dinsufletulmeu

Categorie: îmi place să citesc

  • Cântecul sirenei • Andre Lay ■ Roman polițist

    Cântecul sirenei • Andre Lay ■ Roman polițist

    Roman polițist

    Ceea ce mi-a atras atenția asupra acestei cărți a fost modul de a scrie al autorului. Chiar nu ma așteptăm ca acesta sa fie un roman polițist.

    Nu am observat înscrisul „COLECȚIA POLIȚISTĂ” de pe coperta cărții decât atunci când am ajuns acasă.

    Cum spuneam ceea ce m-a atras asupra acestei cărți a fost că deschizând cartea la prima pagină și citind câteva cuvinte, poate un rând sau două, mi-a plăcut modul în care erau scrise.

    Și într-adevăr, cu greu găsesc câte o carte care să-mi placă modul de exprimare al scriitorului. Care să nu fie doar o înșiruire de idei și de fapte. Să fie ceva mai mult. Și aici chiar era vorba de asta. Cel puțin pentru mine sigur măcar începutul a fost astfel.

    Apoi m-am pierdut în poveste și n-am mai observat așa mult stilul scriitorului, dar dacă nu m-a zgâriat pe creier precum mi s-a întâmplat cu alte cărți eu zic că-i bine.

    Deci, despre ce e vorba aici? Un artist trecut ușor de patruzeci de ani cu o soție frumoasă și iubitoare. În carieră-i merge bine, cu soția se înțelege de minune. O viață de invidiat, ai zice că nu-i lipsește nimic. Dar, ….,

    El nu e mulțumit, simte că-i lipsește ceva. Apare tânără aceasta, copila, de-abia întrată în adolescență, care fără să vrea și fără să știe ii devine muză artistului.

    Apoi devine mai mult. Ea e tânără și frumoasa, el e matur și fermecător într-un mod în care doar artiștii, se pare, pot fi.

    Pe măsură ce înaintam cu lectura mă întrebam oare cine o s-o pățească, să moară zic, adică.

    Roman polițist am zis, nu? Asta înseamnă întotdeauna crimă, corect? Sau nu?

    Ei bine, se pare că întrebările mele și-au găsit răspunsul undeva pe la pagina 80 unde am aflat că urmarea acestor întâlniri clandestine e o sarcină. Fata a rămas însărcinată. Apoi moare, el nu a dorit să se întâmple asta. Dar cine l-ar crede pe el?

    Iată de aici începe suspansul. Încercând să ascundă cadavrul e cuprins de boală. De-abia se poate tine pe picioare, soția vrea să stea cu el ca să-l îngrijească, polițiștii mișună peste tot în căutarea fetei, iar el caută să ascundă adevărul.

    Dacă va reuși ori nu, află tu citind cartea. Mie mi-a plăcut. E un roman subțirel, care se citește ușor. Doar vreo 150 de pagini, am trecut prin el în câteva zile.

    Ceea ce nu am reușit să înțeleg a fost imaginea de pe copertă și într-o oarecare măsură nici titlul nu-l înțeleg chiar bine. Deși poate ….

  • Copiii din miez de noapte. Impresii.

    Copiii din miez de noapte. Impresii.

    Aceasta este o carte pe cât de grea de citit și de lentă pe cât de interesantă. Mi-a luat ceva timp să o termin. Dar a meritat.

    Plină de detalii despre realitatea vremii. Politica și realitatea societății acelor timpuri. India la înființarea ei ca stat este cadrul în care se desfășoară viața micului nostru protagonist. India. India la vremea lui Indira Ghandi. „Indira e India. India e Indira”.

    Indira este cea vinovată în opinia naratorului personaj de toate relele care i s-au întâmplat lui și copiilor de la miezul nopții.

    Cine sunt de fapt acești copi? Sunt copiii care s-au născut la aceași dată la care a luat ființă noul stat. Naratorul personaj vede nașterea lui ca fiind strâns legată de nașterea Indiei. Și pe el ca fiind strâns legat de ceilalți copii.

    Înainte ca boala care-i macină oasele să-i aducă sfârșitul e hotărât să ne spună toată povestea copiilor din miez de noapte, cum au început și cum au sfârșit.

    Începutul romanului este situat în Kashmir, la vremea când bunicul său, care nu e bunicul său,avea 25. Totul a pornit de la un cearceaf găurit și cu o iubire înfiripată pe bucăți.

    Am mers încet încet, pe urmele bunicului, apoi a tatălui și a mamei. Am citit, deși greoi uneori, doar câte o pagină două, alteori stăteam chiar și o oră și jumătate și de-abia terminam 10 pagini sau 15.

    Îmi pare rău că nu am scris de mult, am fost plecată vreo două săptămâni . Dar cel mai rău îmi pare că nu am reușit să ajung la bibliotecă înainte de a pleca. Să fi avut eu o carte sau două cu mine în bagaj pe tren, și în restul zilelor inclusiv, ar fi fost super. Simt că am pierdut timp prețios. Cred că de acum nu voi mai avea așa mult timp pentru citit cum aș fi avut în astea două săptămâni.

  •    Amintiri din viitor-impresii

       Amintiri din viitor-impresii

         Noi cu toții ne facem griji despre ce va fi în viitor. Am vrea sa știm ce ne așteaptă și ne imaginăm în mii de feluri ceea ce va fi să fie.

       Noi cu toții ne facem griji desprece a fost în trecut. Ne simțim, poate, vinovați. Ori am fi dorit să se întâmple altfel, considerăm am fi putut face mai bine sau poate credem că am fost nedreptățiți.

         Mir era acela care nu-și cunoștea trecutul. Uneori dimineața la trezire nu mai  știa nici măcar cine este el. Dar el își cunoaște în schimb viitorul, ceea ce este chiar neobișnuit. Iar acest fapt îl face să uite să își trăiască prezentul.

             Până intr-o zi când după un colaps total pierde abilitatea de a-și vedea viitorul. Și devine astfel un om normal ca toți ceilalți.  Un om cu un trecut pe care treptat treptat si-l aduce aminte.

          Mir are nevoie până la urmă să lase trecutul acolo unde este și să nu-și mai facă griji. Mir are nevoie să-și trăiască prezentul așa cum e și atât.  Așa cum avem și noi nevoie.

         Pe ea o întâlnește atunci când timpul e potrivit. Când el este pregătit. Culmea este că și ea are aceași abilitate pe care o avea el de a vedea viitorul. Dar el nu știe, și pe deasupra, Amelia vede chiar mai departe decât poate vedea Mir. Iar asta schimbă totul și îi aduce în cele din urmă împreună.

    „Cei care fug nu vor să fie căutați”. El nu o caută. Și îl găsește ea sau o găsește el când timpul e pregătit. Și sunt pregătiți.

    Un roman ușor de citit care te învață despre importanța timpului prezent.

  • Mai presus  de  el, Dama de trefă

    Mai presus  de  el, Dama de trefă

       Astăzi după atâta vreme am să vă spun despre o carte pe care am citit-o de curând. De fapt este vorba de două cărți.

       Am terminat acum vreo câteva zile aceste două volume.

        Când am deschis această primă carte aproape că mi-a fost frică să mă arunc să o citesc.

         Îmi era teamă. Mă întrebam dacă voi suporta să dau ochii cu problemele mele. Căci știu că acum nu pot schimba nimic din ceea ce este. Cred că pot schimba ceea ce sunt, dar nu pot schimba ceea ce este în jurul meu.

        „Mai presus de el” • Dama de treflă • este o carte care îmi spune ceea ce știam deja.  Problema e că nu știu cum să o iau de la capăt.

        Adică,  da, știu ca să-mi setez scopuri în viață.  Și am făcut-o.  O fac în fiecare zi.  Învăț. Citesc. Mă antrenez.

       Îmi antrenez corpul și mintea.

         Dar când ar veni vorba să mă ridic și să o iau de la capăt, așa dintr-o dată,  și să elimin oamenii negativi din viața mea, nu pot, pur și simplu nu sunt în stare.

         Nu sunt atât de puternică. Nu am resursele necesare.  Nu sunt atât de puternică. 

       Dar cu toate astea învăț, continui să învăț. Să citesc. Să mă antrenez. Să am scopuri  în viață doar pentru mine.

        Unele cărți sunt cărți terapie. Sunt cărți care spun despre noi chiar dacă sunt scrise de alții.

         Atât de multe paragrafe din carte le-am subliniat sau le-am încercuit cu creionul. Atât de multe paragrafe mi-au fost cu înțeles. Mi-au spus ceva.

       „Mai presus de el” este despre o femeie care a suferit, a părăsit, a plâns și  a găsit  curajul de a se ridica de a fi din nou fericită.

         Astăzi mai mult decât despre cartea citită am povestit despre mine. Căci asta se întâmplă când o citești. Îți vin în minte problemele tale. Lucrurile pe care ți le-ai dori. Fericirea ta.  Liniștea ta.

      Inutil să mai scriu mai multe despre povestea din carte. Inutil să-ți spun despre suferințele personajului feminin sau despre bucuriile ei. Le vei descoperi singură dacă vei hotărât să citești cartea dar te vei descoperi și pe tine. Printre pagini și printre rânduri sunt adevărate lecții și sfaturi de la o femeie la o altă femeie. De la cea care a scris către cea care  citește.

        Dar nu mi-am abținut un gând, că această carte ar fi bine să o citească bărbații, ca să înțeleagă. Numai că lor nu prea le pasă, iar cei cărora le pasă, ei bine   ….  ei nu cred că au nevoie de o carte că să înțeleagă femeia. Aia e….

  • Am citit „Cireșe amare” de Liliana Nechita

    Am citit „Cireșe amare” de Liliana Nechita

        Cartea „Cireșe amare” de Liliana Nechita surprinde în fiecare pagină esența suferinței femeilor plecate la lucru afară. Ideea e că în această carte nu există pagină care să nu conțină substanță reală a vieții. Esența femeilor,  a oamenilor  plecați la lucru departe de țară, departe de ai săi, departe de familie.

         E cronica omului sărac, care nu are bani de pâine sau de încălțări noi. Al cărui copil știe că nu are bani de poze la școală. Asta îmi amintește de o întâmplare de când eram eu la școală.  De când nu aveam bani pentru poze la școală. Pentru că nu ai cum să citești scrisorile Lilianei Nechita fără îți amintești  de propriile tale greutăți.  Și parcă-ți vine uneori să-i răspunzi „da, am fost și eu pe acolo, știu și eu cum este asta”.

           Cartea asta este pentru toți cei care cred că în Italia sunt câinii cu covrigi în coadă.

    Cartea asta este pentru toți cei care cred că cei plecați la muncă afară o duc bine și că n-au nici-o grijă

    O carte bună e o carte care te va emoționa, care îți va transmite sentimente puternice.

    „Cireșe amare” de Liliana Nechita nu are cum să nu te emoționeze, căci oameni suntem cu toții.