de o adolescentă. Deci tind să cred că e doar vorba de o autoare care nu prea știe ce vrea și care a cam bulversat totul.

    Pe final nu vreau decât să spun că tare mă bucur că nu am dat banii pe ea, ci doar am împrumutat-o. Tare ciudă mi-ar fi fost să cumpăr un asemenea specimen de carte. Dacă am citit-o până la urmă a fost numai așa de amorul artei și ca să văd cele câteva fragmente simpatice. Dar nu vreți să știți peste câte fragmente, pagini chiar, am trecut așa fugitiv, pentru că nu pot pur și simplu, nu pot, aia e, nu pot altfel.

    A și am uitat cumva de cele câteva elemente de telenovelă? Apariția tatălui, accidentul lui Holli, apariția lui Eric fix la momentul potrivit, fără să știm ce Dumnezeu mai făcea el prin zonă, deși o lăsase de ceva timp pe fată acasă, accidentul lui Eric apoi și vindecarea miraculoasă a tinerei, sunt doar câteva elemente care se potrivesc ca nuca-n perete în această carte.

    Totuși înclin să cred că tanara autoare care a scris asta are talent și asta datorită celor câteva fragmente interesante pe parcursul cărții. Spre exemplu apariția părinților a fost mai inspirată și amuzantă decât celelalte elemente de neprevazut adăugate.

  • Cântecul sirenei • Andre Lay ■ Roman polițist

    Cântecul sirenei • Andre Lay ■ Roman polițist

    Roman polițist

    Ceea ce mi-a atras atenția asupra acestei cărți a fost modul de a scrie al autorului. Chiar nu ma așteptăm ca acesta sa fie un roman polițist.

    Nu am observat înscrisul „COLECȚIA POLIȚISTĂ” de pe coperta cărții decât atunci când am ajuns acasă.

    Cum spuneam ceea ce m-a atras asupra acestei cărți a fost că deschizând cartea la prima pagină și citind câteva cuvinte, poate un rând sau două, mi-a plăcut modul în care erau scrise.

    Și într-adevăr, cu greu găsesc câte o carte care să-mi placă modul de exprimare al scriitorului. Care să nu fie doar o înșiruire de idei și de fapte. Să fie ceva mai mult. Și aici chiar era vorba de asta. Cel puțin pentru mine sigur măcar începutul a fost astfel.

    Apoi m-am pierdut în poveste și n-am mai observat așa mult stilul scriitorului, dar dacă nu m-a zgâriat pe creier precum mi s-a întâmplat cu alte cărți eu zic că-i bine.

    Deci, despre ce e vorba aici? Un artist trecut ușor de patruzeci de ani cu o soție frumoasă și iubitoare. În carieră-i merge bine, cu soția se înțelege de minune. O viață de invidiat, ai zice că nu-i lipsește nimic. Dar, ….,

    El nu e mulțumit, simte că-i lipsește ceva. Apare tânără aceasta, copila, de-abia întrată în adolescență, care fără să vrea și fără să știe ii devine muză artistului.

    Apoi devine mai mult. Ea e tânără și frumoasa, el e matur și fermecător într-un mod în care doar artiștii, se pare, pot fi.

    Pe măsură ce înaintam cu lectura mă întrebam oare cine o s-o pățească, să moară zic, adică.

    Roman polițist am zis, nu? Asta înseamnă întotdeauna crimă, corect? Sau nu?

    Ei bine, se pare că întrebările mele și-au găsit răspunsul undeva pe la pagina 80 unde am aflat că urmarea acestor întâlniri clandestine e o sarcină. Fata a rămas însărcinată. Apoi moare, el nu a dorit să se întâmple asta. Dar cine l-ar crede pe el?

    Iată de aici începe suspansul. Încercând să ascundă cadavrul e cuprins de boală. De-abia se poate tine pe picioare, soția vrea să stea cu el ca să-l îngrijească, polițiștii mișună peste tot în căutarea fetei, iar el caută să ascundă adevărul.

    Dacă va reuși ori nu, află tu citind cartea. Mie mi-a plăcut. E un roman subțirel, care se citește ușor. Doar vreo 150 de pagini, am trecut prin el în câteva zile.

    Ceea ce nu am reușit să înțeleg a fost imaginea de pe copertă și într-o oarecare măsură nici titlul nu-l înțeleg chiar bine. Deși poate ….