Categorie: Fără categorie

Am terminat în sfârșit de văzut Breakfast at Tiffany. Mi-a plăcut, mi-a lăsat un sentiment plăcut de bine şi de frumos. Şi asta este un lucru minunat. Acum este dimineață şi este duminică şi în clipa în care scriu aceste rânduri sper să am o zi bună şi senină. Sper să fie aşa și cerul.

Am auzit vorbinduse despre acest film şi nu mi-aş fi pus în gând să-l văd dacă nu citeam mai înainte cartea. Cartea mi-a plăcut, dar mi-a părut trist finalul. Bietul tânăr scriitor îndrăgostit care rămâne în așteptarea fermecătoarei Holly Golithly. Sau măcar în așteptarea veştilor de la ea şi nu primeşte decât o amărâtă de carte poştală. Nimic mai mult. Abandonează şi pisica, acel biet vagabond fără nume. Nu şti că îți aparține cineva până nu îi dai drumul. Degeaba mai aleargă pe străzile cartierului spaniol în căutarea ei, căci pisica nu-i de găsit nicăieri.

În schimb filmului îi este schimbat finalul astfel încât Holly şi tânărul scriitor care de data asta are un nume, Paul Varjac, rămân singuri în ploaie şi cu pisica în brațe în timp ce se sărută.

Ce să zic probabil că aşa este normal ca nişte scenarişti atunci când prind o carte pentru a face din ea un film să mai scoată de pe ici câte ceva să mai adauge unele sau altele să le modifice să le inverseze. Clar că sunt diferențe între unul şi altul, dar clar sunt de văzut atât filmul cât și de citit cartea.

Şi trebuie să recunosc mi-a plăcut mai mult cartea, poate deoarece am citit-o mai întâi şi abia apoi am văzut filmul. Ceea ce m-a făcut să îl vizualizez cu o oarecare atenție de a vedea şi a observa cât de mult se apropie de cartea lui Truman Capote. Şi am recunoscut pe alocuri replici preluate din carte şi altele oarecum schimbate. Personaje care se regăseau şi în carte și altele care au dispărut, iar altele noi au apărut în film.

Unul din personajele prezente în carte, dar și în film este prezent în scena de început. Domnul Yunioshi fotograful care protestează pentru că Holly continuă să îl trezească la ore târzii din noapte pentru că uită sau pierde tot mereu cheia de la intrare și căruia Holly îi promite că îi va permite într-o zi să-i facă acele poze despre care au discutat. Când? Într-o bună zi.

Închei aceste rânduri în această dupamiază de luni, început de săptămână.

Sper să aveți parte sănătate şi de lecturi frumoase. Şi vizualizări plăcute.

Dacă reuşesc vă las mai jos link spre site-ul unde am găsit filmul Breakfast at Tiffany de văzut on-line.

http://filmulescu.com/mic-dejun-la-tiffany-breakfast-at-tiffanys-1961-online-subtitrat/

Trece, timpul, trece, trece.

A trecut și luna martie și după cât se pare am intrat deabinelea în primăvară. Afară s-a mai încălzit și soarele te îmbie să stai mai mult în grădină, să te plimbi, să te joci, să alergi. Copiii sunt mai fericiți și la fel. Bunădispoziția plutește în aer asemenea fluturilor.

Între toate acestea am reușit să mai citesc și eu câte ceva precum mi-am promis de la început de an. Într-un mod pur întâmpător primele două vorbesc despre Dumnezeu într-un mod cu totul diferit însă.

Prima este „Ca într-o oglindă în chip întunecat” de JOSTEIN GAARDER. Ne este prezentată o copilă pe nume Cecilie, răpusă la pat de o boală a cărui nume nu ne este dat căci după cum spune ea nu dorește ca nimeni să îl pronunțe. Totul se petrece în apropierea și după trecerea Crăciunului. Și chiar în noaptea aceasta magică ea primește o vizită neașteptată: un înger pe nume Ariel. Împreună în repetate rânduri în care Cecilie era singură în cameră, acestia doi poartă o conversație în care își pun întrebări unul altuia. Fiecare dorește să afle și să înțeleagă cât mai multe despre celălalt și lumea lui. Te pune pe gânduri conversația dintre aceștia doi și trec fiorii la finalul acestei povești.

„Un cântec pentru Lya” de George R. R. Martin

Mi se întâmplă uneori să nu mă pot hotărâ ce să citesc. Încep câteva rânduri și apoi o las baltă. Nu toate romanele pot fi de la prima pagină extrem de captivante. Mi s-a întâmplat și atunci când am început să citesc „Un cântec pentru Lya” de George R. R. Martin. Căci primul paragraf în care se vorbea de o planetă străină m-a atras instantaneu, dar cumva următoarele rânduri nu mi-au plăcut așa de tare. Asta până când se menționează cultul Reunirii. Un cult de-a dreptul sinistru după cum îl descrie chiar Rob, unul dintre Talente. Și de ce-i așa? Deoarece toți acești credicioși se duc de bunăvoie la moarte lăsânduse devorați de Greeshka. Într-un fel ciudat aceasta este pentru locuitorii planetei Sckeea calea spre fericire și spre a fi toți în unul. Zguduitor acest roman ce îți vorbește într-un mod diferit despre iubire și despre Dumnezeu.

„Tainele trecutului” de AMANDA QUICK este cu totul altceva, un roman fix exact pe placul meu ce de la primul capitol, ba chiar de la prima pagină, te ține prins, legat de emoțiile personajelor. Mie una la finalul primului capitol mi-au dat lacrimile și chiar pe alocuri m-am simțit amuzată de replicile celor doi protagoniști. Cred eu că în acest roman traspară dragostea, romanticismul și ceva secrete, detestabila răzbunare. Ei bine întradevăr emoționant acest roman, mi-au dat lacrimile și la finalul acestei frumoase povești de dragoste. Și cum ai putea să nu plângi când Julian îi spune în cele din urmă „Te iubesc” și într-un mod cât se poate de sincer. Câte dintre noi nu am dori să auzim aceste cuvinte, dar tot atât de sincere, di gura soților, iubiților, partenerilor noștri. Cred că ne face să ne gândim ce frumos e să fii iubit și să fii atât de fericit în familie. Întradevăr nu-i atât de ușor să gășești echilibrul între soți, dar secretul probabil stă încerca mereu.

Acest roman m-a lăsat cu un gust dulce în suflet. Un sentiment de bine și frumos. Ceea ce mă face să vreau să păstrez în continuare această savoare și să nu încep acum altă „poveste” cu toate suișurile și coborâșurile ei ci mai degrabă să reiau o luptă cu mine în încercarea de a-mi îmbunătăți viața. „Autocontrol pas cu pas” de Dan Seracu este cartea pe care o încep acum și care sper să mă ducă un pas mai departe în această călătorie.

Închei cu o întrebare plină de curiozitate: Voi mai citiți?

Adevărul este că de mititică mi-a plăcut să citesc foarte mult. Îmi amintesc că atunci când eram în clasele primare traversam șoseaua principală de care ne despărțea o ulicioară și intram în Primarie unde se afla biblioteca satului pentru a împrumuta cărți.

Lectura mi-a plăcut mereu, cu toate că dispun de o memorie foarte proastă și pot spune că îmi amintesc doar unele din cărțile citite de mine. Totuși nu am uitat niciodată că cele două cărți: Poveste fără sfârșit de Michael Ende și Singur pe lume, al cărui autor nu mi-l mai amintesc au fost cele mai prețuite cadouri de la moșu’. E adevărat că nici prea multe cadouri nu am primit căci nu ne dădeau banii afară din casă și poate asta sau plăcerea mea de a citi m-a făcut să le prețuiesc și să mi le amintesc. Și îmi mai amintesc că le-am citit pe amândouă cu sufletul la gură și chiar pentru una din ele cred că am lipsit de la școală numai ca să o termin.

Și cu toate că întotdeauna mi-a plăcut să citesc, în ultimii ani din diverse motive am cam rărit acest obicei. Anul trecut am descoperit, trăiască internetul, că pot descărca pdf gratis cărți așa că am reluat obiceiul foarte plăcut pentru mine de a citi. Mă gândeam că nu am citit foarte mult anul trecut însă anul acesta îmi doresc să pot citi mai mult. Nu știu câte cărți voi reuși totuși să termin, dar vă pot spune ce am citit până acum de la începutul anului.

O viață nouă în 7 zile, Dr. Paul Mckenna. Lectură motivațională asupra căreia cred că va trebui să mai revin încă odată căci la momentul lecturii nu am reușit să îmi răspund întrebărilor din carte. Dar care sunt în opinia mea necesare pentru a afla mai multe despre cine ești cu adevărat și de acolo să vezi cine sau ce îți dorești să devii. Eu în acest moment nu sunt deloc mulțumită de ceea ce sunt. Ci chiar simt că viața e tristă și fără sens uneori.

Alice în țara minunilor,

Sinceră să fiu de când sunt copiii mai măricei avem tot mereu în casă cărți de povești frumos colorate ceea ce pentru cei mici sunt o încântare, dar pe mine mă intriga tot mereu faptul că aceste povești sunt foarte scurte. Și m-a lovit curiozitatea să citesc în întregime aceste povești. Dintre toate Mica sirenă mi s-a părut că are un final foarte trist. Unele le-am găsit pe internet pe situri cu povești. Cât despre povestea cu Alice este de fapt un roman de aproximativ 130 de pagini. Am citit-o pe la începutul anului și pot să spun că mi-a plăcut chiar dacă a-ți zice că e mai pentru copii.

Un duce doar pentru mine, Kelly Bowen

Acțiunea se petrece la un an după bătălia de Waterloo după cum reiese din vorbele personajulli principal, Jamie Montecrief. De la început te prinde și te ține în suspans datorită secretelor ascunse de personajele principale și datorită sentimentelelor ce se înfiripează pe parcurs între acestia. Pe mine sincer m-au amuzat fragmentele în care contesa acea excentrică se afișa cu puii. Și nici nu ai cum să nu râzi când în mijlocul unui bal unde era adunată toată lumea bună a Londrei ea aruncă puiul în capul unui gentelman ca apoi să simuleze un leșin cât se poate de teatral. 🙂 🙂

Parenting necondiționat, Alfie Kohn.

Ce semnifică de fapt parentingul necondiționat? Ei bine înseamnă un schimb de perspesctivă pentru majoritatea dintre noi. Înseamnă să privim lucrurile prin ochii celor mici și să încercăm să îi înțelegem. Ce m-a întristat însă cel mai mult din această carte a fost ideea conform căreia nu suntem de fapt o nație iubitoare de copii. Desigur autorul fiind american probabil se referea la concetățenii săi, dar … Dar cu siguranță această idee se potrivește inclusiv românilor. Ce este cel mai trist este că are mai mult ca sigur dreptate. 😦 😦 Și aceasta se numără printre acele cărți pe care le-aș reciti pentru că simt că mai am multe de învățat. Pentru că simt că nu sunt ceea mai bună mamă ce pot fi.

Misterul de la Kirkland Revels, VICTORIA HOLT

Trebuie să recunosc că mă atrag mult romanele care de la bun început te prind și te țin în suspans. Ei bine și acesta este asemenea. De la atmosfera mohorâtă de la Glen House până la misterele ascunse în spatele ruinelor mănăstirii Kirkland și a monumentalei locuințe a familiei lui Gabriel, totul te ține cu sufletul la gură cu teama ca nu cumva Catherine, soția acestuia, să pățească ceva.

Cam asta am citit la început de an și nici nu-mi vine să cred ce a trecut timpul. Suntem deja în prima lună a primăverii. Luna lui mărțișor și a ghioceilor, luna veseliei și a bucuriei când ne trezim la viață din amorțeala iernii.

Hei măi oameni buni acum să vă întreb și eu pe voi mai citiți?

„te iubesc” ;

iubire;

am nevoie de iubire;

am nevoie să fiu apreciată și iubită.

Să nu mă simt vinovată de nimic și să fiu fericită pentru ce am.

Și tocmai asta-i problema, iubirea….

Nu-i, nu-i de niciunde, de unde s-o găsesc?

Viața perfectă, ce-mi doresc, ce pot să-mi doresc eu?

-o casă minunată

-Liniște, pace și fericire.

-Iubită și apreciată

-Un loc unde să îmi permit să fiu leneșă atunci când am chef fără să am teama de a fi judecată.

-Un loc în care să pot face lucrurile așa cum vreau eu fără să am teama de a fi criticată.

-un loc în care să fiu iubită, apreciată, liniștită, și unde să nu fiu judecată și criticată.

Iubire? Dar iubirea vine mai întâi din interior….

Din interior, din interiorul meu…. din interiorul meu…

???

Off, …… off, ……..

😦 😦 😦