Viața în deșert. Nisip. Un rege. Un monstru. Un criminal.
De fiecare dată când norul de praf se zărea în depărtare, ei știau că se apropie. Teama era în fiecare dintre oamenii deșertului. În mame și fiice, în tații care patrulau în fața cortului – chiar dacă știau că, în cele din urmă, se vor conforma legilor.
Acea lege care spunea că Lo-Melkhiin alegea pe rând, o fată din fiecare sat care să-i fie „mireasă”. Să-i fie mireasă și apoi să moară.
Curajul
Ea dorea să își salveze sora.
Dar și pe mama surorii ei. Aceasta nu mai avea alții fii. Ar fi fost în pericol dacă fiica ar fi pierit.
Și-a pus veșmintul mov de nuntă. Cusut de două surori.
Astfel, pentru prima dată în viața ei, a fost mai frumoasă decât sora ei. Ochii tuturor o priveau. Hotărârea cu care a făcut asta a schimbat totul. Ochii lui Lo-Melkhiin s-au oprit asupra ei.
O carte în care eroina nu are nume.
Este sora care salvează viața surorii ei. Este fiica pe care ambele mame o iubesc, atât a ei, cât și a surorii ei. Este soția regelui posedat de un monstru, un demon al desertului. Este regina palatului, regina din qasr.
Asta mi-a amintit de toate acele basme ale copilăriei unde și personajelor principale le lipsea un nume propriu.
Această eroină este o fiică simplă din deșert, dar are un curaj nebunesc. Un curaj care o face să devină specială.
Oamenii deșertului își fac zeități din morții lor. Acelora, care în timpul vieții au făcut fapte extraordinare, li se ridică altare și li se dedică rugăciuni.
Dar ea este specială, datorită faptelor sale, oamenii au ridicat altare pentru ea cu toate că n-a murit. Aceste rugăciuni au făcut-o sa devină puternică.
Putea prevedea anumite întâmplări. Dar întrebarea este: le prevedea? Sau poate ea chiar le crea.
Asemănător Sheherezadei din „O mie și una de nopți”, aceasta își încântă regele seară de seară cu câte o povestioară specială. La căderea nopții, când soțul o vizitează în iatacul ei, aceasta îi deapănă istorisiri din deșert.
În final, ca în toate basmele, binele învinge răul- cu toate că nu fără efort.
Lucrurile se vor așterne în modul în care a fost scris să fie.
Magia ne poartă peste valuri de nisip, de la palatul oriental până în mijlocul deșertului.
Imaginația m-a purtat departe în timp ce citeam.
Mi-a plăcut această carte care a adus asupra zilelor calde de vară un suflu blând care m-a învăluit după ce am închis cartea și am pus-o jos.
dinsufletulmeu 