dinsufletulmeu

Categorie: îmi place să citesc

  • Ultima carte citită pe anul care a trecut

    Ultima carte citită pe anul care a trecut

    Din nu ştiu ce motiv două poveşti de dragoste complet diferite având fiecare câte 11 capitole au fost prinse împreună sub titlul „O dorință de Crăciun”. Dacă stau să mă gândesc bine singurul lucru pe care îl au în comun aparte aproprierea sărbătorilor este faptul că personajul feminin opune rezistență bărbatului de care este de fapt îndrăgostită în secret.

    Am văzut această carte pe site-ul de unde descarc de obicei, încă din anul 2018, dar nu am avut chef de ea. Anul acesta, care s-a sfârşit mă refer, m-am hotărât ca dacă tot este decembrie păi să citim legat de crăciun şi am citit. Am avut o mică listă aleasă dintre care aceasta a fost a doua pe care am reuşit să o citesc.

    Despre prima parte am scris deja.
    Ei bine, a doua parte debutează în primul capitol cu Meredith, o autentică femeie din Montana, care îi ține ține piept grăsanului „arici de mare” fără absolut nicio fărâmă de creier. Sau cel puțin o fărâmă de o avea acesta o înnecase în băutură. Absolut amuzant acest prim capitol cum este de asemenea toată cartea.
    Inclusiv felul în care Logan, un cowboy foarte sexy, intervine şi felul în care Meredith îi vorbeşte total în contrast cu ceea ce gândeşte despre el, gen fundul delicios pe care îl observă printre altele, inclusiv asta este foarte amuzant.

    Mi se pare un pic cam prea lungită conversația celor doi din afara barului, dar per total cartea este interesantă. Presărată pretutindeni cu fantezii extrem de sexi, în care în mod straniu sunt prezente mereu dulciuri, totuşi Meredith îl refuză mereu pe Logan. El însă nu se lasă. Continuă să se țină pe lângă ea până când între ei se formează o legătură specială.

    Ocupată până în gât cu organizarea unui spectacol de Crăciun care să le aducă tuturor celor din oraşul Telena beneficii, stresată din cauză că nu se descurcă cu cei doi copii adolescenți ai surorii dispărută fără urmă, numai asta nu-i lipsea o iubire care să-i aducă aminte de neputința ei de a fi iubită.
    Logan îi întrece toate aşteptările şi îi demonstrează poate fi iubită şi că o iubeşte fără limite.

    Deci cum am mai spus totul e bine când se termină cu bine. Şi asta da este o carte cu final extrem de fericit mai ales că te pune cumva pe râs comversația celor patru prietene aşa cum o face întotdeauna pe parcursul acestei cărți.

  • Love love love, de Crăciun

    Love love love, de Crăciun

    Ieri am terminat prima parte din „O dorință de Crăciun” numită „Magia sărbătorilor” scrisă de Fern Michaels.

    Aceasta este a doua carte din lista mea pentru luna decembrie. Şi chiar a fost interesantă, chiar de la primele rânduri mi-a făcut plăcere s-o citesc.

    Fiecare rând, fiecare cuvințel are rostul său, are farmecul său, este bine pus acolo unde este. Descrierea magazinului Snow Zone din complexul Maximum Glide nu este deloc plictisitoare, ci chiar îmi atrage atenția şi nici cele povestite despre Stefanie sau depre Patrick „Eddie” nu te fac să te ia somnul, ci dimpotrivă lectura este plăcută şi antrenantă chiar de la început.

    Personaje sunt foarte bine conturate fiecare cu drama sa interioară. Chiar dacă spre final lucrurile îmi par un picuț trase de păr cei doi se regăsesc şi totul se termină cu un mare şi frumos „happy end”.

    Căci totul e bine când se termină cu bine. Nu-i aşa? În cele din urmă tuturor ne plac finalurile fericite. Chiar şi mie.

    Sunt curioasă acum să vedem a doua parte în ce constă şi cât de mult are legătură cu prima parte.

  • UN BĂIAT NUMIT CRĂCIUN

    UN BĂIAT NUMIT CRĂCIUN

    Se apropie crăciunul cu paşi repezi şi eu tocmai am terminat de citit UN BĂIAT NUMIT CRĂCIUN de MATT HAIG.
    Majoritatea cărților la început mă plictisesc, dar uneori dacă am răbdare reuşesc să trec de partea plictisitoare şi să dau de partea interesantă. Aceasta a fost tocmai aşa.
    E povestea unui băiețel care trăieşte în Fiinlanda alături de tatăl său. Copil sărac şi orfan de mamă Nikolas nu şi-a pierdut însă bunătatea din inima sa.
    El nu-şi doreşte să aibă jucării sau alte bogății ci îl vrea doar pe tatăl său alături şi binele celor din jur, chiar şi pe cel al unui biet elf copil închis într-o cuşcă.

    „— Dacă m-ai iubi mai mult decât iubeşti banii, ai fi de acord. Te rog, tată. Jucăriile sunt minunate. Dar sa fii bun e mai bine decât să fii bogat. „

    Realizează o dură călătorie ajungând în inima Laponiei de unde nimeni niciodată nu s-a mai întors. Îşi caută tatăl plecat de multă vreme în căutarea unui semn despre existența elfilor. Găseşte satul Elfelm unde locuiesc aceste ființe, dar tatăl să nu este acolo şi este acuzat că a răpit un copil elf, pe micuțul Kip. Drept urmare elfii nu mai sunt buni şi veseli cum erau odinioară ci toate acestea au dispărut şi Nikolas este ănchis într-un turn unde exista un horn.
    Printr-o mică magie reuşeşte să iasă ghici ce fix pe horn şi apoi hoinăreşte pe spinarea noului său prieten Blitzen, un ren,care datorită elfilor poate zbura. Îşi găseşte tatăl în sfârşit, doar pentru ca puțin după aceea să îl piardă din nou, de data aceasta pentru totdeauna.

    „Tristeţea pe care o simţea Nikolas era incredibilă. Să pierzi pe cineva iubit e cel mai cumplit lucru din lume. Se face o gaură invizibilă prin care simţi cum cazi şi care pare interminabilă. Oamenii pe care-i iubeşti fac lumea reală şi durabilă, iar când ei dispar odată pentru totdeauna, nimic nu mai pare durabil. N-avea să mai audă niciodată vocea tatălui. N-avea să-i mai strângă niciodată mâinile puternice. N-avea să-l mai vadă niciodată purtând căciula roşie.”

    Tristețea îl împresoară, dar el ştie că trebuie să facă ceea ce este corect aşa că îl duce în cele din urmă pe micuțul Kipp acasă. Iar elffii îl primesc ca pe un erou şi îl acceptă printre ei chiar dacă era un om. Aici îşi petrece el tot restul vieții încercând să facă viețile elfilor mai frumoase şi mai fericite.

    Si poate va intrebati ca daca pe baiat il cheama Nikoles de unde si pana unde Craciun. Ei bine cred ca nu pot sa va spun tot, nu? Mai pot lasa ceva si pentru voi de descoperit. Ori nu?
    Si poate veti spune ca Mos Craciun nu exista. Total de acord. Dar poate veti si voi de acord cu mine ca asta este o carte bună de citit pentru aceasta perioadă. O poveste care are ceva magic în ea sufient pentru oricare dintre noi. Ceva frumos şi minunat, iar mie una mi-a plăcut.

    „… uneori a crede este la fel de important ca a şti.”

    „O imposibilitate este doar o posibilitate pe care încă nu ai înţeles-o.”

  • Ruşine, teroare, deznădejde la St Margaret

    Ruşine, teroare, deznădejde la St Margaret

    Sunt cărți, poveşti de viață pe care atunci când le citeşti te fac să realizezi cât de prețios este ce avem.
    „Fetița din scrisoare” e o carte cu adevărat captivantă. Te pune pe gânduri şi te umple de tristețe.
    Lucruri îngrozitoare sau întâmplat în timpuri nu chiar atât de demult apuse. Timpuri în care moralitatea era doar o fațadă pe care să o arăți lumii, iar lucrurile aşa zis ruşinoase trebuiau ținute ascunse.
    O poveste tulburătoare în care ni se vorbeşte despre căminul pentru mame singure „St. Margaret”. Un conac victorian în care maicile împreună stareța Carlin au deschis un loc ce mai mult decât cu un cămin semăna cu o închisoare. Fetele ce aveau nenorocul să rămână însărcinate necăsătorite fiind şi aflându-se în situația în care tatăl copilului nu binevoia a le lua de soție ajungeau acolo.
    Acestea erau tratate cu brutalitate de către măicuțe în frunte cu stareța Carlin şi apoi obligate prin mijloace absolut de neimaginat să-şi dea copiii înspre adopție. O astfel de instituție cum era st Margaret era folosită de mebrii familiilor fetelor în cauză pentru a se spăla pe mâini de ruşinea cauzată de o astfel situație.
    Ce este mai trist şi mai şocant decât povestea în sine este că deşi acest cămin st Margaret este pur fictiv astfel de locuri au existat cu adevărat în Anglia şi Irlanda anilor ’50, după cum spune chiar autoarea cărții în nota de final.
    Totul începe cu o scrisoare plină de tristețe şi deznădejde scrisă de o fată pe nume Yvy către iubitul ei Alistaire, pe care jurnalista Samantha Harper o găseşte în posesia bunicii ei Anabel Rose. Din scrisorile acestea, căci treptat mai apar şi altele, se înțelege că fata aceasta fusese în 1956 închisă la St. Margaret unde ducea o existență absolut chinuită.
    Plină de curiozitate Samantha porneşte pe firul poveştii descoperind o poveste de familie absolut uluitoare.
    Fragmente din trecut şi din prezent se succed treptat în cele 46 de capitole în timp ce încercăm să intuim legătura dintre mai multe personaje femine prezente în carte.
    Pe tot parcursul lecturii m-am tot gândit şi am tot încercat să înțeleg ce legătură poate fi între jurnalista Samantha Harper şi prezentatoarea Kitty Cannon, prezentate în zilele noastre şi între Yvy şi Elvira care au trăit închise la St Margaret cu multe decenii în urmă.
    Şi poate că sunt eu mai grea de cap, dar abia spre final am reuşit să înțeleg.
    O lectură absolut antrenantă, care te pune pe gânduri.
    O carte cu care fără supărare dar le-aş da în cap celor care susțin sus şi tare că pe vremuri nu era atâta dezmăț ca acum şi anumite fapte ruşinoase nu se întâmplau. Ooo, ba se întâmplau, dar erau aşa de bine ascunse de ochii lumii, încât preferau să se gândească că nu există.

  • Lecturile mele de toamna asta

    Lecturile mele de toamna asta

    Citesc când pot, dimineața la cafea, la prânz când aştept să iau copiii de la microbuzul de grădiniță, dupamiaza cănd ei dorm. Citesc când pot, dar reuşesc căci încă îmi place să citesc. Şi da citesc pe telefon, dar măcar reuşesc să citesc ce vreo câțiva ani la rând nu prea am reuşit decât rar. Citind pe telefon reuşesc să citesc şi când este întuneric şi în oricare alt moment când am un pic de timp liber dat fiind că am telefonul mai mereu la mine. Cu o carte obijnuită probabil nu aş reuşi asta.

    Iar acestea care urmează sunt ceea ce am citit toamna asta. Numai unul lipseşte despre care vreau să scriu separat fiindcă ma impresionat în mod deosebit. Acela este Fetița din scrisoare scrisă de Emily Gunnis.

    Oraşul cu salcâmi de Mihail Sebastian

    Sunt fericită că am reuşit să termin Oraşul cu salcâmi de Mihail Sebastian. De fapt sunt fericită, cred, de fiecare dată când termin o carte. O carte e o istorie, o viață undeva departe a mea, dar pe care atunci când citesc o aduc aproape. O imagine. Îl văd pe fiecare personaj trecând prin fața mea. Încerc să mi-i imaginez cum sunt şi cum pot ei fi. Adriana, Gelu, Buță, Tache Poporeață preschimbat apoi în Cello Viorin, Elizabeta Donciu, vărul Paul Mlădoianu şi Lucreția, soeur Denisse.
    Între viața la D… , un oraş de provincie, şi Bucureşti, între Adriana Dunea şi Gelu se înfiripă o dragoste cu suişuri şi coborâşuri, cu opriri şi cu reluări. În fine mai mult o idilă romantică decât o adevărată poveste de dragoste cu final fericit.
    Chiar în timp ce citeam mă întrebam oare care le va fi finalul, căci nu-mi părea genul de poveste care se sfârseşte cu o nuntă mare şi cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
    Ea, singura fiică a unei familii de clasă medie, ce avea o oarecare bunăstare. El vărul mai sărac al Elizabetei Donciu, fiica prefectului.
    Totul se desfăşoară în contextul societății româneşti de după primul război mondial, cu preconcepțiile sale, dar şi cu unele idei în schimbare.
    Oraşul unde se prezintă mare parte din acțiune este numit siplu D…
    Adriana „unne jeune fille” cu ceva mai multă atitudine decât alte fete din aceea vreme întreprinde un drum de transformare de la o copilă absolut neştiutoare la o adolescentă uşor visătoare spre a deveni la final o tânără femeie conştientă de realitatea din zilele ei.
    O realitate într-o oarecare măsură în schimbare, întrucât îi este permis Lucreției să ceară divorțul de vărul Adrianei, Paul. Dar nu întratât încât să accepte dragostea pe care şi-o purtau soeur Denisse şi Lucreția.

    Accidentul.
    Pe alocuri pierdut în descriere ce mă plictiseşte uneori, alteori palpitant, puțin cuprins de mister.
    Frumos, şi aerisit. Pasionant. Dar şi trist.
    Am terminat cu chiu cu vai acest roman scris tot de Mihail Sebastian.

    Fata care citea în metrou de Christine Féret-Fleury

    Fata care citea în metrou este unul dintre romanele ce le-am citit cu sufletul la gură, prinsă în mreja trăirilor interioare ale Julietei.
    O viață monotonă, un serviciu sigur, dar plictisitor. Nici măcar peronul de la metrou nu-l schimbă de acasă până la servici.
    Întro zi o hotărâre îi schimbă viața. Cine ar fi crezut că o simplă plimbare s-ar putea transforma în ceva atât de profund care s-o facă să vadă lumea în cu totul alt mod.
    Cărțile, un bărbat oarecum ciudat închis între zidurile unui depozit plin cu cărți şi fetița acestuia au atras-o pe un drum total necunoscut.
    Pierderea, dispariția acelui bărbat străin pentru ea în mare parte necunoscut o izbeste de pământ într-un mod neaşteptat.
    Ce e viața noastră? probabil se întreabă ea. Cărțile ne pot schimba viața? Cartea potrivită da, pe când o alta ne poate ruina.
    „The yelow submarine” aşa îl denumeşte Juliette. Un microbuz galben. Cu acesta plin cu cărți porneşte în căutarea oamenilor potriviți pentru cărțile potrivite.
    O bibliotecă ambulantă? Nu chiar. Căci Juliette nu le împrumută ci le dăruieşte.