Categorie: îmi place să citesc

Muzica nopții de Jojo Moyes

Cartea debutează cu gânduri pe care un personaj feminin le exprimă despre ceea e sau ce semnifică o casă.

„Am descoperit că o casă – nimic altceva decât caramizi, mortar, lemn și poate o parcelă de pământ -poate deveni o obsesie.”

În cele câteva rânduri pe care le citim în prima pagina descoperim parțial intriga cărții. Casa Spaniolă, totul pleacă și se întoarce la Casa Spaniolă.

În centrul atenției oricât de ciudat ar putea părea e casa! Casa Spaniolă a aparținut întotdeauna celor din neamul Pottysworth, familia cea importantă și cea mai bogată din oraș. Acțiunea se petrece în zilele noastre. Laura McCarthy și soțul ei așteaptă că ultimul deținător al casei să își sfârșească zilele, sperând că poate după atâția ani in care au avut grijă de el acesta sa le lase lor moștenire impunătoarea clădire care stătea la baza tuturor viselor acestora.

Laura McCarthy sperase ca prin posesia acestei case familia ei să se transforme în sfârșit într-o familie adevărată. Cât de dezamăgită este ea când proprietarii Casei Spaniole se dovedesc a fi alții.

Dar surpriză, după ce acesta își dă obștescul sfârșit și după atâția ani in care i-au suportat toanele nu ei vor fi aceia care moștenesc Casa Spaniolă.

Impresia pe care am avut-o după primul capitol a fost totuși că va fi un soi de roman polițist cu moartea bătrânului Pottysworth atârnând deasupra fericirii familiei McCarthy. Îmi imaginam că se va afla undeva pe la final că Mat i-a cauzat cumva moartea bătrânului nesuferit ca sa moștenească mai repede casa. Dar asta a fost înainte că familia Delancey să apară în capitolul al treilea cu propriile necazuri și provocări.

O altă impresie personală, una de uimire, pot să exprim față de faptul că la înmormântarea lui Samuel Pottysworth s-a organizat un fel de pomană. Asta fără prea mare legătură cu acțiunea romanului, a fost doar așa o remarcă personală.

Dar să revenim la oile noastre. După cum spuneam această casă stă în gândurile tuturor. Isabel Delancey vede în această nouă locuință un nou început. Un mod de a lăsa în urmă durerea cauzată de moartea soțului. Dar totodată o mare provocare căci să pui pe picioare acest gigant de mortar și cărămizi nu e atât de ușor precum crezuse. Și mai ales când ai dusmanu-n casă și nu îți dai seama.

Câte conflicte de interese! Familia Delancey își dorește să fie lăsată în pace să fie fericită acolo! Laura McCarthy voia casa pentru familia ei. Matt McCarthy se lasa purtat de o adevărată obsesie pentru Isabel. El confundă o rătăcire de o noapte cu pasiunea și cu iubirea. Am așteptat cu sufletul la gură să văd rezolvarea tuturor problemelor.

Ițele se sucesc și învârtesc. Am urmărit cu plăcere acțiunea presărată ici și colo cu momente de uitare și visare pierdute în cantecul unei viori. Vioara e bunul cel mai de preț pentru cineva.

3 decembrie 2023
Momentul nostru infinit

Au trecut practic două săptămâni de când nu am mai scris aici. Azi aș vrea tare mult să scriu despre această carte pe care am citit-o recent.

Momentul nostru infinit, scrisă de Lauren Myracle, este una din acele cărți pe care inițial am crezut că nu merită citită. Mi s-a părut doar o altă carte cu adolescenți, nimic interesant. Asta până când m-am apucat de ea hotărâtă că dacă tot am luat-o să o citesc până la urmă.

Și trebuie să vă spun că undeva pe la capitolul, 4 când a apărut Starla lucrurile au început să devină interesante.

Iar pe parcurs relația dintre cei doi adolescenți, Charlie și Wren, a devenit mult mai plăcut de urmărit. Când citești așa ceva chiar te face să-ți dorești să fii iubit.

La început cartea mi-a părut fadă, plictisitoare, o altă carte despre adolescenți plictisitoare și banală.

De ce această carte inițial mi s-a părut plictisitoare și am închis-o pur și simplu după primele pagini și am lăsat-o să zacă pe un raft câteva săptămâni?

Pentru că părea să aibă un tipar bine cunoscut:

Tipa, Wren, este adolescenta cu părinții cu o situație materială bună, care îi oferiseră tot ce își putea dori orice fată. Ea era eleva model care avusese mereu note bune și rezultatele așteptate de la ea de părinți, inclusiv intrarea la facultate părea să îi facă mai fericiți pe ei decât pe ea. Copila neînțeleasă ce nu a putut, de fapt, decide niciodată singură nimic, decât atunci când ai ei erau siguri că acele alegeri erau corespunzătoare cu felul în care gândeau ei că trebuiau să fie.

Wren îl întâlnește pe Charlie. Acesta are propriile traume din copilărie. Îi este dificil să-și deschidă sufletul în fața ei deoarece a mai încercat asta odată cu o altă fată cu care avea un soi de relație și a fost luat în râs. Cum asta doare foarte tare el acum evită să se destăinuie cu privire la suferințele pe carce le-a îndurat când era copil.

Ei bine, iată, observând toate astea la început, în primele pagini nu mi-a transmis cine știe ce trăiri intense și am zis las-o baltă. Dar ceva vreme mai târziu fiindcă îmi era ciudă că nu aveam nici o altă carte de citit și fiindcă voiam musai sa aflu ce semnifică titlul „Momentul nostru infinit” am luat-o de pe raft unde o abandonasem și m-am abandonat leturii. Si ei bine iată că bine am făcut.

Pot zice că pe la capitolul 4, când apare în peisaj Starla, acțiunea începe să devină interesantă. Iar mai târziu în carte, cam pe la jumătate cred , când relația dintre Wren și Charlie începe să se lege mai mult lectura devine și mai intensă și pot să spun că așa cum fac eu de multe ori am fost cu sufletul și cu toată pasiunea sa împreună cu personajele.

Un gând pe care îl pot împărtăși acum cu voi și pe care l-am avut în spre finalul cărții: iată, o altă carte despre care voi scrie lucruri bune pe blog.

Charlie să play acestei melodii în momentul lor special, prima lor seară de dragoste din locul lor secret.

„Our love is here to stay” interpretată de Harry Connick Jr., e

Un fragment, un citat din carte care mi-a plăcut în mod deosebit este:

„Acasă e locul unde mă aflu cu tine.

Vocea ei, în timp ce cânta, era ca un răpăit al ploii pe un drum prăfos.

[…] așa e și pentru mine, spuse ea, după care își transformă vocea într-una șoptită și adaugă: Tu ești casa mea, Charlie. Îți mulțumesc că m-ai găsit.

Charlie o mângâie pe păr. El era cel care se rătăcise, însă acum fusese găsit.”

În cele din urmă îmi pare bine că m-am decis să citesc până la capăt această carte.

Tu ce mai citești zilele astea? Lasă-mi în comentarii sugestii de lectură. Îți doresc o zi bună și o carte pe măsură! Pupici!!

12 noiembrie 2023
„Me before you” filmul sau cartea ( „Înainte să te cunosc”) care ți-a plăcut mai mult?

Am recitit și retrăit emoții uitate. Am trăit emoții diferite pe tot parcursul cărții, pentru că atunci când deja știi finalul vezi altfel toate acțiunile, toate întâmplările.

Toate interacțiunile lor m-au emoționat și le-am văzut și le-am simțit altfel decât atunci când am citit cartea asta prima oară fiindcă deja știam unde va duce totul. Legătura care se va înfiripa între ei (Will și Louisa). Sentimentele atât de puternice și de devastant de dureroase, având în vedere că la final nu vor duce nicăieri. Tânărul Will nu renunță la a-și pune capăt zilelor la clinica aceea din Elveția.

Recitind cartea mi-am dat seama că Lou începe să îl iubească pe Will puțin câte puțin, să se apropie de el sufletește încă din momentul când el este bolnav prima oară. Atunci reușește să vadă dincolo de Will cel nesuferit, vede suferințele de care acesta are parte și începe să îl privească cu alți ochi. Apoi cu fiecare întâmplare care este menită să-i apropie pe cei doi sentimentele se intensifică până când Louisa își dă seama că nu poate trăi fără el.

Mi-am dorit să recitesc această carte pentru a mă familiariza din nou cu toate trăirile și cu toate sentimentele evocate de acest trist roman de dragoste.

Filmul

Am aflat acum vreo două săptămâni că există acest film realizat după romanul omonim „Me before you” pe numele lui original. Atunci pe loc m-am hotărât că vreau să îl văd. Dar, mai întâi de toate trebuia să recitesc cartea. Ceea ce am și făcut. Am așteptat apoi cu sufletul la gură momentul potrivit pentru vizionarea filmului. Am sperat din tot sufletul să fie tot atât de grozav precum mi s-au părut romanul, dar, ….ei bine….

Ei bine, dacă pe tot parcursul lecturii chiar și a doua oară am simțit o tristețe infinită și pot să spun că am trăit cu personajele, m-am identificat cu ele. Bineînțele filmul e simpatic, încearcă a fi o copie, dar nereușită, a cărții și nu e ce mă așteptam.

Dar poate am avut așteptări prea mari. Sinceră să fiu unicul moment în care m-am emoționat a fost finalul, acela a fost unicul moment în care am simțit că îmi curge o lacrimă.

Acesta este într-adevăr un film plăcut de văzut. Dar pot să spun că nu mi-a transmis la fel de multe emoții, la fel de multe trăiri intense.

Dacă a fost ceva ce mi-a plăcut și am savurat din plin a fost muzica. A fost super. I enjoyed every bit!

Personajele

Aș dori de asemenea să fac o mică paralelă între cum sunt descrise personajele în roman și cum apar în film.

Mama.

Mama lui Will în roman este aristocratică, o femeie care îi privește pe toți ceilalți de sus dacă nu se apropie de statul ei. O femeie rece și distantă ca mamă, chiar dacă în adâncul ei își iubește fiul și își dorește din tot sufletul să-l vadă fericit, ii este greu să lase la iveală sentimentele care ar putea la o adică să fie considerate slăbiciuni. În film, deși deține statul de femeie bogată ea nu se dezumanizează. Nu o privește de sus pe Louisa și nici față de Will nu este așa distantă și rece precum am perceput-o eu în roman.

Patrick.

De asemenea distant și rece, dar de data asta fără nici un substrat de bunătate mi s-a părut Patrick, iubitul „alergător” al Louisei. Asta în roman, căci în film, îmi pare întrucâtva legat de Lou și pare că ține la ea chiar dacă pune mare preț pe cursele alea la care participă. Pot să spun chiar că mi-a plăcut personajul jucat de Matthew Lewis. Foarte amuzant în scena când discută cu Louisa despre ce ar putea sau nu putea face un tânăr tetraplegic.

Personajele principale

Will Traynor.

Personajul realizat de Sam Claflin nu este un personaj tocmai ușor. Deși la prima vedere am zis că nu-mi transmite nimic, că-i lipsește ceva din sarcasmul și felul taciturn a lui Will Traynor cel din roman, la o privire mai atentă am observat expresii ale feței prin care actorul a încercat să redea personajul dificil pe care a trebuit să-l facă. Mi s-a părut atunci mult mai aproape de Will cel pe care așteptam să-l văd.

Louisa Clark.

„I’m Lou” zice ea. E simpatică și vorbăreață, joacă foarte bine în aceste ipostaze. Dar nu mi-a transmis nici-o emoție în momentele mai dramatice ale filmului.

Ar mai fi și alte personaje pe care le-am găsit diferite, dar nu cred că contează așa de mult, așa că nu am să merg mai departe cu descrierea lor.

Ar mai fi câte ceva legat de alte momente sau locuri din film/carte. Spre exemplu locul din Elveția, clinica menționată unde Will merge pentru a încheia acest coșmar pe care acum îl numește viață. În roman se află într-un cartier industrial, nu-i chiar locul minunat pe care și-l închipuie Louisa. Chiar nu e.
Filmul ne arată o imagine idilică, undeva la poale munților, o clădire albă cu cântec de păsărele în fundal. Mai frumos cumva, mai liniștitor,poate, nu știu ce să zic.
Finalul, ei finalul, finalul face toți banii și este singurul lucru care m-a emoționat în cele din urmă. Louisa Clark, citind scrisoarea lui Will, parcă a adus ceva din emoțiile trăite atunci când am citit cartea. Acesta a fost singurul lucru care m-a emoționat.

Asta a fost părerea mea despre fim versus carte. Aștept părerile voastre în comentarii. Chiar vă rog să-mi spuneți dacă vouă vi s-a părut altfel. Sunt tare curioasă. Aștept comentariile voastre.

29 octombrie 2023
Copiii mei citesc …. în sfârșit….

Săptămâna asta credeam că voi face o pauză în postarea de articole pe blog, dar….

Ei bine, cred că aș avea ceva despre care să vă povestesc. Iată, se dau doi copilași care nu sunt extraordinar de dornici de a citi. Eu ca o mamă care iubește cărțile ce sunt, am tot căutat soluții la problema asta. Am încercat în fel și chip să-i conving că lectura e benefică. Dar mai mult sau mai puțin degeaba.

Cu cel mic, car e în clasa întâi, parcă am mai mult succes decât cu ea. Dar nu exagerat. Citește uneori din câte o cărticică o pagină, două, poate chiar și două, trei capitole, dar niciodată nu a dus de unul singur la bun sfârșit de citit o carte sau o poveste. Desigur, ce-aș putea să-i cer? Dar ideea e că pe Eliza (clasa a treia) niciodată nu o pot convinge să citească. Nici măcar trei rânduri nu vrea. Îmi zice că a citit la școală și îi e de ajuns.

În fine, în culmea disperării, aproape de a mă dă bătută, și fără să mai simt nici măcar un pic de speranță că există lumină la capătul tunelului, le zic miercuri: „Măi copii, eu mâine merg la bibliotecă. Cine vrea să vină cu mine?”. Mă pregătisem cu un șir de idei despre cum să încercăm să găsim o carte care să le fie pe plac și pe care nu doar s-o aducă acasă, dar să o și citească, că au mai făcut ei de astea. Dar ce să vezi cărțile pe care le-au luat în ziua aceea le-au plăcut atât de mult încât a doua zi am mers să împrumute altele.

Iată acestea sunt cărticelele pe care le-a împrumutat Eliza.

Iată câteva imagini din cartea pe care o citește acum Eliza

Iar acestea sunt cărticele pe care le-a citit săptămâna asta Gabi.

M-am gândit să le desenez un fel de tabel cu pătrățele pe care să le bifeze/ coloreze/ ce-o fi, să însemneze că au terminat un număr de pagini sau capitole. Asta că să-i motivez să continue zilnic bunul obicei de a citi.

Iar aici au o listă unde vor trece ce carte v-or termina.

Nu știu însă cât o să-i țină asta. Și dacă după aceea vor mai găsi ceva pe placul lor în biblioteca din oraș. Cu toate că am observat atât de multe cărți frumoase pentru copii acolo. Jur tare aș vrea să mai fiu odată copil că pe toate le-aș citi.

Mă gândesc să le comand ceva cărticele, dar nu prea știu ce aș putea alege care să le fie și pe plac.

Avem și noi cărți acasă. Dar nu par prea interesați să mai citească ceva din cărticele pe care le avem în casă. Chiar am încercat să le pun peste tot prin casă pentru a se „lovi” de ele la tot pasul, dar nu pare să funcționeze.

V-aș fi recunoscătoare dacă mi-ați lăsa ceva recomandări în comentarii. Ce cărți au citit piticii voștri și le-au plăcut?

Voi ce cărți ați mai citit și v-au fost dragi? Eu în acest moment recitesc cartea „Înainte să te cunosc” scrisă de Jojo Moyes.

Pentru mai multe gânduri bune din sufletul meu vă rog să mă vizitați și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/profile.php?id=100063806225901

8 octombrie 2023
Fata din Brooklyn Impresii

As vrea să dedic câteva rânduri unei cărți pe care am citit-o de curând. Nu am dus-o înapoi încă căci am vrut să să fiu sigură că reușesc să să-mi notez câteva idei și despre ea. Cum era să o uit pe aceasta a cărei acțiune m-a tinut mereu în priză.

Au avut dreptate cei care au spus că e puțin un roman polițist, puțin un thriller.

Un pic îmi pare cam rău că am citit-o prea repede, un pic îmi părea rău când o lăsăm din mână.

Când am ales-o din bibliotecă am ales-o fiindcă ceva m-a intrigat. Nu doar silueta întunecată de pe copertă ci și umbra un mare oraș aflată pe fundal, adăugând la asta și titlul cărții „Fata din Brooklyn”.

Dar vreau să vă spun că nu mă așteptam la așa ceva de la cartea asta. Nu mă așteptam că să fie un roman jumătate thriller, jumătate polițist.

Iată ce spune Musso despre cărțile sale:

,,Într-un thriller, cel mai mult îmi place nu atât
acţiunea, chiar dacă ea e cea care imprimă ritmul
povestirii, cât psihologia. În cărțile mele, cele mai
tulburătoare evenimente sunt, în primul rând,
de ordin intim, avându-și originea în motivaţiile
personajelor, în spaimele şi în aspirațiile lor secrete.”
Guillaume Musso

Interesantă această idee a autorului, această viziune a lui către romanele pe care le scrie. Și cum ne putem da seama că interesul său se îndreaptă nu atât către acțiunea romanului, ci către trăirile și motivațiile personajelor pe care le construiește.

   Dar iată că m-am lungit cu vorba și eu despre carte nu v-am spus nimic.

    Această tânără doctoriță pe care o cheamă Anna, deși nu acesta nu e numele ei, dispare. Viitorul soț o caută disperat. Oare ce i s-a întâmplat? Ce secrete ascunde Anna Becker? Cine a răpit-o și de ce? Sunt multe întrebări de pus.

      Noroc că cei care scormonesc rahatul pentru a o găsi știu cu ce se mănâncă o investigație.

      Scriitorul (logodnicul) și polițistul (prietenul acestuia) fac treabă bună și ajung din Franța până dincolo de ocean unde într-un cartier din New York își are originile aceasta.

   Se pare că Ana Becker, pe numele ei adevărat, Claire Carlyle, a fost victima lui Heinz Kieffer în urmă cu 10 ani. Acesta răpea fete tinere, adolescente. Și a fost găsit carbonizat, ars de viu împreună cu victimele sale în proprietatea pe care o deținea. Nu se știe cum Claire/Ana a supraviețuit, dar se pare că această fată a trăit toată viața în incognito ascunzându-se nu se știe de ce.

Lucrurile se complică și încep să devină periculoase atunci când află că mama fetei a murit la puțin timp de la dispariția sa în circumstanțe cel puțin suspecte. Plus că în jurul ei se succed evenimente bătătoare la ochi pentru cei doi bărbați

Mi-a plăcut cartea asta desigur. Cu toate că mie una câteva chestiuțe mi s-a părut că se prea legau, dar asta-i strict opinia mea.

Mi-ar fi plăcut ca poate întâmplarea din Franța petrecută cu zece ani în urmă să aibă cumva legătură cu răpirea din prezent. Că maniacul care răpea fete să fi avut cumva legătură cu întâmplările din ziare din perioada aceași petrecute în America. Firul narativ pare oarecum interesant, dar pentru mine, ei bine, aș fi vrut mai mult.

Este interesantă, că să zic așa dacă vrei un roman un pic polițist care să fie ușor de citit și să nu-ți dea prea mult de cap.

Desigur este oricum altfel decât cea anterioară care m-a plictisit groaznic. Această carte mi-a plăcut. Mi s-a părut bunicică.

Și mi-am pus în gând să mai încerce carte de același autor. Dincolo de toate criticile cartea a fost interesantă și vreau să-i mai dau o șansă acestui autor.

În încheiere aș dori să împărtășesc cu voi un gând. Cred că ar trebui să ne ținem aproape copiii, fie ei fete sau băieți, căci iată câte rele se pot întâmpla, câte nenorociri se întâmplă în lume. E bine să avem grijă, ferească Dumnezeu de așa ceva, e groaznic. Maniaci care răpesc copii sau tineri nu există doar in cărți din nefericire, ar fi bine dacă ar fi așa. Aveți grijă de voi și de copiii voștri. Vă îmbrățișez.

30 septembrie 2023