dinsufletulmeu

Categorie: îmi place să citesc

  • Fetița din trenul orfanilor de Christina Baker Kline; cartea preferată de luna asta

    Fetița din trenul orfanilor de Christina Baker Kline; cartea preferată de luna asta

      Căci să fim serioși, uneori o carte este doar o carte, cuvinte lângă alte cuvinte fără niciun înțeles ascuns. Nu întotdeauna înșiruirea de cuvinte oricât ar fi ele de alese îmi spune ceva. Dar aici sunt transmițătorii unor emoții, unor trăiri. Și asta este ceea ce cu toții căutăm la o carte, nu-i așa?

      Ultima dată când am mers la bibliotecă am ales două cărți din raftul din față: „Fetița din trenul orfanilor” de Christina Baker Kline și „La poli opuși” de Bianca E.

        Aceste două cărți mi s-au părut atât de diferite! Prima carte după primul capitol deja îi prinsesem gustul, iar apoi cu cât înaintam  cu lectura îmi puneam întrebări încercând să intuiesc anumite legături, anumite conexiuni. „Fetița din trenul orfanilor” mi-a plăcut atât de mult, mi-a plăcut foarte mult stilul scriiturii, felul în care este scrisă. Căci să fim serioși, uneori o carte este doar o carte, cuvinte lângă alte cuvinte fără niciun înțeles ascuns. Nu întotdeauna înșiruirea de cuvinte oricât ar fi ele de alese îmi spune ceva. Dar aici sunt transmițătorii unor emoții, unor trăiri. Și asta este ceea ce cu toții căutăm la o carte, nu-i așa?

         Cât despre cealaltă carte, „La poli opuși” scrisă de Bianca E., pot să spun că am încercat să o citesc, dar mai departe de 50 de pagini nu am reușit să trec. Nu e pentru mine. Nu îmi spune nimic. Am să o duc cât mai curând înapoi la bibliotecă. Dar până atunci să mai scriu aici câteva gânduri despre cartea care chiar mi-a plăcut.

        Trebuie să vă spun că mi-a plăcut așa de mult încât am terminat-o în mai puțin de o săptămână, cred că nici cinci zile nu au fost.

        Îmi plac tare mult cărțile care au la bază frânturi de istorie. Acțiunea este prezentată alternând între anul 1929 și momente din prezent.

        În anul 1929 Niamh, o fetiță irlandeză traversează atlanticul împreună cu familia ei. A lăsat în urmă o viață plină de foamete și de greutăți în speranța că vor găsi în America un trai mai bun. Dar nu a fost așa. Condițiile de viață erau unele mizere. Un incendiu a făcut apoi ca ea să rămână orfană. Așa a ajuns să călătorească cu trenul împreună cu alți copii care nu mai aveau părinți înspre orașele din mijlocul continentului. Cei de la asociația pentru ajutorarea copiilor orfani le-au spus că vor ajunge într-o familie, dar nu le promitea nimeni că vor fi îngrijiți ca unul de al casei. Nimeni nu verifica ce se întâmplă cu acești copii. Deasemenea dacă „părinții adoptivi” se răzgândeau puteau să-l aducă înapoi pe copil fără nici o problemă.

        De-a lungul paginilor vom afla toate prin câte a trecut Niamh, care mai apoi a fost denumită Dorothy, care a schimbat casa în care fusese luată că să muncească ca croitoreasă pe una plină de păduchi de la țară. A plecat dintr-un loc în altul cu doar câteva lucrușoare în valiză precum broasca țestoasă își duce casa în spinare.

       În prezent, Molly Ayer este o adolescentă care are necazuri pentru că a încercat să fure o carte de la bibliotecă și trebuie să presteze 20 de ore în folosul comunității, muncă voluntară. Iat-o deci în podul casei unei bătrâne bogate încercând să facă curățenie. Spun încercând, pentru că acele  cutii înghesuite acolo sunt pline de amintiri la care bătrâna nu vrea să renunțe.

       Conexiunea dintre cele două se produce atunci când având nevoie să facă un proiect pentru școală fata începe să-i pună întrebări despre viața ei. Astfel află că ele două sunt mai asemănătoare decât ar crede cei din jur. Bătrâna doamnă Victoria o vede ape Molly așa cum nu o vede nimeni. Nu ca pe o adolescentă ce caută necazuri ci că pe o tânără care s-a închis în ea ca o țestoasă în carapacea ei. Iar noi aflăm treptat ceea ce am intuit deja că Niamh este de fapt…..

        Ei bine totul este bine când se termină cu bine, nu-i așa? Pentru Niamh așa a fost. În realitate nu toți copiii care au călătorit cu aceste trenuri ale orfanilor au avut un final fericit.

    Iată aici câteva linkuri pe care le-am descoperit încercând să aflu mai multe despre acest subiect.

    Trenul orfanilor, între filantropie și pedofilie

    https://clickpentrufemei.ro/ghid-de-viata/viata-de-vedeta/destinele-copiilor-din-trenurile-orfanilor-ce-a-416057.html

       Se pare că astfel de trenuri cate conduceau orfani au existat și la noi în țară căutând informații despre trenurile de orfani am dat peste acest articol.

    1https://republicaploiesti.net/2017/05/sosirea-unui-grup-de-copii-nevoiasi-la-ploiesti.html

       

  • Caleidoscopul inimilor, Claire Contreras

    Caleidoscopul inimilor, Claire Contreras

        Astăzi vreau să povestesc despre ultima carte citită. A devenit un obicei că atunci când închei o lectură să îmi aștern pe blog gânduri și impresii legate de aceasta.

         Ei bine, despre „Caleidoscopul inimilor” de Claire Contreras vreau să scriu azi. Trebuie să vă spun că inițial mi-a părut a fi destul de banală, o altă carte despre o fată pe care a rănit-o un băiat, și el o iubește sau nu, dar în orice caz, părea a fi scenariu unui film tipic de pe Diva, de-ăla simplu, comedie de dragoste ușurică. Și chiar mă întrebam de ce, doamne iartă-mă, am ales cartea asta de pe raft. Dar iată că eu am un obicei, și anume că întotdeauna, odată începută o lectură o duc până la capăt. Astfel am aflat că are mai multă profunzime decât pare la început. Asta lăsând la o parte părerile mele personale despre personaje.

       

      Personajul care m-a enervat cel mai tare este Oliver Hart. Nu prea reușeam să pricep de omul ăsta s-a purtat că un ticălos fără suflet. De ce, deși împărțea momente extraordinare cu Estelle, nu era de ajuns?  Nestatornicia lui o făcea pe Elle să sufere. Desigur nici faptul că el era cel mai bun prieten al fratelui ei nu ajuta cu prea mult. Victor nu ar fi fost în veci de acord ca unul dintre prietenii lui să iasă cu micuța lui soră.

       Iată că astfel Estelle este cea care suferă. Anii au trecut de când erau adolescenți și se întâlneau pe ascuns. Estelle s-a logodit cu Wyatt, un bărbat mai în vârstă decât ea cu vreo 10 ani. Acesta a învățat-o mai multe despre artă. El a ajutat-o să își perfecționeze inimile caleidoscopice pe care le realiza. Inspirația însă a pornit de la suferința creată de băiatul care i-a frânt inima.

        Wyatt nu a făcut-o niciodată să sufere. Nici când lipsea zile întregi Estelle nu îi simțea lipsa atât de acut. Doar când moartea lui a intervenit, lipsa lui devenind definitivă și ireparabilă, doar atunci durerea a fost foarte mare.

         Iată că de-abia de aici intrăm bine în „poveste” căci Oliver caută să reintre în viața ei. Dar totodată nu pare să se schimbe, felul său de a fi o face să se teamă că îi va fi frântă din nou inima. Și mă întrebam de ce s-a purtat așa cu ea și nu i-a oferit totul de la început dacă chiar o iubea.

         Pare că se joacă, este fermecător, sigur pe el, un om bun, un medic în devenire. Dar atunci care e problema lui? Dincolo de suprafața chipeșă se află un tip care se teme de angajamente pentru că l-a auzit pe tatăl său spunând anumite lucruri.

        O carte care la început mi s-a părut a fi banală, dar care s-a dovedit în cele din urmă foarte specială. O poveste de dragoste emotionantă, bine scrisă, care mi-a ajuns la inimă.

        

  • Îți voi dărui soarele, Jandy Nelson

    Îți voi dărui soarele, Jandy Nelson

      Jandy Nelson este o autoare americană. Cartea aceasta pe care tocmai am terminat-o mi-a părut ok.

       Romanul începe spunând povestea a doi gemeni,  Noah și Jude, care au 13 ani. Legătura celor doi foarte strânsă, deși sunt destul de diferiți. În timp ce el este mereu persecutat de ceilalți băieți, sora lui este foarte populară. Frumoasă cu buclele ei blonde, poartă rochițe și fustițe scurte, poate prea scurte, ruj roșu și merge la petreceri. Noah este foarte diferit de ceilalți băieți, nu îi plac sporturile, este în schimb pasionat de artă, îi place să deseneze și este foarte talentat.

        Trebuie să vă spun că atunci când mă afund într-un fotoliu cu o carte care îmi place in mână este fericire totală.
    Îmi plac cărțile despre supranatural
    Îmi plac cărțile care au ceva SF în ele.
    Îmi plac cărțile care au un final trist sau tragic. Unele dintre cărțile preferate sunt cele la finalul cărora sau chiar pe parcursul lor am vărsat lacrimi de tristețe.
    Îmi plac cărțile care mă emoționează, cu povești de dragoste interesante sau emoționante.
          Dar nu toate sunt așa. Sunt cărți în care se regăsesc povești de dragoste în care exagerează, se forțează, nu o simt ca reală.
    Această carte pe care o citesc acum nici măcar nu este neapărat o „carte de dragoste”, dar interacțiunea lui Jude cu Oscar, oooh doamne, sau mai bine zis o
    😅 vai de capul meu e așa de bine scrisă încât pot simți electricitatea statică formată între ei doi. De abia aștept să se apropie mai mult. De abia aștept să o sărute. Îl văd pe el cât este de fermecător, felul în care se rezeamă. Și nu doar atât o văd pe Jude vorbind cu bunica, îmi imaginez ceapa din buzunar, portocalele stoarse pană la ultima picătură, pe Jude vorbind despre toate bolile pământului 😂, pe ea și pe el întinși pe podeaua plină de praf.
    Și mai este ceva ce încă nu știu, dar bănuiesc este că starea deplorabilă în care se găsește Guillermo Garcia are legătură cu mama celor doi gemeni.
    Și iată cum o carte care la început credeam a fi despre Noah, de fapt e despre Jude, sau e despre amândoi, sau e despre mama lor, sau e despre Jude și englezul nebunatic, scorțos, libertin, fermecător, cu mersul lui periculos pe motocicletă.

         Dintre cei doi, Noah pare a fi în prim plan. Dar apoi planurile se succed și în următoarele pagini descoperim că ceva dramatic s-a petrecut cu ei. Părinții lor s-au despărțit, mama lor a murit. Jude a intrat la școala unde voia să intre Noah. Iar el nu mai desenează,  a abandonat marea lui pasiune.

         Au fost destule momente care m-au dus pe culmile pasiunii, cu cei doi „predestinați”. Atracția dintre Jude/CJ și Ocar era așa de bine descrisă, momentele lor împreună stând întinși pe podeaua plină de praf, portocalele pe care el i le pune în buzunar.  Haiosul ei comportament cu toate bolile pământului înșirate în momentele în care se simțea atrasă de englezul nebunatic „scorțos” și fermecător.

         Trebuie să spun însă că m-a dezamăgit finalul. Nu știu cumva lucrurile s-au așezat domol la locul lor, parcă prea domol, față de ceea ce mi-a plăcut de mult, nebunia și pasiunea lor.

            Ar mai fi de  vorbit despre Noah și prietenul său care aduna pietre, meteoriți căzuți din cer, despre mama celor doi gemeni despre care Noah credea că este picată din cer, despre bunica lor, moartă de mai mulți ani, dar cu care cu toate acestea Jude vorbea zilnic (cam ciudat!!!). În fine ar mai fi multe de zis, dar mă opresc aici.

  • „O viață regasită”, Lisa Jewell

    „O viață regasită”, Lisa Jewell

       

       Am citit acest roman „superb de bizar”, cum însăși autoarea îl definește, în mai puțin de o săptămână. Atât de mult mi-a plăcut încât nu am reușit să fac altceva decât să citesc din el când poate că aș mai fi avut și altceva de făcut.

        Acum sunt hotărâtă ca precum îmi este obiceiul să aștern aici câteva gânduri legate de ultima lectură savurată în tihnă în orele dupamiezilor plăcute de primăvară.

         Această carte spune povestea dispariției unei tinere fete de doar 15 ani. Ellie Mack se apropia de un examen important când a dispărut fără urmă.

         În paginile cărții urmărim un șir de evenimente întâmplate atunci și acum și încercăm să înțelegem cum anume se leagă  profesoara care o medita la matematică cu puțin timp înainte de nefericitul eveniment, iubitul acesteia și fiica acestuia care în mod straniu seamănă cu fata care nu s-a mai întors nicicând acasă.

         Laurel Mack este mama disperată care timp de 10 ani nu a mai vrut să știe nimic, i-a îndepărtat pe toți chiar fără să vrea. Soțul și ceilalți doi copii ai ei și-au continuat viețile, numai ea pare să fi rămas în loc așteptând în fiecare zi, ca frumoasa ei fată să revină acasă.

           Într-o zi în care adevărul că fiica ei nu se va întoarce niciodată în caldele-i brațe i s-a arătat, Laurel a simțit trista resemnare că viața continuă chiar și așa. Atunci i-a apărut în cale Floyd Dunn, un bărbat a cărui mod de a se îmbrăca și pieptăna îi aduceau aminte de, acum fostul soț, Paul. În mod straniu chiar și ochelarii cu ramă de baga se asemănau cu cei pe care îi purta acesta.

         

            Floyd are și el două fiice. Dar în mod straniu una dintre ele, cea mai mică o va tulbura pe Laurel prin asemănări uluitoare cu fiica ei dispărută în urmă cu 10 ani. Poppy are 9 ani și Laurel remarcă anumite similitudini fizice, dar și de comportament dintre aceasta și fiica ei pierdută. Ceva îmi spunea în timp ce citeam că aceste asemănări nu sunt întâmplătoare, nici cea dintre Poppy și Ellie și nici cea dintre Floyd și Paul.

       Există tot felul de indicii care arată că Floyd nu este de fapt ceea ce pare. Iar legătura lui Noelle Donnelly duce cu gândul la ceva înfiorător. Dar adevărul intervine spre final.

        O carte cu adevărat „bizară” pe care am citit-o pe nerăsuflate. Multe învățăminte putem trage din aceasta. Cum să nu avem încredere în nimeni. Cum să ne încurajăm copiii să ne spună întotdeauna ce simt și ce gândesc.

        Mintea mea de mamă a tras niște concluzii legate întâmplările din carte, dar care au legătură cu viața de zi cu zi totuși. Dar vă las pe voi să trageți propriile concluzii.

  • „Dans în arenă”, de Jojo Moyes ; ultima lectură, o lectură emotionantă, câteva gânduri și impresii

    „Dans în arenă”, de Jojo Moyes ; ultima lectură, o lectură emotionantă, câteva gânduri și impresii

            Am terminat de curând de citit această carte.

          Mi-a plăcut foarte foarte mult. Jojo Moyes scrie într-un mod care te face întotdeauna să trăiești împreună cu personajele pe care le construiește. Sinceră să fiu nu mă așteptam că o carte despre cai să mă emoționeze într-atât. Dar mi-am dat seama citind că nu e doar despre cai, ci despre legătura pe care o poate crea o fată de paisprezece ani cu calul ei. Este vorba despre conexiunile dintre oameni. Legătura emoțională care s-au creat între personaje este ceea ce m-a făcut să mă bucur că am citit această carte.

          Inițial în primele capitole ni se prezintă în paralel două personaje, amândouă feminine, fiecare cu viața ei diferită de a celeilalte. Că mai apoi cele două povești de viată să se suprapună.

         

           Fata cu calul este Sarah. Ea este nepoata lui Henry Lachapelle. Acesta a fost  membru în tinerețe în „Le Cadre Noir” o academie veche care a căutat excelența dintotdeauna. Bunicul a păstrat întotdeauna acea pasiune pentru cai și a căutat să o învețe și pe nepoată asemenea. Cartea lui Xenofon, nelipsită din casa lor, învățăturile lui despre disciplina și toate celelalte detalii importante pentru „dresare” unui cal au fost cele care i-au mai rămas lui Sarah după ce „Papa” s-a îmbolnăvit.

           După cum vă spun această fată nu este la fel ca celelalte adolescente de vârsta ei. Ea a învățat de la bunicul ei să-l iubească pe Baucher, numit de obicei Boo, cu această pasiune cu care probabil numai un francez poate iubi caii. Englezii, observase Henry încă de la începutul vieții lui în Anglia, se poartă diferit cu caii.

         Viața îi este dată peste cap atunci când după ce bunicul fiind internat în spital începe să întâmpine tot felul de probleme.

          

           Cealaltă prezență feminină importantă din carte este Natasha Macaulay.  Viața ei este un talmeș balmeș format din foarte multă muncă și iar și mai multă muncă. Relația ei cu aproape fostul ei soț s-a dus de  râpă după pierderea a mai multor sarcini. Fiecare și-a consumat durerea în felul său. Dar aceste pierderi și felul cum el era mereu înconjurat de femei tinere și frumoase a căscat o prăpastie între ei. Nesiguranța Natashei a fost ceea ce a apropiat-o de Connor și a îndepărtat-o de Mac.

    Natasha și Mac sunt un cuplu aproape divorțat. Dar când Sarah apare în viața lor încet dar sigur ei doi se vor reuni. Și va duce  aceasta la o reîmpăcare plină de emoții .

         O călătorie minunată în care cei trei se caută și se regăsesc.

         Despre căutare și regăsire,  despre regăsirea celuilalt și totodată a sinelui.