Am găsit această carte, ca de obicei pe un raft al bibliotecii pe care o frecventez. Am ales-o după ce am privit-o în câteva vizite cu oarecare timiditate, conștientă de importanța ei. Multe cărți s-au scris, multe filme s-au făcut pe această temă. Împărăteasa Austriei rămâne o personalitate istorică care impresionează și azi. Cartea aceasta pare totuși să aducă unele completări, tratează subiectul în toată complexitatea lui istorică. Abundă de detalii politice, etc. pentru a se i se stabili cu succes contextul istoric, social, politic. În unele pagini m-am pierdut încercând să înțeleg problemele cu care se confrunta Franz Joseph.
Mai ușor de înțeles mi-au fost sentimentele lui Sissi, ajunsă împărăteasă fără voie, al cărui spirit îi era liber că păsările cerului. Astfel încorsetarea impusă de constrângerile de la Viena îi frâng aripile.
Fiică a ducelui Max de Bavaria, șeful ramurii inferioare a casei de Wittelsbach și a soției sale Ludovica, aceasta îi seamănă mai mult tatălui prin firea visătoare și boemă. Casa lor de la Possenhofen de pe malul lacului Starnberg a fost și va rămâne universul copilăriei. Dacă Elisabeta este fica visătoare a familiei, Elena este cea cuminte, cu o purtare aleasă, cuviincioasă, ea este aceea care ar fi trebuit să fie aleasă soție a lui Franz Joseph. Iar ca noră i-ar fi fost mult mai pe plac, mătușii ei, arhiducesa Sofia și mamă a împăratului. Dar soarta a făcut ca la acea întâlnire să fie prezentă și Sissi, micuța verișoară de care el a prins drag imediat. O dragoste pe care i-o va purta toată viața. Cât despre sentimentele ei….
„Numai dacă nu ar fi împărat…”, Sissi presimțea de pe atunci dificultatea sarcinii sale. Cu siguranță că sora sa Elena s-ar fi potrivit mai bine rolului, dar nu așa a ales împăratul.
Dragostea lui Franz Joseph față de soția este reală și va dăinui peste ani, uimitor este modul în care își semnează scrisorile către aceasta „micul tău bărbățel”. Nu are cum să nu-ți inspire duioșie această iubire sinceră. El se simte singur… ori de câte ori Sissi alege să se îndepărteze de Viena lucru pe care îl face des.
Spiritul ei liber este încorsetat de rigorile de la curte. Nu se simte deloc în largul ei la Viena. La aceasta se adaugă piedicile constante puse de soacra ei.
Capitolul al doilea al cărții s-a sfârșit într-un mod trist, tragic, nefericit. Personal moartea micuței Sofia a fost ceva ce m-a lovit puternic. În momentul în care Sissi reușise să-și câștige o oarecare autonomie față de soacra sa în legătură cu creșterea copiilor a venit această tragedie care a făcut-o să piardă iarăși teren în fața arhiducesei Sofia. Și nu numai asta, în momentul acela o parte din ea se frânge. Cred că o parte din Sissi cea zburdalnică a murit cu ea acolo.
În timpurile acelea medicina nu era prea avansată drept dovadă stă felul în care în care medicul Curții a încercat să-i vindece brațul Elisabetei. Și anume cu două monede de argint legate strâns. Nu e de mirare că nu și-au dat seama că suferința Elisabetei nu era de natură fizică ci mai degrabă psihică. Toate constrângerile pe care trebuie să și le asume îi periclitează sănatatea.
Prin această carte pătrundem în universul unei împărătese, unei doamne, unei femei. O frumusețe cum rar se mai întâlnesc, iubită și adorată. Ar vrea să treacă neobservată în toate călătoriile ei, dar este pretutindeni primită cu onoruri. Atunci când totuși reușește să scape de aceste ceremonii și să se confunde cu mulțimea este liniștită. Sissi iubește mai ales locurile unde poate simți liberă de constrângerile sociale. „Marele avantaj al Irlandei este că aici nu-i se găsesc altețe regale” a spus Elisabeta in sejurul ei în Irlanda. Acesta a fost unul din locurile unde s-au simțit „liberă și în largul ei”.
dinsufletulmeu 