dinsufletulmeu

Categorie: îmi place să citesc

  • Alfabetul relațiilor. Iubirea de la A la Z de Andrei Vulpescu

    Alfabetul relațiilor. Iubirea de la A la Z de Andrei Vulpescu

    Am văzut această carte acum o lună pe raftul de la bibliotecă. Dar aveam deja în brațe trilogia „Albă-ca-zăpada” și mă îndreptam spre ieșire. Mi-am pus în gând însă ca data viitoare când ajung la bibliotecă dacă o găsesc tot acolo să o împrumut. Mi-a sărit în ochi titlul și mi-a rămas în minte.

    Trebuie să recunosc însă că autorul nu mă impresionase cine știe ce prin aparițiile lui la tv și atunci când am văzut mai bine de cine e scrisă am puțin relativ dezamăgită. Nu eram chiar sigură dacă vreau să o citesc. Însă trebuie să vă spun că  după prima pagină mi-a plăcut, mi s-a părut ok.

    Citind această carte mi-am dat seama că există două tipuri de iubire: iubirea matură si iubirea imatură.

    Și mi-am mai dat seama de un număr de lucruri. Am redescoperit chestii pe care le știam deja. Am realizat, am conștientizat, mi-am amintit comportamente pe care uneori uit să le iau în seamă.  Greșeli.

       În „Alfabetul relațiilor Iubirea de la A la Z ”  Vulpescu tratează o serie de subiecte pe care ar trebui să le știe oricine, exact, despre iubire. Această carte este așezată exact sub forma unui „alfabet”. În carte fiind înșirate o serie de subiecte enumerate în ordine alfabetică. Toate acestea au foarte mare relevanță pentru subiectul despre care el vorbește. Într-adevăr că nu peste tot mi-a plăcut cum scrie, dar in unele subiecte pot să spun că am avut unele revelații. Și așa cum e bine să faci când citești o carte de dezvoltare personală, mi-am luat notițe.

        Și cum ziceam există unele subiecte cu care rezonez puternic. A atins anumite puncte dureroase, lucruri pe care aș vrea să le schimb sau să le fac altfel.

         Iată câteva dintre noțiunile care mi s-au părut interesante și despre care am vrut neapărat să scriu astăzi.

         El vorbește despre iubire, despre cum tehnologia ne îndepărtează. Despre bucurie și fericire. Întreabă-te „Ce înseamnă fericirea pentru tine?”Chiar este o întrebare foarte bună. Ce înseamnă fericirea pentru mine? Pentru mine înseamnă să citesc, să mănânc 🙂, să ….   să fiu liberă, liniștită, să fiu apreciată, să am posibilitatea să evoluez, să cresc, să mă dezvolt.

    Furia

          Când ești furios nu te mai interesează nimic. „Nu mai vezi limpede lucrurile. …   Asta înseamnă că vei face tâmpenii pe bandă rulantă”.  Și eu am probleme cu gestionarea furiei, uneori. Cel mai adesea aceasta îmi este declanșată de interacțiunile cu cei mici. Picii ăștia știu ca nimeni altcineva să scoată dracii din mine. Treaba mea este însă aceea de a conștientiza. De a învăța să gestionez ceea ce mi se întâmplă.

      Stima de sine este foarte importantă. Nu-l poți iubi pe celălalt dacă mai întâi nu te iubești pe tine. Este important să găsim căile prin care să ne ridicăm stima de sine. Să nu ne mai judecăm așa de aspru.

       Grija

       Să ai grijă nu înseamnă să-l duci pe celălalt în spinare, să ai grijă înseamnă să-ți pese. Și aici m-a deranjat că a vorbit doar despre bărbați, care într-adevăr simt această obligație, nevoie, datorie nici nu știu cum s-o numesc de a se îngriji de mamă, bunică, etc și până mai ajunge el să  se îngrijească de iubită/soție e deja obosit și nu mai poate. Dar despre femeia căreia i se cere să se ocupe de bărbat de parcă l-ar fi adoptat și ar fi luat locul mamei nu spune nimic. Da, cred că femeia vrea un bărbat partener de viață și nu un copil mare de crescut.

       Deci să ai grijă nu înseamnă să-l duci pe celălalt în spate, să ai grijă înseamnă să-ți pese, să fi atent la celălalt, 

         Alte noțiuni foarte importante în „alfabetul relațiilor” este iertarea și intimitatea, dar intimitatea psihică face mai mult decât cea fizică.

         Inspirația

        Noi, oamenii, suntem mereu într-o continuă creștere. Vulpescu spune că într-o relație este bine că să ne inspirăm unul pe celălalt în această dorință de creștere. Dar când unul din cei doi stagnează îl va ține și pe celălalt pe loc.

        Cele 5 limbaje ale iubirii

        Acestea sunt declarațiile, timpul petrecut împreună, darurile, serviciile și contactul fizic. Care e al tău și care e al partenerului tău.

           Alte idei din carte care mi s-au părut foarte bune

       Ideea conform căreia „contrariile se atrag” este de fapt doar un mit, în realitate ne plac oamenii care ni se aseamănă.      

           Fiecare dintre noi avem nevoi diferite.

          Comunicarea este esențială.

         Să-ți faci zilnic un „reality check”. Pune-ți întrebări. Bilanțul zilnic este esențial pentru a nu te îndepărta de tine. 

          „Învață să fi fericit singur.”

           „Iubirea înseamnă bucurie reciprocă nu  tortură reciprocă”

           Oamenii fericiți separat sunt fericiți și împreună.

       

          

      

  • „Darul croitoresei”, o lectură revelatoare de mărțișor

    „Darul croitoresei”, o lectură revelatoare de mărțișor

    Ne aflăm la începutul lunii martie, perioadă a lunii în care sărbătorim femeia. Iată această carte pe care am terminat-o de curând este dedicată femeilor puternice dintr-o perioadă neagră a istoriei secolului trecut.

    „Darul croitoresei” m-a fascinat de la prima pagină.

    Nu este prima carte care a fost scrisă pe acest subiect, dar este o carte pe care eu am citit-o cu mare atenție la detalii. E una din cărțile care m-au împins să aflu mai multe despre istorie, geografie, monumente sau muzee….

    Am făcut căutări pe Google pe seama a diverse teme care m-au nelămurit. Orice informație este la doar un click distanță.

      Începutul anilor 40 ai secolului trecut au fost o grea piatră de încercare pentru locuitorii Franței și nu numai. Cucerirea Naziștilor asupra Europei s-a dovedit a fi de o cruzime înfiorătoare.

    „Darul croitoresei” relatează încercarea  lui Harriet de a afla cât mai  multe despre originile ei franțuzești.  Ceea ce o aduce la Paris este o poză, singura legătură a ei cu trecutul. În fotografie zâmbesc trei tinere încântătoare. În spatele lor se  vede clădirea Delavigne, Couturier, casa de modă haute couture. Pe cealaltă parte a fotografiei sunt scrise trei nume „Claire, Vivienne, Mireille” și cuvintele „Paris, mai 1940”. Una din cele trei fete este chiar bunica lui Harriet.

    Claire, era  croitoreasă în Parisul anilor ’40. Asuprirea Franței de către cucerirea Nazistă aduce nesiguranță pentru toți. Toate visele i s-au năruit lui Claire, care și-ar fi  dorit o viață de frumoasă în încântătorul și strălucitorul Paris. În schimb are parte de foamete, de frig și de dezamăgiri. Și ce discrepanță între toate acestea suferite de muncitori și scumpele materiale din care erau realizate rochiile la care lucrau cu atâta migală croitoresele.

    Claire nu este singură, cu ea sunt prietenele ei, Mirreile și Viviane. Toate trei erau croitorese la Delavigne Couturier.

    Ce diferență mare este între curajul și hotărârea lui Mirreile și teama inițială de a se implica a lui Claire. În cele din urmă o dezamăgire amoroasă o face pe tânăra croitoreasă să vrea să colaboreze împreună cu prietena sa la misiunea Rezistenței franceze.

    Citind această carte mi-am pus întrebarea oare eu aș fi avut acel curaj nebun de face ce au făcut ele?

    „Darul croitoresei” este o carte care ne vorbește despre război și nesiguranță, despre curaj și despre riscuri asumate pentru un ideal măreț. Libertatea. Siguranța. Pacea. La asta visau și spre asta năzuiau cu toții. Femei puternice în timpurile acelea periculoase au făcut eliberarea posibilă, chiar cu prețul vieții lor.

    Romanul ne poartă pe rând între Parisul zilelor noastre (2017)  și cel al anilor ’40;
    Agitația interioară a lui Harriet produsă de moartea mamei ei care și-a luat viața când ea era încă un copil are legătură cu drama războiului trăită de bunica ei Claire.
    Suferința poate fi moștenita? Se pare că unii cercetători cred că da.

    Îmi aduc eu oare vreodată să fiu recunoscătoare pentru ce am? Pace, libertate!
    Să citim, să învățăm să ținem ochii deschiși că niciodată să nu mai lăsăm asta să se întâmple!

    Cum se leagă mereu una de alta zilele astea de când citesc această carte tot întâlnesc pe internet pe unde umblu oameni care vorbesc despre acest subiect al războiului, evreilor uciși în lagăre, al partidelor din zilele noastre care au anumite similarități cu ce au avut ca propagandă socialiștii și naționaliștii din timpul acela.  Ce înseamnă asta? Nu degeaba ni se spune luați aminte să nu mai lăsați asta să se întâmple niciodată.

  • Lumikki Andersson, o altfel de „Albă că zăpada”; ultima carte citită,prima carte pe anul ăsta

    Lumikki Andersson, o altfel de „Albă că zăpada”; ultima carte citită,prima carte pe anul ăsta

    Ultima carte citită este de fapt o serie de trei romane scrisă de o autoare finlandeza. Cele trei romane prezintă povestea unei adolescente pe nume Lumikki Andersson.

    Cumva autoarea s-a inspirat și a reinterpretat basmul binecunoscut „Albă că zăpada”. Chiar numele personajului principal „Lumikki” semnifică „Albă că zăpada” in finlandeza, iar numele de familie, ce coincidență, este același ca al unui alt autor de basme. Încă un element ne mai duce cu gândul la povestea pentru copii și anume titlul fiecărei cărți în parte: „Roșu ca sângele”, „Alb ca zăpada”, „Negru ca abanosul”. Pornind de la fiecare titlu în parte afundându-ne în lectură vom descoperi o serie de elemente care se potrivesc culorii specifice din titlu. Asemenea unui erou din povesti Lumikki va întâmpina multe încurcături și pericole din care va reuși cu succes să iasă și să biruiască răul.

    Dar ia să vedem cine este de fapt aceasta?

    Lumikki e o adolescentă un pic atipică din Finlanda. Viața ei ia o întorsătură periculoasă atunci când descoperă în camera obscură a liceului bani pătați de sânge puși la uscat.

    Pe tot parcursul celor trei romane are de a face cu amintiri adormite din copilăria ei îndepărtată. Aceste amintiri se leagă în toate cele trei cărți ale seriei și își au dezlegarea în ultimul din ele.

    Cât de grozavă mi s-a părut cartea asta și cât de mult mi-a plăcut! E culmea că la primele pagini chiar mă întrebam oare de ce am luat-o de pe raft. Asta pentru că nu înțelegeam prea nimic. Dar, când am ajuns pe la capitolul al treilea mi-am dat seama că această carte merită citită.

    Toate cărțile seriei „Albă-ca-zăpada” mi-au plăcut. Modul de a scrie al autoarei m-a captivat. Aventurile personajului principal Lumikki își găsesc mereu rezolvarea în felul ei determinat de a fi. Deviza ei a fost întotdeauna: „Nu te amesteca în  treburi care nu te privesc”. Dar în fiecare din cele trei romane ajunge să facă fix pe dos.

    „Roșu ca sângele” este numele primului roman al trilogiei. Roșu  ca sângele pe care l-a vărsat Natalia Smirnova fiindcă a vrut să trădeze mafia. Roșu ca sângele de pe bancnotele pe care le găsește Lumikki în camera obscură a școlii. De aici și pană la a-și risca viața pentru o fata cu care nici măcar nu era prietenă chiar dacă erau colege de școală nu mai e decât un pas.

    „Alb ca zăpada” este titlul celui de-al doilea roman din seria scrisă de autoarea finlandeză. În cel de-al doilea roman Lumikki se află la Praga pentru o vacanță binemeritată plină de calm și relaxare. Daaar, nu are parte de ea.  Căci o fată pe nume Zelenka îi spune că este sora ei. Inițial nu prea știe ce să creadă, dar cum opțiunea de a-și întrebă tatăl este exclusă decide să se mai întâlnească cu ea de câteva ori pentru a afla mai multe. O sectă religioasă numită  „Familia Albă” și o persoană însetată după  știri puternice fac totul să se precipite și iată cum și aici  eroina noastră cu nume de personaj  de basm salvează ziua.

    „Negru ca abanosul” este ultimul roman al seriei. Acesta pe lângă intriga lui propriu zisă care ne aduce un nebun fanatic în prim plan, are proprietatea de a dezlega toate misterele și la final o aduce într-un un punct în care eroina noastră este liniștită și calmă și nu se mai teme de nimic. În „Negru ca abanosul” un necunoscut îi trimite scrisori și o urmărește peste tot proclamându-se admiratorul ei absolut. Ne întrebăm împreună cu Lumikki pe tot parcursul lecturii cine să fie, cine să fie? Am ajuns la un moment dat când mă întrebam nu cumva o fi unul cei doi băieți de care era îndrăgostită? Sau vreun alt străin periculos? Dar de unde a apărut? Cine poate fi? Vom afla identitatea lui spre finalul romanului atunci când multe secrete vor fi dezvăluite.

      „Un thriller pentru adolescenți.” Ei bine eu nu’s tocmai o adolescentă, asta dacă nu vreți să considerați vârstă de 35 de ani o adolescență prelungită 😅, dar aceste romane mi-au plăcut. M-au captivat. E ceva când un autor te poate face să crezi cu totul și să trăiești cu personajele. Atunci de-abia o carte e bună. Când trăiești și simți în lumea lor, a personajelor.

  • Fata de hârtie, Guillaume Musso

    Fata de hârtie, Guillaume Musso

      Ajunsă la capitolul 34, aproape de final, pagina 390 m-a cuprins deznădejdea. Cartea a aterizat în fluviu, oare ce se v-a întâmpla cu Billie Donelly? Legată de cartea a cărui personaj îi este, existența îi este periclitată de distrugerea cărții.

       Personajul principal este un proaspăt consacrat scriitor prin cele două romane ale sale din seria „Trilogia îngerilor”. Autorul american Tom Boyd cunoaște succesul într-un timp relativ scurt datorită celor două cărți ale sale. La puțin timp după aceea el cunoaște iubirea și totodată și dezamăgirea prin persoana volubilei pianiste Aurore Valancourt. Își îneacă amarul și își anesteziază suferința luând pastile cu pumnul. Viața lui se rezumă la a dormita într-o stare de continuă letargie pentru a nu mai simți durerea cauzată de pierderea pierderea iubitei.

    „Fata de hârtie” este Billie Donelly, un personaj feminin de roman care a picat în sufrageria autorulu său. A picat dintr-o frază neterminată dintr-o carte cu defect de tipărire  exact în sufrageria lui Tom  pe o vreme furtunoasă într-o perioadă neagră a acestuia.

    Am ales această carte din rafturile bibliotecii orașului la începutul lunii, acum este aproape final de an. Sunt aproape de finalul lecturii. Am mai citit cândva în lunile trecute o carte de acelaș autor, deși trebuie să recunosc că nu m-a prins așa ca asta. Am citit păreri foarte bune pe grupurile de lectură pe unde sunt înscrisă despre acest autor cât și despre această carte exact astfel că am avut notat în lista de lectură să mai împrumut o carte scrisă de Musso și iată că am avut noroc să o găsesc.

    Aurore era cea pe care Tom o iubea. Dar ea l-a părăsit și asta l-a împins într-un abis de unde paradoxal doar Billie îl poate scoate. 

    Începe o căutare, inițial cei doi au un pact el va scrie al treilea roman al seriei „Trilogia îngerilor” astfel încât Billie să se poată întoarce în lumea ei. În schimb „fata de hârtie” îi promise ca de îndată ce o vor găsi pe Aurore îl va ajuta să o facă să se întoarcă la el.

    Dar 99 % din cărțile defecte sunt distruse și starea de sănătate a lui Billie Donelly se înrăutățește dramatic.

    Astfel din căutarea sufletului pereche al lui Tom, căutarea se transformă în cum să o țină în viață pe „fata de hârtie”.

    Inițial neîncrezători în toată povestea asta cu tânăra fată picată dintr-o frază de roman prietenii lui Tom, Milo și Carole se străduie să găsească ultimul roman din cele defecte. Cel de care Billie are nevoie pentru a rămâne în viață.

    Dar ce se va întâmpla oare cu Billie dacă romanul acesta  ajunge în apă?

      Milo și Carole au și ei propriile lor descoperiri tulburătoare care te vor face să vrei să citești mai mult și mai mult. Îi adaugă profunzime și reușim să înțelegem cele trei personaje mai bine. Cei trei prieteni legați de o prietenie indisolubilă, care pentru cei doi prieteni ai lui Tom poate însemna mai mult.

    Ei iată-mă la final de an și final de carte. Dar ce final! Și ce întorsătură iau lucrurile! Tom reușește în sfârșit să fie fericit și Billie este salvată și totul e bine când se termină cu bine.

  • Muzica nopții de Jojo Moyes

    Muzica nopții de Jojo Moyes

    Cartea debutează cu gânduri pe care un personaj feminin le exprimă despre ceea e sau ce semnifică o casă.

    „Am descoperit că o casă – nimic altceva decât caramizi, mortar, lemn și poate o parcelă de pământ -poate deveni o obsesie.”

    În cele câteva rânduri pe care le citim în prima pagina descoperim parțial intriga cărții. Casa Spaniolă, totul pleacă și se întoarce la Casa Spaniolă.

    În centrul atenției oricât de ciudat ar putea părea e casa! Casa Spaniolă a aparținut întotdeauna celor din neamul Pottysworth, familia cea importantă și cea mai bogată din oraș. Acțiunea se petrece în zilele noastre. Laura McCarthy și soțul ei așteaptă că ultimul deținător al casei să își sfârșească zilele, sperând că poate după atâția ani in care au avut grijă de el acesta sa le lase lor moștenire impunătoarea clădire care stătea la baza tuturor viselor acestora.

    Laura McCarthy sperase ca prin posesia acestei case familia ei să se transforme în sfârșit într-o familie adevărată. Cât de dezamăgită este ea când proprietarii Casei Spaniole se dovedesc a fi alții.

    Dar surpriză, după ce acesta își dă obștescul sfârșit și după atâția ani in care i-au suportat toanele nu ei vor fi aceia care moștenesc Casa Spaniolă.

    Impresia pe care am avut-o după primul capitol a fost totuși că va fi un soi de roman polițist cu moartea bătrânului Pottysworth atârnând deasupra fericirii familiei McCarthy. Îmi imaginam că se va afla undeva pe la final că Mat i-a cauzat cumva moartea bătrânului nesuferit ca sa moștenească mai repede casa. Dar asta a fost înainte că familia Delancey să apară în capitolul al treilea cu propriile necazuri și provocări.

    O altă impresie personală, una de uimire, pot să exprim față de faptul că la înmormântarea lui Samuel Pottysworth s-a organizat un fel de pomană. Asta fără prea mare legătură cu acțiunea romanului, a fost doar așa o remarcă personală.

    Dar să revenim la oile noastre. După cum spuneam această casă stă în gândurile tuturor. Isabel Delancey vede în această nouă locuință un nou început. Un mod de a lăsa în urmă durerea cauzată de moartea soțului. Dar totodată o mare provocare căci să pui pe picioare acest gigant de mortar și cărămizi nu e atât de ușor precum crezuse. Și mai ales când ai dusmanu-n casă și nu îți dai seama.

    Câte conflicte de interese! Familia Delancey își dorește să fie lăsată în pace să fie fericită acolo! Laura McCarthy voia casa pentru familia ei. Matt McCarthy se lasa purtat de o adevărată obsesie pentru Isabel. El confundă o rătăcire de o noapte cu pasiunea și cu iubirea. Am așteptat cu sufletul la gură să văd rezolvarea tuturor problemelor.

    Ițele se sucesc și învârtesc. Am urmărit cu plăcere acțiunea presărată ici și colo cu momente de uitare și visare pierdute în cantecul unei viori. Vioara e bunul cel mai de preț pentru cineva.