dinsufletulmeu

Categorie: Fără categorie

  • „O viață regasită”, Lisa Jewell

    „O viață regasită”, Lisa Jewell

       

       Am citit acest roman „superb de bizar”, cum însăși autoarea îl definește, în mai puțin de o săptămână. Atât de mult mi-a plăcut încât nu am reușit să fac altceva decât să citesc din el când poate că aș mai fi avut și altceva de făcut.

        Acum sunt hotărâtă ca precum îmi este obiceiul să aștern aici câteva gânduri legate de ultima lectură savurată în tihnă în orele dupamiezilor plăcute de primăvară.

         Această carte spune povestea dispariției unei tinere fete de doar 15 ani. Ellie Mack se apropia de un examen important când a dispărut fără urmă.

         În paginile cărții urmărim un șir de evenimente întâmplate atunci și acum și încercăm să înțelegem cum anume se leagă  profesoara care o medita la matematică cu puțin timp înainte de nefericitul eveniment, iubitul acesteia și fiica acestuia care în mod straniu seamănă cu fata care nu s-a mai întors nicicând acasă.

         Laurel Mack este mama disperată care timp de 10 ani nu a mai vrut să știe nimic, i-a îndepărtat pe toți chiar fără să vrea. Soțul și ceilalți doi copii ai ei și-au continuat viețile, numai ea pare să fi rămas în loc așteptând în fiecare zi, ca frumoasa ei fată să revină acasă.

           Într-o zi în care adevărul că fiica ei nu se va întoarce niciodată în caldele-i brațe i s-a arătat, Laurel a simțit trista resemnare că viața continuă chiar și așa. Atunci i-a apărut în cale Floyd Dunn, un bărbat a cărui mod de a se îmbrăca și pieptăna îi aduceau aminte de, acum fostul soț, Paul. În mod straniu chiar și ochelarii cu ramă de baga se asemănau cu cei pe care îi purta acesta.

         

            Floyd are și el două fiice. Dar în mod straniu una dintre ele, cea mai mică o va tulbura pe Laurel prin asemănări uluitoare cu fiica ei dispărută în urmă cu 10 ani. Poppy are 9 ani și Laurel remarcă anumite similitudini fizice, dar și de comportament dintre aceasta și fiica ei pierdută. Ceva îmi spunea în timp ce citeam că aceste asemănări nu sunt întâmplătoare, nici cea dintre Poppy și Ellie și nici cea dintre Floyd și Paul.

       Există tot felul de indicii care arată că Floyd nu este de fapt ceea ce pare. Iar legătura lui Noelle Donnelly duce cu gândul la ceva înfiorător. Dar adevărul intervine spre final.

        O carte cu adevărat „bizară” pe care am citit-o pe nerăsuflate. Multe învățăminte putem trage din aceasta. Cum să nu avem încredere în nimeni. Cum să ne încurajăm copiii să ne spună întotdeauna ce simt și ce gândesc.

        Mintea mea de mamă a tras niște concluzii legate întâmplările din carte, dar care au legătură cu viața de zi cu zi totuși. Dar vă las pe voi să trageți propriile concluzii.

  • „Dans în arenă”, de Jojo Moyes ; ultima lectură, o lectură emotionantă, câteva gânduri și impresii

    „Dans în arenă”, de Jojo Moyes ; ultima lectură, o lectură emotionantă, câteva gânduri și impresii

            Am terminat de curând de citit această carte.

          Mi-a plăcut foarte foarte mult. Jojo Moyes scrie într-un mod care te face întotdeauna să trăiești împreună cu personajele pe care le construiește. Sinceră să fiu nu mă așteptam că o carte despre cai să mă emoționeze într-atât. Dar mi-am dat seama citind că nu e doar despre cai, ci despre legătura pe care o poate crea o fată de paisprezece ani cu calul ei. Este vorba despre conexiunile dintre oameni. Legătura emoțională care s-au creat între personaje este ceea ce m-a făcut să mă bucur că am citit această carte.

          Inițial în primele capitole ni se prezintă în paralel două personaje, amândouă feminine, fiecare cu viața ei diferită de a celeilalte. Că mai apoi cele două povești de viată să se suprapună.

         

           Fata cu calul este Sarah. Ea este nepoata lui Henry Lachapelle. Acesta a fost  membru în tinerețe în „Le Cadre Noir” o academie veche care a căutat excelența dintotdeauna. Bunicul a păstrat întotdeauna acea pasiune pentru cai și a căutat să o învețe și pe nepoată asemenea. Cartea lui Xenofon, nelipsită din casa lor, învățăturile lui despre disciplina și toate celelalte detalii importante pentru „dresare” unui cal au fost cele care i-au mai rămas lui Sarah după ce „Papa” s-a îmbolnăvit.

           După cum vă spun această fată nu este la fel ca celelalte adolescente de vârsta ei. Ea a învățat de la bunicul ei să-l iubească pe Baucher, numit de obicei Boo, cu această pasiune cu care probabil numai un francez poate iubi caii. Englezii, observase Henry încă de la începutul vieții lui în Anglia, se poartă diferit cu caii.

         Viața îi este dată peste cap atunci când după ce bunicul fiind internat în spital începe să întâmpine tot felul de probleme.

          

           Cealaltă prezență feminină importantă din carte este Natasha Macaulay.  Viața ei este un talmeș balmeș format din foarte multă muncă și iar și mai multă muncă. Relația ei cu aproape fostul ei soț s-a dus de  râpă după pierderea a mai multor sarcini. Fiecare și-a consumat durerea în felul său. Dar aceste pierderi și felul cum el era mereu înconjurat de femei tinere și frumoase a căscat o prăpastie între ei. Nesiguranța Natashei a fost ceea ce a apropiat-o de Connor și a îndepărtat-o de Mac.

    Natasha și Mac sunt un cuplu aproape divorțat. Dar când Sarah apare în viața lor încet dar sigur ei doi se vor reuni. Și va duce  aceasta la o reîmpăcare plină de emoții .

         O călătorie minunată în care cei trei se caută și se regăsesc.

         Despre căutare și regăsire,  despre regăsirea celuilalt și totodată a sinelui.

  • „Dama cu camelii”, un roman care m-a impresionat până la lacrimi

    „Dama cu camelii”, un roman care m-a impresionat până la lacrimi

    Am început acest roman neștiind la ce să mă aștept. Am pătruns însă în budoarul unei frumoase, dar defuncte curtezane pariziene. Frumoasă și bogată, dac-ar fi să ne luăm după masa de toaleta încărcată cu „toate comorile lui Aucoc și Odiot”, toate „numai aur și argint”.

    Dar iată că toate bogățiile acum nu-i mai folosesc la nimic. Cum ea a murit singură și tristă, având alături de ea doar o singură prietenă. Pe Julie Duprat. Iar tânărulcare a iubit-o și pe care l-a iubit era departe, îi despărțea o mare și un continent.

    Cred că ne putem da seama de ce 5 zile din lună de erau roșii

    Marguerite Gautier era o femeie întreținută, „amanta celor mai eleganți tineri” din Paris. Femeia cea mai puțin potrivită de care un tânăr din lumea bună s-ar putea îndrăgosti vreodată. Dar totuși, ….

    Asta e ceva ce se întâmplă, Armand Duval o vede din întâmplare intrând într-o prăvălie. „Îmbrăcată elegant”, într-o „rochie de muselină, toată numai volane” apariția ei îi face așa o impresie puternică pe care nu o poate uita și nu o va uita în veci.

    Se pare că în acest roman Alexandre Dumas-fiul a transpus toată dragostea lui și toată suferința legată de eșecul relației lui cu iubita sa Marie Duplessis. Cu aceasta s-a iubit timp de un an, dar ea nu a dorit să renunțe la viața de lux a unei femei întreținute pentru el.

    Astfel s-a născut din suferința acestuia, dar și din alte considerente personale ale autorului, un roman superb pe care mi-a fost dat sa-l citesc abia acum și care m-a emoționat până la lacrimi, mai ales ultimele pagini.

    În acest roman spre deosebire de realitate, eroina curtezană se îndrăgostește cu adevărat de Armand Duval și vrea să lase cu totul în urmă strălucirea vană a lumii în care a trăit până acum. Aceștia se retrag la țară și își fac planuri de viitor trăindu-și fericirea din plin.

    Condițiile vremii nu le permit acestora îndeplinirea visului. Nu era acceptat ca un tânăr dintr-o familie onorabilă să ia de soție o demimondenă. Era ok să o plătească pentru relațiile întreținute, dar nu să se compromită trăind cu ea ca soț și soție. Aceasta ar fi dus la un asemenea scandal.

    Marguerite nu e la fel ca toate femeile de genul ei. Ea este gata să lase toate bogățiile și tot luxul. Totul pentru a fi fericită, cu adevărat fericită cu omul care pare să fie singurul căruia îi pasă de ea cea adevărată. Dar asta nu-i suficient, din păcate. Când tatăl lui Armand îi cere să rupă această legătură ea acceptă doar pentru fericirea surorii celui iubit, acea inocentă și pură fiică și soră.

    Sufletul îi e bun, chiar dacă trupul i-a fost mânjit…

    Bărbatul părăsit, bărbatul îndurerat, simte nevoia de răzbunare. El suferă, dar mai mult suferă ea.

    Pretutindeni în atitudinea lui tânărului Duval, în atitudinea lui de îndrăgostit, am văzut atitudinea bărbaților față de femei. Ei nu înțeleg și nici nu încearcă….

    La final am plâns …..

    Cred că nu sunt singura…..

    Pentru ce, pentru atâta strălucire, ….

    Un roman emoționat pe care îmi pare binecă l-am citit.

  • Mai presus  de  el, Dama de trefă

    Mai presus  de  el, Dama de trefă

       Astăzi după atâta vreme am să vă spun despre o carte pe care am citit-o de curând. De fapt este vorba de două cărți.

       Am terminat acum vreo câteva zile aceste două volume.

        Când am deschis această primă carte aproape că mi-a fost frică să mă arunc să o citesc.

         Îmi era teamă. Mă întrebam dacă voi suporta să dau ochii cu problemele mele. Căci știu că acum nu pot schimba nimic din ceea ce este. Cred că pot schimba ceea ce sunt, dar nu pot schimba ceea ce este în jurul meu.

        „Mai presus de el” • Dama de treflă • este o carte care îmi spune ceea ce știam deja.  Problema e că nu știu cum să o iau de la capăt.

        Adică,  da, știu ca să-mi setez scopuri în viață.  Și am făcut-o.  O fac în fiecare zi.  Învăț. Citesc. Mă antrenez.

       Îmi antrenez corpul și mintea.

         Dar când ar veni vorba să mă ridic și să o iau de la capăt, așa dintr-o dată,  și să elimin oamenii negativi din viața mea, nu pot, pur și simplu nu sunt în stare.

         Nu sunt atât de puternică. Nu am resursele necesare.  Nu sunt atât de puternică. 

       Dar cu toate astea învăț, continui să învăț. Să citesc. Să mă antrenez. Să am scopuri  în viață doar pentru mine.

        Unele cărți sunt cărți terapie. Sunt cărți care spun despre noi chiar dacă sunt scrise de alții.

         Atât de multe paragrafe din carte le-am subliniat sau le-am încercuit cu creionul. Atât de multe paragrafe mi-au fost cu înțeles. Mi-au spus ceva.

       „Mai presus de el” este despre o femeie care a suferit, a părăsit, a plâns și  a găsit  curajul de a se ridica de a fi din nou fericită.

         Astăzi mai mult decât despre cartea citită am povestit despre mine. Căci asta se întâmplă când o citești. Îți vin în minte problemele tale. Lucrurile pe care ți le-ai dori. Fericirea ta.  Liniștea ta.

      Inutil să mai scriu mai multe despre povestea din carte. Inutil să-ți spun despre suferințele personajului feminin sau despre bucuriile ei. Le vei descoperi singură dacă vei hotărât să citești cartea dar te vei descoperi și pe tine. Printre pagini și printre rânduri sunt adevărate lecții și sfaturi de la o femeie la o altă femeie. De la cea care a scris către cea care  citește.

        Dar nu mi-am abținut un gând, că această carte ar fi bine să o citească bărbații, ca să înțeleagă. Numai că lor nu prea le pasă, iar cei cărora le pasă, ei bine   ….  ei nu cred că au nevoie de o carte că să înțeleagă femeia. Aia e….

  • Ducesa rebela de Sara M. Pachia

    Ducesa rebela de Sara M. Pachia

    Am citit acest roman anul trecut în ultimele zile ale lunii decembrie.

    Acțiunea romanului

    Malcom Ferryway, duce de Tottenham, îi promite tatălui său pe patul moarte că o va lua de soție și o va proteja pe fiica iubitei sale din tinerețe.

    Însă Lady Sibel nu reprezintă nici măcar pe aproape idealul lui ca soție a unui duce,căci nu este chiar un model de bună-cuviință. Totuși acesta își ține cuvântul dat tatălui pe patul de moarte și o ia de soție. Și nu numai, ci chiar o scapă din multe belele cum aceasta chiar are un adevărat talent în a le găsi.

    Inițial o ține cât demult la distanță posibil, dar pe măsură ce lucrurile evoluează i se schimbă sentimentele. Ajunge să o iubească nebunește cu tot cu toate tâmpeniile ei sau poate chiar datorită acestora.

    Deși rănit chiar de ea într-un duel prin împușcare (cât de aiurea sună 🙂🙃🤔) el pleacă în căutarea ei atunci când dispare de acasă chiar dacă abia se putea tine pe picioare.

    Un roman cu multe suișuri și coborâșuri, însă finalul mi s-a părut un picuț prea puțin. Dar poate că le este pe plac celor cărora le plac romanele cu finaluri fericite simpluțe. Mie, însă acest final mi-a părut plictisitor pentru cât de zpăiat a fost tot parcursul lor.

    Cam atât! Azi…